Amogha aer nord verde construc- de Rea-Siddhi ţiile psi- lizare hice
Probabil prin alterările pe care le-a suferit tantrismul mahayanic prin difuzia sa în Tibet, diagrama de mai sus conţine unele deosebiri adesea esenţiale faţă de mandala tantrică indiană.
Iată câteva dintre ele:
A. Denumirile agregatelor, pe care în tabloul nostru le-am trecut în varianta lor indiană, consacrată, în text sunt modificate, modificări care în unele cazuri produc o considerabilă
restrângere a ariei de semnificaţie a termenilor. Iată cum apar ele în text (între paranteze figu-rează corespondentul lor corect, din tablou), în ordine: 1. materia (forma); 2. principiul conştient (conştiinţa); 3. atingerea (percepţia); 4. senzaţia (senzaţia); 5. voinţa (construcţiile psihice).
B. în tantrismul indian, centrul mandalei, zeul suprem din care emană Dhyăni-Buddha este Vajrd-Sattva, cu semnificaţia sa de Diamant (Vajra), Vacuitatea reconsiderată a tantrismului.
în Cartea tibetană a morţilor, ca de altfel în toate diagramele mandalice ale lamaismului, centrul este ocupat de Vairochana (este şi una dintre denumirile soarelui în sanscrită).
C. în tantarismul indian diferă corespondenţele divi-nitate-agregat, ele fiind următoarele: Vajra-Sattva — conştiinţa; Vairochana — forma; Ratna-Sambhava — senzaţia; Amităbha —•
percepţia; Amogha-Siddhi — construcţiile psihice. Totodată ni se par mai logice corespondenţele tibetane între percepţie — cunoaşterea de Egalitate
21
şi senzaţie — cunoaşterea de Perspicacitate decât cele indiene, interschimbate.
D. Vairochana este transmutarea cunoaşterii Dharma-Dhătu, reflex al Dharma-Kăya-ei, iar Amogha-Siddhi ilustrează cunoaşterea de Realizare a Misiunii, reflex al Nirviăna-Kăya-ei. Ori, în text, toate cele cinci zeităţi provin din diferite Regate ale Sambogha-Kaya-ei, singurul Corp al lui Buddha accesibil din Chonid-Bardo.
E. Singura zeitate căreia nu i se asociază un element cosmic este Vairochana, în mod normal, i-ar corespunda eterul. Insă eterul ţine de Conştiinţa pură de Vacuitate, atribuit al Dharma-Kăya-ei, intrându-se astfel în aceeaşi contradicţie. Probabil că, din această cauză, omisiunea
nu este întâmplătoare.
In mandala tantrică indiană, în dreptul fiecărei zeităţi apare silaba ei sacră (mantra), simbolizând controlul sonor asupra energiilor pe care le reprezintă şi gestul ritual specific (mudră) — controlul gestic al energiilor. In textul nostru se pune un accent mai mic pe acestea.
Cele cinci Dhyani-Buddha, apar, în forma lor liniştită, însoţite de zeităţile-Mame, principiile feminine ale universului; ulterior, odată cu reapariţia sub forma băutorilor de sânge, perechile sunt prezentate în uniune divină, sub forma unei singure zeităţi, denumite generic „Tatâl-Mama". De importanţă fundamentală în tantrism, dublul feminin (Shakti sau Sakti) reprezintă
Viaţa, „Forţa universală care creează continuu lumea" (M. Eliade). în practicile sexuale tantrice, ritualul împerecherii reface uniunea divină Principiu universal — Sakti, realizându-se astfel contopirea microcosmosului corporal cu macrocosmo-sul. începând din Chonid Bardo apar de asemenea o serie de zeităţi secundare: eroi, dakini, rakshasa, demoni, păzitori ai porţilor, furii-călăi etc. La fel ca şi Dhyani-Buddha, nici ele n-au o existenţă obiectivă, fiind reprezentări mentale ale diferitelor energii, impulsuri psihice, pasiuni, cu alte cuvinte reminescenţele karmice care împiedică conştiinţa defunctului să acceadă la o stare de echilibru, for-ţându-i drumul către renaştere, din cel de-al treilea Bardo. Odată cu trecerea în Sidpa Bardo, din configuraţia stării intermediare dispare orice urmă de divin, de culoare, de pitoresc. Groaza şi mânia iau locul calmului lu-22
minos. Spiritele hăituitoare se substituie apariţiilor -fastuoase. Culorile calde sunt înlocuite de peisajele deprimate, scăldate într-o lumină cenuşie, constantă, ţintuită. Cadrul este umplut de stânci săgetate de fisuri şi caverne, vântul şi ploaia karmică hărţuiesc conştiinţa defunctă
obligată, în disperare, să se ascundă într-un loc ferit, de fapt matricea viitoarei renaşteri.
