Conştiinţa defunctă se întâlneşte aici cu un grup de zeităţi, ilustrări ale impulsurilor propriului psihic, care în prima parte (în primele 7 zile) apar în forma lor calmă (ilustrări ale impulsurilor provenite din inimă), iar a doua parte (următoarele 7 zile) apar sub aspectul lor iritat (ilustrând impulsurile psihice ale creierului). 3. Sidpa Bardo („starea tranzitorie de căutare a renaşterii") este perioada în care defunctul, hărţuit de puterea faptelor săvârşite pe durata vieţii (karma), îşi caută o matrice de renaştere. Parcurgerea integrală a acestor perioade nu este obligatorie.

Defunctul, dacă a fost o fiinţă virtuoasă

13

şi este bine ghidat de guru său, poate obţine eliberarea într-unui dintre cele Trei Corpuri ale lui Buddha, în funcţie de Bardo în care se afla în momentul respectiv. Acest lucru se întâmplă

însă extrem de rar, în general Eliberarea realizându-se doar pe durata vieţii. în schimb, ghidajul prin Bardo poate ajuta defunctului să-şi găsească o matrice de renaştere bună, care să-i permită, în viaţa viitoare, Eliberarea.

Pe toată durata celor 49 de zile simbolice, defunctul rămâne în starea intermediară, prizonier al propriilor iluzii karmice, faste sau nefaste, în funcţie de faptele vieţii încheiate, iluzii care i se înfăţişează în mod simbolic, ca pe un ecran panoramic, şi pe care nu este capabil să. le recunoască în general ca pe propriile sale creaţii mentale, ca pe propriile sale configuraţii-gânduri. Această ne-reeunoaştere duce la coborârea sa în zonele din ce în ce maî joase ale Bardo, în cazul în care karma defunctului este deosebit de rea, renaşterea sa este posibil să se producă într-una din lumile brute ori infernale. Dacă însă„ dimpotrivă, karma este bună, renaşterea se poate produce într-unui dintre paradisuri (cerurile zeieşti), însă aici dobândeşte oarecum o situaţie statică, întrucât evoluţia spirituală şi eliberarea nu sunt posibile în paradisuri. Pentru aceasta este nevoie de redobândirea unui trup umaii şi trăirea vieţii pe căile religiei.

Cum am spus, momentul morţii (Chikhai Bardo) coincide cu confruntarea conştiinţei defunctului cu Lumina Clară Primordială (sau a Realităţii), care este reflexul primului corp al lui Buddha, Dharma-Kăya, matricea substanţei, corpul în care toţi Tathagata îşi ating salvarea. Este momentul încetării respiraţiei, când forţa vitală se mai află încă în nervul tubular median (vezi Adaos). Strălucirea ei năuceşte fiinţele neantrenate în yoga, care nu o pot recunoaşte ca fiind manifestarea propriei conştiinţe în zona cea mai înaltă a realităţii, cea a Vidului. Această stare durează până la ieşirea principiului vital din organism, printr-una dintre cele cinci deschizături ale corpului. Una dintre misiunile gitra-ului călăuză este şi aceea de-a determina ieşirea principiului vital prin deschizătura

19

craniană (a lui Brahma), cea mai favorabilă din punctul de vedere al evoluţiei ulterioare. în acest moment, alături de Lumina Clară Primordială, conştiinţei defunctului i se înfăţişează o a doua lumină, mai puţin intensă, numită Lumina Clară Secundară. Este de fapt aceeaşi lumină, uşor voalată însă de puterea iluziilor (nuxya) karmice. Ea reprezintă sfârşitul aşa-zisei stări divine de după moarte după care, treptat, forţele obscure karmice încep să-şi facă apariţia din ce în ce mai pregnant, conducând defunctul către zonele joase ale stării intermediare.

