— Iată-vă dijmele!

Până la urmă, perceptorii şi zbirii fură băgaţi cu capul în putinile doldora de struguri, iar ei dădeau de zor din picioare, căci picioarele le rămăseseră afară. Îşi luară

tălpășiţa fără a mai cere nimic, plini de must din cap până-n picioare, de drojdie şi de sâmburi. cu resturi de ciorchini agăţaţi de ţevile puştilor, de cartuşiere şi de mustăţi.

Culesul viilor continuă ca o sărbătoare, oamenii fiind încredinţaţi că au desfiinţat privilegiile feudale. Între timp, noi, nobilii şi puii de nobili, ne-am baricadat înarmaţi în palate, gata să ne vindem scump pielea. (În ceea ce mă priveşte, n-am scos deloc nasul afară, ca nu cumva să-i aud pe ceilalţi nobili spunându-mi că m-am înţeles cu dracu’ de frate-meu, căruia i se dusese faima de

cel mai afurisit instigator iacobin din întreaga regiune.) În ziua aceea, cum perceptorii şi zbirii fuseseră alungaţi, nimeni nu păţi nimic.

Toţi trebăluiau de zor, pregătindu-se de serbare. Au încropit şi aşa-numitul Copac al Libertăţii, după moda franceză, numai că nu ştiau prea bine cum trebuie să-l facă, şi-apoi la noi erau atâția copaci, că n-avea rost să

înalțe unul artificial. Aşa că împodobiră un arbore adevărat, un ulm, cu flori, cu ciorchini, cu ghirlande şi cu inscripţii: „ Vive la grande Nation!“ 1 Sus, sus de tot stătea cocoţat fratele meu, cu cocarda tricoloră la căciula-i din blană de pisică, şi ţinea o conferinţă despre Rousseau şi Voltaire, din care nu se auzea nici un cuvânt, fiindcă dedesubt oamenii se prinseseră în horă şi cîntau: Ça ira!

_____

1 Trăiască Naţiunea cea mare! ( fr.) Dar bucuria a fost scurtă. Sosiră numeroase trupe: trupe genoveze, ca să ia zeciuiala şi să garanteze neutralitatea teritoriului, şi trupe austro-sarde, fiindcă se răspândise zvonul că iacobinii din Ombrosa voiau să

proclame anexarea la „Marea Naţiune Universală“, adică

la Republica Franceză. Răsculaţii încercară să reziste, construiră câteva baricade, închiseră portile oraşului...

Dar nici vorbă să rezişti cu asemenea mijloace!

Trupele pătrunseră în oraş de pretutindeni, aşezară

posturi fixe pe fiece drum de țară, şi cei cărora le mergea vestea că sunt agitatori fură întemniţaţi, în afară de Cosimo, căci ar fi trebuit să fie cineva prea viteaz ca să-l înhațe, şi de încă vreo câțiva.

Procesul împotriva revoluţionarilor fu pus la cale în mare grabă, dar acuzaţii izbutiră să demonstreze că

n-aveau nici un amestec şi că adevăraţii răsculaţi erau tocmai cei care o luaseră la sănătoasa. Aşa că fură toți eliberaţi, deoarece prezența trupelor ce-și instalaseră

tabăra la Ombrosa înlătura pericolul unor noi răzmerițe.

Se stabili acolo şi o garnizoană austro-sarda, care să

garanteze imposibilitatea infiltrării duşmanului, comandată de cumnatul nostru, contele d’Estomac, soţul Battistei, emigrat din Franța cu suita contelui de Provența.

Iată-mă dar din nou cu soră-mea Battista pe capul meu, cred că vă puteți imagina ce plăcere... Mi se instală

în casă cu bărbatu-său ofiţerul, cu caii şi cu ostaşii în subordine. Îşi petrecea serile povestind despre ultimele execuţii capitale de la Paris; ba avea chiar o machetă de ghilotină, cu o lamă de secure adevărată și, pentru a arăta în ce fel au sfârşit toți prietenii şi rudele sale, decapita șopârle, orbeţi, râme, precum şi şobolani. Aşa ne treceam serile. îl pizmuiam pe Cosimo, care îşi trăia zilele şi nopţile prin hăţişuri ascuns în cine ştie ce păduri.

XXVII

ÎN LEGĂTURĂ cu eroicele sale isprăvi din timpul războiului, Cosimo povesti vrute şi nevrute, iar unele într-atât de incredibile, încât nu mă încumet să-mi iau răspunderea pentru una sau alta din versiunile lui. Îi voi da însă cuvântul, transcriind întocmai una dintre povestirile sale.

În pădure se aventurau patrule de cercetaşi de-ale armatelor vrăjmaşe. Din înaltul copacilor, îndată ce se auzeau paşi foşnind prin tufişuri, ciuleam urechile, ca să-mi dau seama dacă sunt austro-sarzi sau francezi.

