Tantrismul pune un deosebit accent pe simbolistica-şi energia sunetului. Fiecare zeitate are o formulă secretă de silabe (mantra), prin a cărei pronunţare rituală ai acces la energiile pe care le coordonează. De asemenea, tantrismul utilizează anumite diagrame geometrice (mandala), cu o construcţie specială, în care figurile sunt corespondentele zeităţilor, în dispunerea lor spaţială. Concentrarea asupra lor implică identificarea cu energiile pe care le simbolizează, deci realizarea Absolutului.
Aceasta ar fi, fără a avea pretenţia de a fi complet, tabloul spiritual în care a luat naştere Cartea tibetană a morţilor.
; *
Bardho Thodol este atribuită marelui guru Padma Sambhava (sec. VIII), fondatorul lamaismului în Tibet, fondatorul şcolii Nyingmapa (Bonetele Roşii), întemeietorul unei ample tradiţii buddhiste în mareie podiş, continuată în secolele următoare de Marpa şi Milarepa, apoi de ordinul Gelugpa (Bonetele Galbene). Scriere tantrică, Bardo Thodol este în acelaşi timp un tratat bazat pe ştiinţele oculte ale filosofiei Yoga. Puternica amprentă afectivă, adeseori împinsă în pragul excesului, pe care o radiază textul, ţine de o trăsătură comună a scrierilor lamaice. Chiar mai mult decât tantrismul indian, lamaismul apelează permanent la toată gama de emoţii omeneşti: frica, mânia, groaza etc. Probabil o caracteristică temperamentală a locuitorilor Podişului Tibetan, ţinut suspendat la înălţimi parcă rupte de lume. Dar şi o metodă
de accelerare a actului iniţiatic: intensitatea emoţiilor degajă energii care duc la o unificare a
impulsurilor psihice, conştiinţa depăşind astfel dualismul conceptual, permiţând fuziunea cu Absolutul.
înclinaţia către extreme se reflectă şi în cosmografia tibetană. în centrul universului se înalţă, la 80 000 de mile deasupra oceanului împrejmuitor, Muntele Meru. în jurul lui sunt dispuse câte şapte cercuri concentrice alternative de oceane şi munţi auriţi. Cercul exterior al cinci-sprezecelea, este un ocean pe care plutesc continentele şi sateliţii lor. Iar dincolo de acestea, un perete de fier,
16
asemeni cojii unui ou, împresoară întreg universul. Muntele Meru se desfăşoară şi în adâncime, sub ocean cu încă -80 000 mile, porţiune unde sunt dispuse infernurile. Sus, sprijinite de vârful său, stau cerurile zeilor de diferite grade de importanţă, până la ultimul, Cerul Suprem (Og-min), considerat un fel de anticameră a Nirvanei. în interiorul Muntelui Meru există patru regiuni suprapuse^ locuite de diferite duh.uri şi „spirite nelegiuite", aflate în permanentă luptă cu zeii din ceruri.
Plutind pe ultimul cerc din ocean, există patru continente principale, dispuse pe cele patru direcţii cardinale, fiecare având drept sateliţi alte continente, mai mici, cu toate, 12 continente.
Continentul estic (Lu-pa) — „marele corp" — are culoare albă şi forma de semilună, ca şi cea ajEeţelor locuitorilor lui. Aceştia sunt fiinţe calme şi virtuoase. Continentul sudic (Jambu-ling) — Pământul — este piriform, are culoare albastră, este extrem de bogat,, iar bunele şi relele vieţii de aici sunt amestecate. Continentul vestic (Baglangspoyid) — „al vacilor" — are forma soarelui, culoare roşie, locuitorii lui au feţe rotunde, sunt foarte puternici şi se hrănesc cu vite. Continentul nordic (Daminyan) are forma pătrată, culoare verde, locuitorii au feţe pătrate (asemănătoare celor de cal), hrănindu-se cu copaci, care< le servesc şi de locuinţă şi de mormânt.
Printre cei mai importanţi sateliţi este satelitul continentului nostru (Jambu-ling), numit Ngăyabling, locuit de demonii rakshasa.
