— Dar chiar ți-era foame…, zise Martin râzând și se urcă în pat lângă ea.
Lilah duse cafeaua la gură, dar Martin o opri.
— Și mie mi-e foame.
VP - 65
Îi luă ceașca și o puse pe noptieră, apoi se întoarse către ea, trăgându-i breteaua maioului de pe umăr și sărutându-i cu blândețe pielea.
— Martin, trebuie să mă duc la serviciu…
— E abia 7, avem destul timp.
O sărută pe piept, trăgând ușor breteaua mai jos, ca să scoată la iveală
pielea.
— Dar am întârziat ieri, voiam să mă duc devreme…
— Dă-i încolo. Ți-au mâncat destul ficații ani de zile.
Îi mângâie sânul și, fără să vrea, Lilah simți un fior de dorință.
— Și în plus, ce împăcare e aia fără un pic de mozoleală?
Ridicându-și trupul puternic, Martin se ridică peste ea, împingând-o cu blândețe înapoi în pat și sărutând-o insistent. Lilah se supuse, o parte din ea dorindu-și-l, o parte nu, și totuși știind că n-are niciun rost să se opună dorinței lui. Pe vremuri, ea controlase relația lor, dar situația se schimbase și acum, așa cum se petrecuse adesea în ultimul timp, nu avea nicio putere să reziste.
Capitolul 33
Părea mic, chiar vulnerabil, ghemuit pe un scaun rupt și încadrat de fundalul larg al sălii de interogatoriu. Dar expresia de pe chipul lui Lee Moffat contrazicea ideea. O noapte petrecută în arest nu-l înmuiase – se uita neclintit la Joseph Hudson pe deasupra mesei de interogatoriu, sfidător și batjocoritor.
— Te mai întreb o dată. Unde te aflai în noaptea de 12 august? Între ora 22 și miezul nopții.
Erau trei în încăpere, detectivul-sergent Hudson și detectivul-agent Reid jucând amândoi rolul polițistului rău cu suspectul lor ostil. Moffat refuzase asistența unui avocat, refuzase orice răcoritoare și, până acum, refuzase și să
comenteze orice. Ca răspuns la întrebarea lui Joseph Hudson, nu făcu decât să-și mestece mai departe guma, zgomotos și agresiv.
— Erai în zona Locks Heath între orele astea?
Moffat ridică din umeri, dar nu spuse nimic.
— Bine, dar în noaptea de 2 august? Între miezul nopții și ora 2?
Lee Moffat miji ochii, ca și cum s-ar fi gândit, apoi se sprijini de spătarul scaunului, trecându-și mâna prin părul lung și lins și dezvăluind un șarpe colorat tatuat pe antebraț.
— Astea sunt orele când ești în general pe-afară, nu? întrebă Reid.
VP - 66
— Din câte am auzit, ai fost foarte ocupat, adăugă Hudson. Dar sunt și niște riscuri când furi mașinile altora, nu-i așa?
Pleosc, pleosc, pleosc – guma de mestecat trecea dintr-o parte într-alta a gurii.
— Mai ales dacă victimele nu vor să-ți dea mașinile. Numele Alison Burris îți spune ceva?
Acum se văzu o reacție, molfăitul încetând o clipă, după care fu reluat, mai agresiv de data asta.
— A fost ucisă în parcarea din Carlton Road în noaptea de 2 august. Poți să-mi explici de ce aveai două șurubelnițe la tine când ai fost reținut aseară?
Moffat se uită la el, ceva mai puțin amuzat de data asta.
— Sculele mele. Sunt meseriaș…
Batjocura revenise, iar Hudson o sancționă imediat.
— Capetele șurubelnițelor erau ascuțite, Lee. Nu erau scule, erau arme.
— Neah…
— Mai mult, sunt analizate chiar acum la laborator. Dacă putem face o legătură între ele și atacul asupra lui Alison Burris…
— N-aveți decât.
Rostise cuvintele pe un ton hotărât, ca de încheiere a discuției. Hudson îl privi o clipă, fără să spună nimic. Oare Moffat era indiferent în fața acuzațiilor pentru că era nevinovat? Sau pentru că era convins că nu lăsase în urmă niciun indiciu?
— Nu-ți face griji, Lee, o să mă ocup. Pentru că am de gând să dovedesc că i-ai ucis pe Alison Burris și pe Declan McManus.
— Du-te naibii. Nu m-am atins de ei…
— N-are nicio importanță dacă ai fost tu sau unul dintre oamenii tăi. În ochii legii, nu contează. Tu ești capul, instigatorul…
— Habar n-ai despre ce vorbești…
— În depozitul tău sunt piese de la 30, 40 de mașini de lux, poate chiar mai multe. Probabil că scoți un profit considerabil…
Pleosc, pleosc, pleosc. Guma revenise, iar Moffat se retrăsese din luptă.
— De-asta l-ai atacat pe McManus? întrebă Reid, preluând ștafeta.
— M-ați pierdut…
— Declan McManus lucra pentru ARG Insurance. Îl angajaseră să cerceteze furturile de mașini din Southampton, Portsmouth și Bornemouth. Trebuie să
facă o grămadă de plăți și, crede-mă, nu se bucură deloc. McManus lucra pentru ei de peste trei săptămâni și discutase cu mecanici, proprietari de ateliere și VP - 67
dealeri de pe piața neagră, încercând să-și dea seama care era sursa tuturor neplăcerilor. Capul șarpelui…, zise Reid.
— Ceea ce era o amenințare pentru interesele tale, nu? adăugă Hudson.