Un tânăr locotenent austriac, blond de tot, în mare ținută, cu codiță şi pampon, cu tricorn şi cizme înalte, cu diagonale albe, cu puşcă şi baionetă, comanda o patrulă

de soldați, silindu-i să mărşăluiască în rând câte doi şi străduindu-se să țină alinierea de-a lungul acelor poteci în pantă. Necunoscând pădurea, dar încredinţat că execută

întocmai ordinele primite, ofiţeraşul înainta conform liniilor trasate pe hartă, dând mereu cu nasul în trunchiurile copacilor, dar tot timpul convins de supremaţia armatelor imperiale, în vreme ce soldaţii, încălţaţi cu bocanci țintuiti, alunecau pe pietrele netede încât le intrau în ochi spinii mărăcinişurilor.

Erau nişte soldati minunaţi. Eu îi aşteptam la trecătoare, ascuns într-un pin. Aveam în mână un con de pin de-o jumătate de kilogram, pe care l-am azvîrlit în capul încheietorului de pluton . Infanteristul îşi desfăcu braţele în lături, îndoi genunchii şi se prăbuşi printre ferigi. Nimeni nu băgă de seama. Patrula îşi urmă drumul.

I-am ajuns din nou. De astă dată, am azvîrlit drept pe gâtul unui caporal un arici făcut ghem. Caporalul lăsă

capul în piept şi leşină. De data aceasta, locotenentul observă cele petrecute, trimise doi oameni să ia o targă şi o porniră mai departe.

Patrula, parcă înadins, se vâra în cel mai încîlcit desiş

de ienuperi din toată pădurea. Şi mereu îi aştepta o nouă

capcană. Adunasem într-un cornet nişte omizi păroase, albastre, la a căror atingere începea să ți se umfle pielea mai rău ca de urzici; am azvârlit o ploaie de omizi peste pluton. Soldaţii trecură, se mistuiră într-un desiş, apoi ieşiră de acolo scărpinându-se de zor, toți cu mâinile şi cu obrajii acoperiţi de băşicuţe roşii, dar mărşăluind înainte.

Straşnică trupă şi minunat ofiţer!

Pădurea li se înfăţişa cu desăvîrşire străină, astfel încât ei nu deosebeau ceea ce era neobişnuit în ea, şi înaintau cu efectivele decimate, dar tot falnici şi de neînfrânt. Am recurs atunci la o familie de pisici sălbatice: le azvârleam ținându-le de coadă, după ce le învârteam cât le învârteam prin aer ca să le înfurii din cale-afară. S-a stârnit o hărmălaie nemaipomenită, cu precădere felină; pe urmă, linişte şi popas. Austriecii îşi pansau răniţii.

Patrula, înălbită de bandaje, şi-a reluat apoi marşul.

„Cu ăştia, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să-i iau prizonieri“, mi-am zis, grăbindu-mă să-i urmez, în speranţa că voi întâlni pe drum o patrulă franceză pe care s-o vestesc despre apropierea duşmanilor. Dar, de la o vreme, francezii nu mai dădeau nici un semn de viață pe frontul acela.

În timp ce treceam pe deasupra unor locuri acoperite cu mușchi, am observat că mişcă ceva jos. M-am oprit şi am ciulit urechile. Mi se părea că aud susurul unui pârâu, care apoi se preschimbă într-o bolboroseală ritmică. Se puteau desluși cuvinte ca: - Mais alors... cri-nom-de...

foutez-moi-donc... tu m'emmerd... quoi... 1

Iscodind cu privirea printre penumbrele frunzişului, am văzut că toată acea vegetaţie fragedă era alcătuită mai ales din căciuli păroase şi înalte, din mustăţi şi bărbi stufoase. Era un pluton de husari francezi. Impregnat cu umezeala adunată în timpul campaniei de iarnă, acum, primăvara, tot părul le înflorea de mucegai şi mușchi.

_____

1 Păi atunci... paștele si grij... nu-mi bate capul... mă plictiseşti... ce... (fr.) Avanpostul era comandat de locotenentul Agrippa Papillon, din Rouen, poet şi voluntar în armata republicană. Încredinţat de bunătatea fără margini a naturii, locotenentul Papillon nu voia ca soldaţii săi să-şi scuture acele de pin, cojile de castane, rămurelele, frunzele şi melcii care se prindeau de ei în timp ce străbateau pădurea. Iar patrula era pe punctul de a se confunda pînâ într-atâta cu natura înconjurătoare, încât numai un ochi ager ca al meu putea s-o descopere.

Stând în mijlocul soldaţilor săi din tabără, ofiţerul poet, cu plete lungi şi inelate ce-i încadrau obrazul slab de sub tricorn, declama pădurilor:

— O, pădure! O, noapte! Iată-mă în puterea voastră!

Un fraged ram de părul-Maicii-Domnului, încolăcind glezna acestor curajoşi soldați, putea-va oare să țină în loc destinul Franţei? O, Valmy2 ! Cât de departe eşti!

M-am apropiat de el:

— Pardon, citoyen. 3

_____

2 Localitatea unde trupele franceze. în 1792. au repurtat o strălucită victorie asupra prusacilor.

3 Scuzați, cetățene. (fr.)