Aşa cum rezultă din descrierea configuraţiei, universul nu este infinit. în schimb, există o infinitate de alte universuri similare, învelite şi ele în coaja de fier care are rolul de a păstra lumina în interior. Toate aceste universuri se află sub dominaţia legii naturale a faptelor săvârşite, karma.
Din punct de vedere al compoziţiei cosmosului tibetan, regăsim cele cinci elemente. Rolul lor, pe lângă cel esenţial, de a alcătui lumea, rezidă şi la nivel psihic, fiecare dintre ele determinând anumite impulsuri care, mai ales după moarte, sunt determinante pentru evoluţia conştiinţei defuncte. De asemenea, fiecare dintre cele cinci ele-17
mente generează câte o Dhyana-buddha, acestea din urmă fiind, în ultima instanţă, vizualizarea impulsului psihic corelat prin intermediul elementului respectiv. Tot de cele cinci elemente se leagă şi cele cinci agregate (categorii, create de Buddha, care cuprind modalităţile de manifestare ale universului). Iată corespondenţele, aşa cum apar ele în sistemul tantric indian: 1. eter -^ forma; 2. apa — conştiinţa; 3. pământ — percepţia; 4. foc — senzaţia; 5. aer
— construcţiile psihice. Există, după cum se va observa mai târziu, diferenţe între agregatele tantrismului indian şi ale celui tibetan.
*
Bardo (Bar=între; do=doi), reprezintă starea intermediară pe care o străbate decedatul din clipa morţii, până la eliberarea într-una din lunile superioare, ori până la intrarea într-o matrice de renaştere. Ea durează 49 de zile simbolice, corelate cu 49 de zile terestre în care guru, maestrul spiritual al decedatului, îi îndeplineşte ritualurile de călăuzire prin imperiul morţii. 49 este pătratul numărului sacru 7, asupra ale cărui multiple semnificaţii nu este cazul să revenim. Bardo are trei subdiviziuni principale: 1. Chikhai Bardo („starea tranzitorie din
momentul morţii"), putând dura de la câteva clipe la 3,5—4 zile, este perioada în care conştiinţa defunctă se confruntă eu Lumina Clară pură, primordială, reflexul Absolutului; încă
nu a sesizat faptul că s-a separat de trup, iar şocul confruntării poate să-i producă o sincopă, din care se trezeşte în 2. Chonyid Bardo („starea tranzitorie de experienţă a Realităţii").
Conştiinţa defunctă se întâlneşte aici cu un grup de zeităţi, ilustrări ale impulsurilor propriului psihic, care în prima parte (în primele 7 zile) apar în forma lor calmă (ilustrări ale impulsurilor provenite din inimă), iar a doua parte (următoarele 7 zile) apar sub aspectul lor iritat (ilustrând impulsurile psihice ale creierului). 3. Sidpa Bardo („starea tranzitorie de căutare a renaşterii") este perioada în care defunctul, hărţuit de puterea faptelor săvârşite pe durata vieţii (karma), îşi caută o matrice de renaştere. Parcurgerea integrală a acestor perioade nu este obligatorie.
Defunctul, dacă a fost o fiinţă virtuoasă
13
şi este bine ghidat de guru său, poate obţine eliberarea într-unui dintre cele Trei Corpuri ale lui Buddha, în funcţie de Bardo în care se afla în momentul respectiv. Acest lucru se întâmplă
însă extrem de rar, în general Eliberarea realizându-se doar pe durata vieţii. în schimb, ghidajul prin Bardo poate ajuta defunctului să-şi găsească o matrice de renaştere bună, care să-i permită, în viaţa viitoare, Eliberarea.
Pe toată durata celor 49 de zile simbolice, defunctul rămâne în starea intermediară, prizonier al propriilor iluzii karmice, faste sau nefaste, în funcţie de faptele vieţii încheiate, iluzii care i se înfăţişează în mod simbolic, ca pe un ecran panoramic, şi pe care nu este capabil să. le recunoască în general ca pe propriile sale creaţii mentale, ca pe propriile sale configuraţii-gânduri. Această ne-reeunoaştere duce la coborârea sa în zonele din ce în ce maî joase ale Bardo, în cazul în care karma defunctului este deosebit de rea, renaşterea sa este posibil să se producă într-una din lumile brute ori infernale. Dacă însă„ dimpotrivă, karma este bună, renaşterea se poate produce într-unui dintre paradisuri (cerurile zeieşti), însă aici dobândeşte oarecum o situaţie statică, întrucât evoluţia spirituală şi eliberarea nu sunt posibile în paradisuri. Pentru aceasta este nevoie de redobândirea unui trup umaii şi trăirea vieţii pe căile religiei.
