Dar Helen nu bătuse atâta cale ca să asculte tâmpenii.
— Conduc o anchetă de omor, domnule Goj, îl întrerupse ea. Și chiar am nevoie să stau de vorbă cu dumneavoastră acum.
Capitolul 28
Se uitau unul la celălalt, despărțiți de un golf de beznă. Hudson își ațintise lanterna pe Lee Moffat, iar acum îi distingea trăsăturile ascuțite, de nevăstuică.
Prada lui era cu ochii mijiți, agresată de raza pătrunzătoare și arătând ca un animal încolțit.
— Mă bucur să te văd, Lee.
— Și eu, veni răspunsul mormăit.
— Apropo, sunt detectiv-sergent Hudson. Am încercat să te sun de câteva ori, dar poate că erai ocupat…
— Știi și tu cum e…
VP - 56
Un răspuns în dorul lelii, distras.
Chiar și de la distanță, Hudson vedea ochii mici și întunecați ai lui Lee mișcându-se de colo-colo, în căutarea unei căi de scăpare. Hudson îi auzi în spate pe McAndrew, Reid și Edwards ajungând în capul scării și le făcu semn să
se apropie.
— Am câteva întrebări pentru tine, Lee.
— Despre ce?
— Despre o femeie pe care o cheamă Alison Burris. A avut până de curând un BMW.
— N-o cunosc.
— Și despre Declan McManus. Poate ai auzit că a avut un accident urât, un incendiu…
— Nu-mi spune nimic.
— Atunci, poate că n-o să te deranjeze să vii cu noi la Southampton Central, ca să putem lămuri totul. Dacă n-ai nimic de ascuns, atunci sunt sigur că n-o să
te reținem…
Cuvântul „reținem” păru să-l pună pe gânduri pe Moffat, care făcu un pas în spate, parcă speriat de cuvântul în sine. Spre deosebire de el, Hudson făcu un pas înainte, dornic să încheie dansul ăsta. Se apropie prudent, cu ochii lipiți de Moffat, atent la riscul unei arme ascunse sau al unei mișcări bruște. Însă Moffat se retrăgea. Hudson nu înțelegea, băiatul se băga singur într-un colț, părând să-și recunoască înfrângerea… apoi înțelese brusc. Suspectul lor își asigura doar variante, îndepărtându-se de o grămadă de scaune de mașină care-i blocau calea. Și apoi făcu mișcarea, tulind-o într-o parte și traversând în fugă
încăperea.
Se întâmplase într-o clipă, prinzându-i pe picior greșit pe Hudson și pe colegii lui. Moffat era deja la jumătatea halei și se mișca rapid, apropiindu-se în goană
de peretele cel mai îndepărtat. Uluit, Hudson porni în viteză în urmărirea fugarului, însă se dovedi că e prea lent ca să-l împiedice să ajungă la scările din colțul din dreapta spate al încăperii. Moffat era deja pe trepte, urcând tot mai sus și îndepărtându-se de arestare, îndepărtându-se de ei.
Hudson grăbi pasul și se opri derapând la baza scării, apoi începu să urce.
Înainta bine, tot mai încântat de misiune, însă chiar când începuse să câștige teren, piciorul îi scăpă printr-una dintre trepte, scândura de lemn putrezit rupându-se în două. Se lovi cu genunchiul în treapta următoare, în timp ce celălalt picior atârna neajutorat în aer. Se prinse de balustradă, strâmbându-se de durere, se îndreptă și porni mai departe, pășind ușor pe fiecare treaptă în timp ce urca.
VP - 57
Ajunse împiedicându-se la etajul al doilea, unde-l văzu pe Moffat în colțul îndepărtat, încercând disperat să scoată scândurile bătute într-o fereastră.
Smucea cu toată forța de ele, iar Hudson consideră că a venit momentul. Se îndreptă spre el și se pregăti pentru impact, hotărât să-l doboare pe fugar. Însă
Moffat era un copil al străzii, cu instincte de supraviețuire bune și, dându-și seama că n-are nicio șansă să deschidă fereastra, așteptă până când Hudson ajunsese aproape de el înainte s-o zbughească din nou. Polițistul nu reuși să se oprească și trecu pe lângă el, intrând în fereastra bătută în scânduri. Se smulse din ea și se întoarse, răsuflând greu și jenat, dar îl văzu pe Moffat alergând.
Mai exista oare și altă cale de scăpare? Poate undeva, pe acoperiș? Hudson se îndepărtă de perete și o luă la fugă pe urmele lui, mai șovăitor acum, când îl ardeau plămânii și i se zbătea inima în piept. Moffat se îndepărta tot mai mult, sigur că va scăpa… apoi, brusc și pe neașteptate, căzu cu o bufnitură când agentul McAndrew apăru din beznă și execută un placaj de rugbi perfect sincronizat, care-l trimise pe suspect la pământ.
Surprins și încântat, Hudson se strădui să ajungă la ei și-l găsi pe Moffat zvârcolindu-se pe podeaua murdară, în timp ce McAndrew îi punea cătușele.
Apoi îl ridică și-i citi drepturile, rapid și profesionist. Moffat părea incapabil să
înțeleagă, uimit de ce tocmai îl lovise.
— Bine, șefu’, spuse McAndrew, cu fața plină de murdărie. Îl ducem la secție?
— Categoric, dar dă-mi voie…, răspunse Hudson, apropiindu-se ca să-l preia pe prizonier.
— E în regulă, l-am prins.
— Nu, nu, insist. Ai făcut destul.
McAndrew nu părea foarte încântată să predea premiul muncit din greu, dar tonul lui Hudson nu admitea niciun protest.