Aici începe Chonyid Bardo. Îşi vor face apariţia cele cinci Dhyăni-Buddha, la început individual, apoi însoţite de cortegii de alte divinităţi. Ele nu sunt decât echivalentul tantric al formelor intuitive, despre care am pomenit, prin care Realitatea se manifestă bodhisattva-ilor, în Sambogha-Kăya. Acesta este şi corpul lui Buddha în care se obţine eliberarea din această

etapă Bardo, ca atare ea nu mai este o Eliberare absolută (în nirvana), ci o eliberare cu o formă, chiar dacă minimală, manifestată în samadhi, starea pre-nirvanică. în paralel cu

zeităţile, defunctului îi apar luminile estompate, terne, venite dinspre cele şase lumi samsarice (loka), pe care va fi tentat să le considere drept refugiu din calea terifiantelor zeităţi şi să fugă

înspre ele, moment în care posibilitatea eliberării din această etapă încetează, fiind aruncat în regiunea inferioară (Sidpa).

însă noi vom zăbovi la această parte a textului care este cea mai importantă din punctul de vedere al sistemului teoretic tantric, încercând să facem o scurtă analiză în acest spirit. Fiecare din cele cinci Dhyăni-Buddha ce-apar întâi în forma lor calmă, fastuoasă, apoi iritată

(băutoare de sânge), personificări ale sentimentelor, respectiv ale gândirii, provine din câte un element cosmic, are o culoare proprie şi este dispusă spaţial pe una din direcţiile cardinale. De asemenea, prin intermediul elementelor, fiecare intră în corespondenţă cu câte un agregat universal şi cu una dintre cele cinci cunoaşteri (înţelepciuni). Iată, schematic, tabloul-diagramă (mandala) al principalelor zeităţi, aşa cum rezultă ele din Bardo Tho-dol:

. . 20

Divinitate Element Direcţie Culoare Agregat Cunoaştere Vairochana — centru alb forma Dharma-

■ . Dhatu

Vajra apa est albastru conştiinţa de Sattva Oglindă

Ratna pământ sud galben percepţia de Ega-Sambhava litate AmitîTblia foc vest roşu senzaţia de Perspicacitate

Amogha aer nord verde construc- de Rea-Siddhi ţiile psi- lizare hice

Probabil prin alterările pe care le-a suferit tantrismul mahayanic prin difuzia sa în Tibet, diagrama de mai sus conţine unele deosebiri adesea esenţiale faţă de mandala tantrică indiană.

Iată câteva dintre ele:

A. Denumirile agregatelor, pe care în tabloul nostru le-am trecut în varianta lor indiană, consacrată, în text sunt modificate, modificări care în unele cazuri produc o considerabilă

restrângere a ariei de semnificaţie a termenilor. Iată cum apar ele în text (între paranteze figu-rează corespondentul lor corect, din tablou), în ordine: 1. materia (forma); 2. principiul conştient (conştiinţa); 3. atingerea (percepţia); 4. senzaţia (senzaţia); 5. voinţa (construcţiile psihice).

B. în tantrismul indian, centrul mandalei, zeul suprem din care emană Dhyăni-Buddha este Vajrd-Sattva, cu semnificaţia sa de Diamant (Vajra), Vacuitatea reconsiderată a tantrismului.

în Cartea tibetană a morţilor, ca de altfel în toate diagramele mandalice ale lamaismului, centrul este ocupat de Vairochana (este şi una dintre denumirile soarelui în sanscrită).

C. în tantarismul indian diferă corespondenţele divi-nitate-agregat, ele fiind următoarele: Vajra-Sattva — conştiinţa; Vairochana — forma; Ratna-Sambhava — senzaţia; Amităbha —•

percepţia; Amogha-Siddhi — construcţiile psihice. Totodată ni se par mai logice corespondenţele tibetane între percepţie — cunoaşterea de Egalitate

21

şi senzaţie — cunoaşterea de Perspicacitate decât cele indiene, interschimbate.

