— N-avea legătură cu mine, ripostă ea. Avusese niște probleme la muncă, atâta tot. Riscurile meseriei, bănuiesc…

— Ce fel de probleme?

— Era cineva pe urmele lui.

— Cine? întrebă Hudson, aplecându-se spre ea.

— Doar atât, nu știa…

Trase din nou din țigară și-și trecu mâna prin părul lung și lins. Fără îndoială, erau un cuplu ciudat; ea era cu cel puțin 20 de ani mai tânără și considerabil mai atrăgătoare decât McManus. Totuși, suferea de o lipsă de încredere cumplită și s-ar putea să fi fost impresionată de fosta lui carieră de polițist și de „farmecul”

actualei reîncarnări ca detectiv particular.

— Ce anume s-a întâmplat?

— Nimic grav. Acum vreo săptămână, a încercat cineva să-i spargă casa. Are un apartament în blocurile din Thornhill…

— Știm.

VP - 23

— Ei, cineva a încercat să forțeze fereastra când era plecat. N-a făcut treabă

prea bună, din câte se pare – dar tot trebuie înlocuită…

Rămase cu gândul la fereastră, poate întrebându-se dacă Declan o să mai fie vreodată în stare să se ocupe de reparație sau ar trebui să facă ea ceva.

— Ce căutau?

— Laptopul lui. Acolo-și ține toate fișele.

— De ce ești așa de sigură că asta căutau?

— Pentru că au pus mâna pe el acum două zile.

— Au pus?

— El, ea, mă rog…

— Cum?

— I-au forțat portbagajul mașinii. Îl lăsase acolo când a venit la mine.

Era clar că Magnus nu stătuse mult cu Sandra, ceea ce-l făcu pe Hudson să se întrebe ce fel de relație aveau, dar știa că nu-și permite să se lase distras.

— I-a furat cineva laptopul?

— Toată munca lui, toată arhiva… au dispărut pur și simplu, zise ea cu un aer de cunoscător, ca și cum ar fi oferit un element esențial pentru puzzle-ul cazului. Avea și niște documente pe hârtie în altă parte, dar erau în mare parte anchete vechi.

— Pari să știi multe.

— Mi-a mai spus câte ceva.

— Detalii despre anchetele lui?

— Nu nume sau de-astea, zicea că n-ar fi „profesionist”.

Pronunță cuvântul apăsat, ca și cum ar fi fost ceva exotic.

— Deci n-ai idee pentru cine lucra atunci… în ultima vreme, vreau să zic?

— Lua o grămadă de chestii, de fapt orice era plătit. Companii private, firme de asigurări, clienți individuali, femei care credeau că le înșală bărbații, patroni pe care-i trăgeau în piept angajații. Nu făcea mofturi.

Ceea ce Hudson putea să creadă foarte bine.

— Și Declan nu știa cine ar fi putut să-i ia laptopul?

— Păi asta era, de-aia era înnebunit. Își făcuse mulți dușmani în ultimii câțiva ani. Oameni pe care-i demascase, cărora le pusese în pericol afacerile, care fuseseră chiar arestați din cauza lui. Adevărul e că sunt cel puțin zece oameni care l-ar fi atacat bucuroși…

Glasul i se frânse, imaginea iubitului ei chinuit făcând-o să-și piardă din nou controlul. Pe obraz i se prelinse o lacrimă, în timp ce trăgea nicotină în plămâni, încercând să se adune. Hudson își păstră pe chip o expresie de însuflețire profesională, dar în sinea lui știa exact cum se simte Sandra. Era clar că-și VP - 24

imagina că ancheta n-are nicio șansă și că ar fi aproape imposibil să restrângă

numărul de potențiali suspecți, iar Hudson nu putea să-i contrazică evaluarea.

Declan McManus era un oportunist jegos, fără prea multe scrupule sau principii morale, dispus să demaște pe oricine ca să scoată un ban fără prea mare efort.

Își băgase nasul unde nu-i fierbea oala prea mult timp și poate că nu era surprinzător că se găsise cineva care să vrea să-i închidă gura de-a binelea. Nu era clar dacă o făcuse ca să împiedice o anchetă în desfășurare sau era o reglare de conturi mai vechi, dar la încheierea discuției, Hudson n-avea nicio îndoială

că, dacă McManus nu se recupera miraculos, să-l caute pe cel care-l atacase avea să fie un fel de căutat acul în carul cu fân.

Capitolul 12

Helen se strecură printre porți și se îndepărtă de curte, adâncită în gânduri.

Timpul petrecut cu Meredith fusese rodnic – simțea că aveau o idee destul de bună despre ce se petrecuse și era posibil să fi obținut niște dovezi criminalistice valoroase –, dar motivul acestei infracțiuni era învăluit în mister și existau șanse să și rămână așa, dacă nu reușeau să găsească informații credibile despre ce i se întâmplase lui McManus în ultima vreme. Intenția fusese să-l ucidă, asta era limpede, și s-ar fi putut dovedi util că el încă se agăța de viață.

Era puțin probabil să poată fi interogat în următoarele zile, poate chiar săptămâni, dar faptul că mai era în viață l-ar fi putut determina pe atacator devină necugetat. O să fie tentat să sune la spital? Poate chiar să se ducă acolo, ca să verifice starea fostului polițist aflat în suferință?

Chiar în timp ce formula gândul, Helen știa că e o mutare cu bătaie lungă.

Agentul McAndrew era acum în apartamentul din Thornhill al lui McManus, iar Hudson discuta cu iubita acestuia – poate că vreunul dintre ei o să găsească

ceva, dar ideea să parieze pe un singur suspect care sare în ochi părea un vis prea frumos, ținând cont de stilul de viață haotic al lui McManus și de anchetele lui diverse. Ideea o deprima pe Helen – cum s-ar descurca dacă ar fi avut un caz ușor, o anchetă pe care s-o încheie imediat, care să le ridice moralul și să le reamintească șefilor că erau buni la ce făceau. Însă norocul părea scump la vedere în ultima vreme.

Helen se târî spre motocicletă și, când se apropie de ea, moralul i se prăbuși și mai tare. Drept în față, sprijinită provocator de Kawasaki-ul ei, se afla Emilia Garanita.

VP - 25