— Foarte puțini, din câte zice iubita lui, Sandra Keaton, răspunse Joseph Hudson. Câteva persoane pe care le folosea pe post de cercetași la cazurile mai complicate, dar în afară de asta…
— Ce știm despre „cercetașii” ăștia? se interesă Helen.
Hudson nu ridică privirea, răsfoindu-și notițele din iPhone.
— Lauren Jackson și Samuel Taylor. Avem adresele lor și-i căutăm deja.
Helen încuviință scurt și urmă:
VP - 30
— Focul a fost intens, cum ați văzut și din presă, care a acoperit evenimentul pe larg. Astea sunt fotografiile noastre de la fața locului…
Prinse pe panou câteva imagini încadrate cu atenție, care dezvăluiau distrugerile.
— N-a scăpat aproape nimic. S-ar putea să mai fie ceva fragmente de dosare pe care să le putem aduna, dar n-aș conta prea tare pe asta. Am găsit ceva în apartamentul lui din Thornhill?
McAndrew clătină din cap.
— Haine murdare, cutii de mâncare și un vraf de ziare. Tipul n-avea mare lucru…
— Verifică toate ziarele. Vezi dacă îl interesa în mod special un caz anume, vreo persoană sau vreun incident. Orice încercuit, articole pe care să le fi rupt.
Iubita lui are ceva interesant de spus?
De data asta, Helen se întoarse spre Hudson. Orice urmă de resentiment sau de triumf după întâlnirea lor de cu o seară în urmă era bine mascată când ridică
privirea, răspunzând profesionist și atent.
— Era distrusă și, ca să fiu sincer, nu știa mare lucru. A fost în mare parte ceva intermitent, o relație de conveniență, nimic mai mult.
Privirea nu-i șovăi nicio clipă, iar pe chip i se așternu o expresie atotcunoscătoare. Helen își întoarse repede capul și se uită la restul grupului.
— OK, în absența vreunei piste care să sară în ochi, o să trebuiască s-o luăm de la zero. Cu cine se vedea McManus? Cu cine discuta? Unde se ducea? Am obținut deja istoricul convorbirilor de la compania de telefonie.
Helen luă în mână un teanc de foi, toate înțesate de numere de telefon și durate ale convorbirilor.
— Asta ne dă o idee despre cei cu care McManus a luat legătura recent, evident nu și despre conținutul convorbirilor. Trebuie să discutăm cu toată
lumea de pe listă, dar trebuie să mergem și la vecinii lui și la cei care stau pe lângă depozit. Au văzut pe cineva pierzând vremea pe-acolo, pe lângă
apartamentul lui, pe lângă mașină sau baracă? S-a certat cu cineva în zilele dinaintea atacului? Hai să verificăm și înregistrările din punctele cu trafic congestionat – gara, centrul comercial Westquay, spitale. Urmărea pe cineva?
N-are familie în zonă – fostele neveste stau în Belfast și în Durham și nu țin legătura cu el –, trebuie să săpăm în viața lui profesională. Știm că acum o săptămână a încercat cineva să intre în apartament, alaltăieri i-a fost furat laptopul din mașină și practic toată arhiva lui a fost distrusă în incendiu. Modul în care a fost comis atacul sugerează că nu a fost o tentativă de omor impulsivă, ci o încercare atent planificată de asasinat; deocamdată, plec de la premisa că a VP - 31
avut legătură cu meseria lui. Ce anume făcea de supăra pe cineva? Ce anume voiau să oprească?
— Cu ce se ocupa? întrebă agentul Osbourne.
— De toate. Infracțiuni financiare, fraude, escrocherii cu asigurări, infidelități, bigamie, dispute pe testamente. Lucra și pentru niște firme de avocatură…
— Trebuie să fie ceva financiar, o întrerupse abrupt Hudson. Ceva în curs de desfășurare, ceva care se întâmplă acum, care amenința vreo escrocherie sau activitate interlopă.
— Nu neapărat, ripostă Helen. Ar fi putut fi redus la tăcere ca să apere căsnicia cuiva, familia, stilul de viață…
— Sau ar putea fi o răzbunare pentru ceva ce a făcut pentru un caz anterior, interveni detectivul-agent Bentham. Reglarea unor conturi mai vechi, cu cineva căruia McManus i-a distrus deja via…
— Nu mă convinge, se băgă din nou Hudson, întrerupându-l. Ar trebui să fii foarte ofticat ca să faci un asemenea efort pentru ceva de demult. Cred că
oricine ar fi autorul era disperat, cu spatele la zid, o persoană sau un grup care voia să transmită mesajul că asta pățești dacă-ți bagi nasul în treburile lui.
— Deci tu crezi că a fost o bandă? Criminalitate organizată? întrebă Helen calm, hotărâtă să nu se lase enervată de agresivitatea lui.
— Cred că are legătură cu banii, răspunse Hudson ferm. Uită-te la panou.
Aproape toate investigațiile majore pe care le avem au în centru o motivație financiară. Indiferent că umblă după iPhone-uri, laptopuri sau mașini de lux, vor să facă bani fără efort. Piața muncii e praf, economiile au dispărut, companiile de asigurări nu plătesc, lumea se orientează spre piața neagră. Singurii care mai fac bani acum sunt cei care o pot alimenta cu bunuri, piese de schimb și altele, toate furate. Știm că McManus avea niște contracte cu companii mari de asigurări; asta era cea mai mare parte a activității lui. Nu spun decât că, dacă
era cineva cu o afacere ilegală bună, iar McManus amenința să-l demaște, atunci prima mișcare era să-l reducă la tăcere, să-i închidă definitiv activitatea.
— Și se prea poate că așa să se fi și întâmplat. Dar nu vreau să excludem nicio variantă în primele stadii ale anchetei, spuse Helen, întorcându-se din nou spre grup. Așa că facem chestiile plicticoase, chestiile care sunt evidente. O
infracțiune atât de brutală nu apare din senin. S-a întâmplat ceva – o amenințare, un cuvânt rostit la momentul nepotrivit, ruperea unei relații – și azi-noapte, Declan McManus a plătit. Poate că avem noroc cu camerele sau cu vreun martor, dar bănuiesc că vinovatul e cineva care are legătură cu McManus, care-l știe.
VP - 32
În timp ce încheia, Helen ridică din nou teancul cu desfășurătorul convorbirilor victimei.
— Hai să-i găsim pe toți cei cu care vorbea și să aflăm ce voiau, pentru că, foarte probabil, unul dintre ei avea un motiv să ucidă.