D. Vairochana este transmutarea cunoaşterii Dharma-Dhătu, reflex al Dharma-Kăya-ei, iar Amogha-Siddhi ilustrează cunoaşterea de Realizare a Misiunii, reflex al Nirviăna-Kăya-ei. Ori, în text, toate cele cinci zeităţi provin din diferite Regate ale Sambogha-Kaya-ei, singurul Corp al lui Buddha accesibil din Chonid-Bardo.

E. Singura zeitate căreia nu i se asociază un element cosmic este Vairochana, în mod normal, i-ar corespunda eterul. Insă eterul ţine de Conştiinţa pură de Vacuitate, atribuit al Dharma-Kăya-ei, intrându-se astfel în aceeaşi contradicţie. Probabil că, din această cauză, omisiunea

nu este întâmplătoare.

In mandala tantrică indiană, în dreptul fiecărei zeităţi apare silaba ei sacră (mantra), simbolizând controlul sonor asupra energiilor pe care le reprezintă şi gestul ritual specific (mudră) — controlul gestic al energiilor. In textul nostru se pune un accent mai mic pe acestea.

Cele cinci Dhyani-Buddha, apar, în forma lor liniştită, însoţite de zeităţile-Mame, principiile feminine ale universului; ulterior, odată cu reapariţia sub forma băutorilor de sânge, perechile sunt prezentate în uniune divină, sub forma unei singure zeităţi, denumite generic „Tatâl-Mama". De importanţă fundamentală în tantrism, dublul feminin (Shakti sau Sakti) reprezintă

Viaţa, „Forţa universală care creează continuu lumea" (M. Eliade). în practicile sexuale tantrice, ritualul împerecherii reface uniunea divină Principiu universal — Sakti, realizându-se astfel contopirea microcosmosului corporal cu macrocosmo-sul. începând din Chonid Bardo apar de asemenea o serie de zeităţi secundare: eroi, dakini, rakshasa, demoni, păzitori ai porţilor, furii-călăi etc. La fel ca şi Dhyani-Buddha, nici ele n-au o existenţă obiectivă, fiind reprezentări mentale ale diferitelor energii, impulsuri psihice, pasiuni, cu alte cuvinte reminescenţele karmice care împiedică conştiinţa defunctului să acceadă la o stare de echilibru, for-ţându-i drumul către renaştere, din cel de-al treilea Bardo. Odată cu trecerea în Sidpa Bardo, din configuraţia stării intermediare dispare orice urmă de divin, de culoare, de pitoresc. Groaza şi mânia iau locul calmului lu-22

minos. Spiritele hăituitoare se substituie apariţiilor -fastuoase. Culorile calde sunt înlocuite de peisajele deprimate, scăldate într-o lumină cenuşie, constantă, ţintuită. Cadrul este umplut de stânci săgetate de fisuri şi caverne, vântul şi ploaia karmică hărţuiesc conştiinţa defunctă

obligată, în disperare, să se ascundă într-un loc ferit, de fapt matricea viitoarei renaşteri.

Intervine o scenă de judecare a defunctului, judecată efectuată de către Regele Morţii (Yama-Răja) însoţit de , o suită de furii-executoare, apariţii înfricoşătoare, având capete de animale.

Defunctul este supus la proba oglinzii karmice în care i se reflectă toate acţiunile vieţii.

Faptele îi sunt marcate prin pietricele albe sau negre, după cum sunt bune ori rele, apoi cântărite. Scena este asemănătoare cu cea similară din Cartea egipteană a morţilor. Tribunalul egiptean prezidat de Osiris este compus din patruzeci şi doi de judecători. Thot, grefierul, consultă cartea faptelor din timpul vieţii (substituit al oglinzii karmice), iar Anubis cântăreşte cu o balanţă inima defunctului, având drept etalon o pană. Toţi au capete de animale (şacal, ibis, lup etc).