Intervine o scenă de judecare a defunctului, judecată efectuată de către Regele Morţii (Yama-Răja) însoţit de , o suită de furii-executoare, apariţii înfricoşătoare, având capete de animale.
Defunctul este supus la proba oglinzii karmice în care i se reflectă toate acţiunile vieţii.
Faptele îi sunt marcate prin pietricele albe sau negre, după cum sunt bune ori rele, apoi cântărite. Scena este asemănătoare cu cea similară din Cartea egipteană a morţilor. Tribunalul egiptean prezidat de Osiris este compus din patruzeci şi doi de judecători. Thot, grefierul, consultă cartea faptelor din timpul vieţii (substituit al oglinzii karmice), iar Anubis cântăreşte cu o balanţă inima defunctului, având drept etalon o pană. Toţi au capete de animale (şacal, ibis, lup etc).
în Sidpa Bardo, corpul spectral al defunctului dobândeşte o mobilitate pe care este tentat să o utilizeze înspre a evada, lucru inutil însă, întrucât nu are unde, nu există nici un punct stabil, totul alunecă, pretutindeni este hărţuit de propriile sale producţii mentale. De asemenea, încep să apară viziunile asupra lumii în care urmează să renască. îşi poate vedea continentul, casa, părinţii. Dacă urmează să se nască bărbat, va simţi aversiune împotriva tatălui — remarcabil punct de sprijin pentru mult mai târzia teorie freudiană a complexului lui Oedip. însă hăituiala furiilor-călăi este permanentă, cu atât mai intensă cu cât,obscurităţile karmice sunt mai numeroase, împiedi-cându-1 să zăbovească pentru o alegere bună a renaşterii. Eliberarea din această etapă se poate face prin concentrarea asupra zeităţii tutelare a defunctului, care i-ar releva natura iluzorie a apariţiilor, contopindu-1 cu al treilea Corp al lui Buddha (Nirmâna-Kăya). Cum acesta este Un corp de manifestare în lume, eliberarea din Sidpa Bardo, dacă se produce, este întrupată, în forma apari-ţională. 23
Nu vom insista mai mult asupra desfăşurării epice a textului, de o monumentală bogăţie, cu pasaje alternând de la lirism la terifiant, cu intruziuni teoretice ţinând de abstractul doctrinei, ori cu episoade memorabile, cu rezonanţe mitice. Mai ales că, dincolo de fluenţa textului, răsar la tot pasul simboluri ţinând de-un esoterism greu accesibil cititorului european. Am dorit mai mult să evidenţiem elementele prin care Bardo Thodol se încadrează în tantrismul
mahayanic, un curent prea puţin cunoscut la noi, în profunzimile lui. Din această perspectivă, lectura lui demonstrează că buddhismul Mahăyăna este o doctrină bine structurată, căreia nu-i este străină precizia dialectică, oferind, la fel ca şi celelalte sisteme de gândire asiatice, o altă
deschidere ontologicului. 2.
Promisesem la începutul studiului o variantă de lectură pentru Cartea tibetană a morţilor mai apropiată spiritului nostru european. Nu ne vom ţine de promisiune, întrucât, în urma elaborării mai multor scheme globale de reinterpretare a textului tibetan, am avut surpriza (în-tr-un fel previzibilă) de a constata că acesta se strecoară în mod invariabil printre firele oricărei reţele analitice, rămînând mereu la distanţă, de sine stătător, izolat m stranietatea lui.