Cum am spus, momentul morţii (Chikhai Bardo) coincide cu confruntarea conştiinţei defunctului cu Lumina Clară Primordială (sau a Realităţii), care este reflexul primului corp al lui Buddha, Dharma-Kăya, matricea substanţei, corpul în care toţi Tathagata îşi ating salvarea. Este momentul încetării respiraţiei, când forţa vitală se mai află încă în nervul tubular median (vezi Adaos). Strălucirea ei năuceşte fiinţele neantrenate în yoga, care nu o pot recunoaşte ca fiind manifestarea propriei conştiinţe în zona cea mai înaltă a realităţii, cea a Vidului. Această stare durează până la ieşirea principiului vital din organism, printr-una dintre cele cinci deschizături ale corpului. Una dintre misiunile gitra-ului călăuză este şi aceea de-a determina ieşirea principiului vital prin deschizătura
19
craniană (a lui Brahma), cea mai favorabilă din punctul de vedere al evoluţiei ulterioare. în acest moment, alături de Lumina Clară Primordială, conştiinţei defunctului i se înfăţişează o a doua lumină, mai puţin intensă, numită Lumina Clară Secundară. Este de fapt aceeaşi lumină, uşor voalată însă de puterea iluziilor (nuxya) karmice. Ea reprezintă sfârşitul aşa-zisei stări divine de după moarte după care, treptat, forţele obscure karmice încep să-şi facă apariţia din ce în ce mai pregnant, conducând defunctul către zonele joase ale stării intermediare.
Aici începe Chonyid Bardo. Îşi vor face apariţia cele cinci Dhyăni-Buddha, la început individual, apoi însoţite de cortegii de alte divinităţi. Ele nu sunt decât echivalentul tantric al formelor intuitive, despre care am pomenit, prin care Realitatea se manifestă bodhisattva-ilor, în Sambogha-Kăya. Acesta este şi corpul lui Buddha în care se obţine eliberarea din această
etapă Bardo, ca atare ea nu mai este o Eliberare absolută (în nirvana), ci o eliberare cu o formă, chiar dacă minimală, manifestată în samadhi, starea pre-nirvanică. în paralel cu
zeităţile, defunctului îi apar luminile estompate, terne, venite dinspre cele şase lumi samsarice (loka), pe care va fi tentat să le considere drept refugiu din calea terifiantelor zeităţi şi să fugă
înspre ele, moment în care posibilitatea eliberării din această etapă încetează, fiind aruncat în regiunea inferioară (Sidpa).
însă noi vom zăbovi la această parte a textului care este cea mai importantă din punctul de vedere al sistemului teoretic tantric, încercând să facem o scurtă analiză în acest spirit. Fiecare din cele cinci Dhyăni-Buddha ce-apar întâi în forma lor calmă, fastuoasă, apoi iritată
(băutoare de sânge), personificări ale sentimentelor, respectiv ale gândirii, provine din câte un element cosmic, are o culoare proprie şi este dispusă spaţial pe una din direcţiile cardinale. De asemenea, prin intermediul elementelor, fiecare intră în corespondenţă cu câte un agregat universal şi cu una dintre cele cinci cunoaşteri (înţelepciuni). Iată, schematic, tabloul-diagramă (mandala) al principalelor zeităţi, aşa cum rezultă ele din Bardo Tho-dol:
. . 20
Divinitate Element Direcţie Culoare Agregat Cunoaştere Vairochana — centru alb forma Dharma-
■ . Dhatu
Vajra apa est albastru conştiinţa de Sattva Oglindă
Ratna pământ sud galben percepţia de Ega-Sambhava litate AmitîTblia foc vest roşu senzaţia de Perspicacitate