în Sidpa Bardo, corpul spectral al defunctului dobândeşte o mobilitate pe care este tentat să o utilizeze înspre a evada, lucru inutil însă, întrucât nu are unde, nu există nici un punct stabil, totul alunecă, pretutindeni este hărţuit de propriile sale producţii mentale. De asemenea, încep să apară viziunile asupra lumii în care urmează să renască. îşi poate vedea continentul, casa, părinţii. Dacă urmează să se nască bărbat, va simţi aversiune împotriva tatălui — remarcabil punct de sprijin pentru mult mai târzia teorie freudiană a complexului lui Oedip. însă hăituiala furiilor-călăi este permanentă, cu atât mai intensă cu cât,obscurităţile karmice sunt mai numeroase, împiedi-cându-1 să zăbovească pentru o alegere bună a renaşterii. Eliberarea din această etapă se poate face prin concentrarea asupra zeităţii tutelare a defunctului, care i-ar releva natura iluzorie a apariţiilor, contopindu-1 cu al treilea Corp al lui Buddha (Nirmâna-Kăya). Cum acesta este Un corp de manifestare în lume, eliberarea din Sidpa Bardo, dacă se produce, este întrupată, în forma apari-ţională. 23

Nu vom insista mai mult asupra desfăşurării epice a textului, de o monumentală bogăţie, cu pasaje alternând de la lirism la terifiant, cu intruziuni teoretice ţinând de abstractul doctrinei, ori cu episoade memorabile, cu rezonanţe mitice. Mai ales că, dincolo de fluenţa textului, răsar la tot pasul simboluri ţinând de-un esoterism greu accesibil cititorului european. Am dorit mai mult să evidenţiem elementele prin care Bardo Thodol se încadrează în tantrismul

mahayanic, un curent prea puţin cunoscut la noi, în profunzimile lui. Din această perspectivă, lectura lui demonstrează că buddhismul Mahăyăna este o doctrină bine structurată, căreia nu-i este străină precizia dialectică, oferind, la fel ca şi celelalte sisteme de gândire asiatice, o altă

deschidere ontologicului. 2.

Promisesem la începutul studiului o variantă de lectură pentru Cartea tibetană a morţilor mai apropiată spiritului nostru european. Nu ne vom ţine de promisiune, întrucât, în urma elaborării mai multor scheme globale de reinterpretare a textului tibetan, am avut surpriza (în-tr-un fel previzibilă) de a constata că acesta se strecoară în mod invariabil printre firele oricărei reţele analitice, rămînând mereu la distanţă, de sine stătător, izolat m stranietatea lui.

Un gen de cetate inexpugnabilă, chiar dacă înălţată din piatră cioplită, rezistând armelor de asalt cele mai sofisticate. Cu toată bogăţia de teme, simboluri, latente psihanalitice, trimiteri mitologice care, încă de la prima lectură, ne izbesc prin asemănarea lor cu omoloagele din cultura europeană, cuprinderea lor într-o sinteză de ansamblu este mereu sortită eşecului. In primul rând pentru că sistemul de gândire speculativă european este extrem de rigid în cultul lui pentru precizie, în timp ce structurile conceptuale orientale sunt dinamice, închizând fiecare un mănunchi de sensuri, adesea surprinzător de îndepărtate, având posibilitatea de a se mula instantaneu pe orice traiect ideatic, fie el oricât de sinuos. O dovadă în acest sens o constituie chiar termenii conceptuali ce închid în ei o varietate şocantă de semnificaţii, unele dintre ele aflate chiar în relaţii antagonice. 24

De exemplu, dharma conţine un întreg evantai de sensuri, incluzând printre altele: realitate, domeniu absolut, lege, atribut al lui Buddha, obiect, experienţă, dat, etc. sau vajra poate semnifica: diamant, trăsnet, vacuitate, ling&m, eficienţa adamantină etc.

In al doilea rând, logica de înlănţuire a fenomenelor la orientali spulbera adesea logica cauzală