Un gen de cetate inexpugnabilă, chiar dacă înălţată din piatră cioplită, rezistând armelor de asalt cele mai sofisticate. Cu toată bogăţia de teme, simboluri, latente psihanalitice, trimiteri mitologice care, încă de la prima lectură, ne izbesc prin asemănarea lor cu omoloagele din cultura europeană, cuprinderea lor într-o sinteză de ansamblu este mereu sortită eşecului. In primul rând pentru că sistemul de gândire speculativă european este extrem de rigid în cultul lui pentru precizie, în timp ce structurile conceptuale orientale sunt dinamice, închizând fiecare un mănunchi de sensuri, adesea surprinzător de îndepărtate, având posibilitatea de a se mula instantaneu pe orice traiect ideatic, fie el oricât de sinuos. O dovadă în acest sens o constituie chiar termenii conceptuali ce închid în ei o varietate şocantă de semnificaţii, unele dintre ele aflate chiar în relaţii antagonice. 24
De exemplu, dharma conţine un întreg evantai de sensuri, incluzând printre altele: realitate, domeniu absolut, lege, atribut al lui Buddha, obiect, experienţă, dat, etc. sau vajra poate semnifica: diamant, trăsnet, vacuitate, ling&m, eficienţa adamantină etc.
In al doilea rând, logica de înlănţuire a fenomenelor la orientali spulbera adesea logica cauzală
occidentală, între cauză şi efect (termenii sunt vidaţi aici de rigoarea îor tradiţională), se instalează relaţii de determinare multiple, în ambele sensuri, încât adesea ele îşi interschimbă
rolurile, sau pur şi simplu se contopesc, anihilând accesul la semnificaţiile lor ultime printr-o gândire formală şi exactă, căreia îi suntem vasali. De exemplu: fenomenele existenţei sunt şi cauză şi efect al suferinţei. Depăşirea ei se face chiar prin depăşirea dualismului cauză-efect şi intrarea într-o stare de nediferenţiere.
în al treilea rând, transcendentul, în cele două zone spirituale geografice, este conceput în mod opus. Exterior la europeni, cu divinităţi ce-şi au existenţa lor de sine stătătoare, determinând existenţa umană, relaţia om-zeu repercutându-se asupra devenirii cosmice; dimpotrivă, la orientali este interior, divinităţile fiind producţii mentale ale omului, neavând altă realitate în afara lui, iar interacţiunile dintre cele două nivele au consecinţe exclusiv asupra evoluţiei spirituale a omului.
Din perspectiva europeană, lectura Cărţii tibetane a morţilor sugerează apropierea de marile mituri occidentale ale coborârii în infern. Există în acest sens numeroase elemente simbolice care fac posibilă paralela: mişcarea de coborâre, prezenţa obstacolelor, potenţarea culorilor, întâlnirea cu divinităţile stâpânitoare ale morţii, existenţa fenomenului iniţiatic ce duce la o renaştere (în spirit ori efectivă), parcurgerea unor etape („cercuri") diferenţiate pe baza unor criterii psiho-morale etc. Mai mult, până la un punct, pot fi chiar găsite similitudini între străbaterea câte unei etape din Bardo, împreună cu semnificaţiile deschise de confruntările şi
„peripeţiile" respective, şi anumite episoade din descinderile infernale ale lui Orfeu, ori Ulise, ori Aeneas. Similitudini bazate pe valorile morale ale actelor ce motivează incursiunile, însă, cum am precizat, până la un punct. Pentru că mul-25
tivalenţa şi esoterismul sensurilor din Bardo Tho'dol nu fao multă vreme casă cu exactitatea vreunui mit european, chiar şi în reinterpretările lor cele mai spontane şi insolite. Şi, în cele din urmă, chiar când puntea părea definitiv pusă, textul tibetan ia o cotitură şi se îndepărtează
atât de mult de inteligenţa fie ea oricât de scăpărătoare a revalorificării mitului încât începe să
pară şi mai îndepărtat, şi mai intangibil, şi mai halucinatoriu.
Astfel, Cartea tibetană a morţilor ne scapă mereu. O citim, o recitim, o admirăm, o şi credem pe alocuri, însă nicidecum nu ne-o putem asuma. Pentru aceasta ar trebui să ne părăsim structura, registrul gândirii, sistemul de concepte şi de tabieturi logice şi să dobândim altele, eliberate de greutatea insuportabilă a concreteţei, eterate, ubicue. Şi nu în ultimul rând, să
redăm interiorităţii noastre valoarea ei firească de absolut, lucru practic imposibil acum, când exteriorul ne polarizează aproape integral spiritul.
