— De-asta te-ai hotărât să folosești benzină?

Moffat se uita fix la el, hotărât să nu-și mute privirea.

— Cu lichid de brichetă sau alcool denaturat ar fi fost mai ușor și cu siguranță

mai puțin periculos. Dar benzina… în fine, transmitea un mesaj, nu?

Moffat clătină încet din cap, dar nu spuse nimic.

— De-asta l-ai omorât pe McManus? Ca să pui capăt anchetei? Ca să-i descurajezi pe alții să-și bage nasul în treburile tale?

— N-ați prins omul potrivit, răspunse Moffat, ridicând brațele ca să-și sugereze nevinovăția. Nu-l știu pe tipul ăsta.

— Bine, Lee, cum vrei tu, zise Hudson. Ai așa ceva?

Împinse peste masă fotografia unui hanorac Rick Owens. Moffat se opri, apoi coborî privirea spre ea. Se încruntă nedumerit, apoi pe chip i se citi consternarea.

— Sunt haine de designer, de care tu ești foarte încântat. Probabil că o avea legătură cu câștigurile alea ilicite, nu?

Ochii lui Moffat erau lipiți de poză.

— Păi, știi ce? La locul crimei din Locks Heath au fost găsite fibre dintr-un hanorac de-ăsta, agățate în gard când a fugit făptașul. Ai și tu unul la fel?

— Nu.

— Ba da, ai. Am copia unui formular de comandă. Plătit cu un card de debit înregistrat pe numele „Lee Moffat” și livrat acum o lună și jumătate acasă la mama ta.

Moffat nu spuse nimic, dar se opri din mestecatul gumei.

— În afară de asta, trebuie să recunosc că a fost o treabă foarte profesionistă…

— N-am fost eu.

— Unde-i hanoracul?

Tăcere.

— Aș vrea să mă uit la el, să văd dacă are vreo ruptură, urme de benzină…

— Nu-l am.

— L-ai cumpărat acum o lună și jumătate.

— Probabil că l-am pierdut sau l-am dat, cine știe…

— A costat 1 000 de lire.

— Și?

VP - 68

— Știu că ești plin de bani, Lee, dar sigur genul ăsta de sumă înseamnă ceva pentru tine. Au fost omorâți oameni și pentru mai puțin de-atât.

Moffat nu spuse nimic, aruncându-i priviri veninoase lui Hudson. Dispăruse orice urmă de amuzament sau încredere în sine.

— Uite, Lee. Știu că tu ai făcut-o. Și știu și de ce. Să trecem la subiect, ce zici?

Vreau să-mi povestești tot ce-ai făcut pe 2 și pe 12, minut cu minut. Unde ai fost, ce ai făcut, cu cine erai. Avem telefonul tău, putem să-ți urmărim deplasările, nici prin cap să nu-ți treacă să mă minți. Asta e, frate, s-a terminat…

Îl privi pe Moffat și zâmbi, încheind:

— A venit momentul să-mi spui adevărul.

Capitolul 34

Helen avea impresia clară că trăgea de timp și încerca să-i evite întrebările punând și el întrebări.

— Pot să vă întreb care sunt motivele pentru care sunteți interesată de domnul Goj?

Helen îl cercetă, amuzată de cât de alunecos era Jeremy Blake. Directorii de spitale semănau parcă mai mult cu directorii din Forbes 500 decât cu niște furnizori de servicii medicale, iar Blake nu făcea excepție. Spitalul pediatric din Southampton era unul dintre cele mai mari din țară și oferea îngrijiri de excepție, sprijin și speranțe pentru copiii de pe toată coasta de sud, însă sala de ședințe unde se retrăseseră n-ar fi fost deplasată nici în Silicon Valley. Era modernă, scumpă și impresionantă, ca și directorul care stătea vizavi de ea.

— Este un incident care implică o amenințare la adresa vieții, răspunse Helen tăios. Nu ajungi în atenția Departamentului Cazuri Majore decât dacă e vorba de ceva serios.

Blake fusese luat prin surprindere; era evident că nu se aștepta la așa ceva.

Helen lăsă cuvintele să plutească în aer o clipă, după care continuă:

— Înainte să intrăm în subiect, aș vrea să verific câteva detalii de bază.

Domnul Goj a început să lucreze aici în 1992, ca asistent al managerului pentru achiziții.

— Așa e, răspunse Blake prudent. Achizițiile sunt o operațiune de amploare într-un spital de asemenea dimensiuni, angajăm tot timpul personal.

— Deci treaba lui era aprovizionarea cu halate chirurgicale, uniforme pentru asistente, computere…

VP - 69

— Echipamente de curățenie, feșe, pături și cearșafuri, pixuri, agrafe de birou, hârtie de imprimantă, tot ce avem nevoie ca să funcționăm eficient și sigur.

— Am înțeles. Și cu timpul a avansat până a ajuns, în cele din urmă, director de operațiuni, nu?

O reacție evidentă a lui Blake – confuzie și îngrijorare.

— Sau poate că am înțeles eu greșit, adăugă Helen, uitându-se la notițe.

— Păi…, răspunse Blake șovăitor. Amar e un vechi membru loial al personalului, e aici de aproape 20 de ani… dar n-a avansat în ierarhie. E un muncitor bun, dar a fost promovat în funcția de manager de departament pentru achiziții în 2006 și asta face de-atunci.

Helen se uită la Blake luată prin surprindere.