— Haine murdare, cutii de mâncare și un vraf de ziare. Tipul n-avea mare lucru…

— Verifică toate ziarele. Vezi dacă îl interesa în mod special un caz anume, vreo persoană sau vreun incident. Orice încercuit, articole pe care să le fi rupt.

Iubita lui are ceva interesant de spus?

De data asta, Helen se întoarse spre Hudson. Orice urmă de resentiment sau de triumf după întâlnirea lor de cu o seară în urmă era bine mascată când ridică

privirea, răspunzând profesionist și atent.

— Era distrusă și, ca să fiu sincer, nu știa mare lucru. A fost în mare parte ceva intermitent, o relație de conveniență, nimic mai mult.

Privirea nu-i șovăi nicio clipă, iar pe chip i se așternu o expresie atotcunoscătoare. Helen își întoarse repede capul și se uită la restul grupului.

— OK, în absența vreunei piste care să sară în ochi, o să trebuiască s-o luăm de la zero. Cu cine se vedea McManus? Cu cine discuta? Unde se ducea? Am obținut deja istoricul convorbirilor de la compania de telefonie.

Helen luă în mână un teanc de foi, toate înțesate de numere de telefon și durate ale convorbirilor.

— Asta ne dă o idee despre cei cu care McManus a luat legătura recent, evident nu și despre conținutul convorbirilor. Trebuie să discutăm cu toată

lumea de pe listă, dar trebuie să mergem și la vecinii lui și la cei care stau pe lângă depozit. Au văzut pe cineva pierzând vremea pe-acolo, pe lângă

apartamentul lui, pe lângă mașină sau baracă? S-a certat cu cineva în zilele dinaintea atacului? Hai să verificăm și înregistrările din punctele cu trafic congestionat – gara, centrul comercial Westquay, spitale. Urmărea pe cineva?

N-are familie în zonă – fostele neveste stau în Belfast și în Durham și nu țin legătura cu el –, trebuie să săpăm în viața lui profesională. Știm că acum o săptămână a încercat cineva să intre în apartament, alaltăieri i-a fost furat laptopul din mașină și practic toată arhiva lui a fost distrusă în incendiu. Modul în care a fost comis atacul sugerează că nu a fost o tentativă de omor impulsivă, ci o încercare atent planificată de asasinat; deocamdată, plec de la premisa că a VP - 31

avut legătură cu meseria lui. Ce anume făcea de supăra pe cineva? Ce anume voiau să oprească?

— Cu ce se ocupa? întrebă agentul Osbourne.

— De toate. Infracțiuni financiare, fraude, escrocherii cu asigurări, infidelități, bigamie, dispute pe testamente. Lucra și pentru niște firme de avocatură…

— Trebuie să fie ceva financiar, o întrerupse abrupt Hudson. Ceva în curs de desfășurare, ceva care se întâmplă acum, care amenința vreo escrocherie sau activitate interlopă.

— Nu neapărat, ripostă Helen. Ar fi putut fi redus la tăcere ca să apere căsnicia cuiva, familia, stilul de viață…

— Sau ar putea fi o răzbunare pentru ceva ce a făcut pentru un caz anterior, interveni detectivul-agent Bentham. Reglarea unor conturi mai vechi, cu cineva căruia McManus i-a distrus deja via…

— Nu mă convinge, se băgă din nou Hudson, întrerupându-l. Ar trebui să fii foarte ofticat ca să faci un asemenea efort pentru ceva de demult. Cred că

oricine ar fi autorul era disperat, cu spatele la zid, o persoană sau un grup care voia să transmită mesajul că asta pățești dacă-ți bagi nasul în treburile lui.

— Deci tu crezi că a fost o bandă? Criminalitate organizată? întrebă Helen calm, hotărâtă să nu se lase enervată de agresivitatea lui.

— Cred că are legătură cu banii, răspunse Hudson ferm. Uită-te la panou.

Aproape toate investigațiile majore pe care le avem au în centru o motivație financiară. Indiferent că umblă după iPhone-uri, laptopuri sau mașini de lux, vor să facă bani fără efort. Piața muncii e praf, economiile au dispărut, companiile de asigurări nu plătesc, lumea se orientează spre piața neagră. Singurii care mai fac bani acum sunt cei care o pot alimenta cu bunuri, piese de schimb și altele, toate furate. Știm că McManus avea niște contracte cu companii mari de asigurări; asta era cea mai mare parte a activității lui. Nu spun decât că, dacă

era cineva cu o afacere ilegală bună, iar McManus amenința să-l demaște, atunci prima mișcare era să-l reducă la tăcere, să-i închidă definitiv activitatea.

— Și se prea poate că așa să se fi și întâmplat. Dar nu vreau să excludem nicio variantă în primele stadii ale anchetei, spuse Helen, întorcându-se din nou spre grup. Așa că facem chestiile plicticoase, chestiile care sunt evidente. O

infracțiune atât de brutală nu apare din senin. S-a întâmplat ceva – o amenințare, un cuvânt rostit la momentul nepotrivit, ruperea unei relații – și azi-noapte, Declan McManus a plătit. Poate că avem noroc cu camerele sau cu vreun martor, dar bănuiesc că vinovatul e cineva care are legătură cu McManus, care-l știe.

VP - 32

În timp ce încheia, Helen ridică din nou teancul cu desfășurătorul convorbirilor victimei.

— Hai să-i găsim pe toți cei cu care vorbea și să aflăm ce voiau, pentru că, foarte probabil, unul dintre ei avea un motiv să ucidă.

Capitolul 16

Avea senzația că ochii întregii lumi sunt ațintiți asupra ei, dar când se întoarse, observă că nimeni dintre cei prezenți nu-i acorda atenție. Era cât se poate de anonimă în magazinul de bricolaj, exact ce-și dorea.

Își trase șapca de baseball pe frunte și merse mai departe. Grăbi pasul și trecu de tapete și lămpi, pe lângă piramidele din cutii de vopsea și ajunse la raionul cu accesorii de bucătărie. Nu știa magazinul; amplasarea i se părea frustrantă și derutantă și avu nevoie de câteva minute ca să se orienteze. Erau grămezi de tigăi și blendere la reduceri, flancate de tacâmuri ieftine și strecurători colorate. Rătăci printre ele ca și cum ar fi căutat un chilipir și se apropie de instrumentele de bucătărie. Spatule, teluri, clești, palete și, în cele din urmă, cuțite.

Preț de o clipă, își lăsă privirea să cutreiere peste denumirile familiare –

Sabatier în vârf, marca magazinului, jos. Multe dintre cele mai scumpe produse aveau etichete antifurt, trecu pe lângă ele și se duse la oferte. Aici zăbovi, evaluând opțiunile, și se opri în cele din urmă la un cuțit de bucătărie cu lama de 20 de centimetri, care părea potrivit.

Era tentată să întindă mâna și să-l ia, însă se abținu, stând o clipă să se liniștească. Își aminti exercițiul pe care-l repetase, se uită la ceas, apoi în lungul raionului, ca și cum ar fi căutat din priviri un partener care întârzia. În dreapta ei nu era nimeni, se întoarse spre stânga, sperând să dea de aceeași pustietate.

Însă observă îngrozită că în capul raionului stătea un paznic care se uita direct la ea.

Oare observase ceva neobișnuit în comportamentul ei? Știa că pune la cale ceva necurat? Îi zâmbi, deși tremura toată pe dinăuntru, și, spre marea ei ușurare, paznicul îi zâmbi și el, după care își văzu de treabă. Iar îi veni să pună

mâna pe cuțit și să fugă, dar se controlă, aruncând o privire spre tavan, în căutarea camerelor. Nu se afla niciuna anume în apropiere, doar o cameră de supraveghere generală, adăpostită într-un glob de plastic transparent, la vreo 10 metri de ea. Mulțumită, studie o spatulă aflată pe un raft mai sus, încercând să-și orienteze corpul spre cameră, astfel încât cuțitele de bucătărie mai ieftine VP - 33

să nu fie vizibile. Mută spatula în mâna dreaptă, puse stânga pe cuțitul de bucătărie și-l strecură încet în geantă. Scuturând teatral din cap, așeză spatula la locul ei și se îndepărtă, închizându-și geanta.

Arăta, din toate punctele de vedere, ca o cumpărătoare obișnuită, care-și vede de-ale ei. În realitate, bineînțeles, făcea orice, numai să cumpere, nu.

Fusese îngrozită când ajunsese, convinsă că o s-o dea în bară cu acest mic furt, dar acum era entuziasmată și încântată; îi aruncă un zâmbet casieriței, după

care plăti sticla de solvent, trecu de poarta de securitate și ieși, convinsă că n-a observat nimeni.

Când o învălui aerul cald, i se ridică moralul. Simți un val de adrenalină, de ușurare în timp ce străbătea cu pași mari parcarea. Avu din nou impulsul s-o ia la sănătoasa, să alerge pe asfalt, îndepărtându-se cât mai mult de magazin. Dar prudența și calculul învinseră din nou, așa că merse cu pas măsurat, înăbușindu-și un zâmbet și străduindu-se să nu arate suspect.

Capitolul 17

Mergeau cu pași mari pe trotuar, mișcându-se sincronizat.

— Cărui fapt datorez această plăcere neașteptată?

Helen mergea alături de cel care vorbea, nu-și dădea seama dacă salutul vesel al lui Robert Downing i se reflecta acestuia și în ochi. Bărbatul avea privirea îndreptată înainte și se îndepărta grăbit de tribunalul din Southampton, cu servieta, roba și peruca sub braț.

— Bănuiesc că ai aflat de incendiul de-aseară de la Locks Heath, nu?

— Sigur, am auzit la radio. Un fel de cimitir de vechituri, nu-i așa?