Vorbiră relaxate și fericite mai mult de jumătate de oră. Era calea perfectă de destindere, însă când închise în cele din urmă, Helen avea sentimente amestecate. Ușurată că Charlie, Steve și fetele erau bine, bucuroasă s-o audă pe vechea ei prietenă, dar și conștientă de cât de izolată devenise la Southampton Central. Helen avea senzația că pășește pe nisipuri mișcătoare, că erau testate vechile loialități, că în fața ei apăreau noi provocări și că, fără Charlie, punctul ei de sprijin, se simțea dintr-odată expusă, vulnerabilă, contând doar pe Grace Simmons ca aliat ferm și de încredere.
Helen o să înfrunte aceste provocări – ce altceva ar putea face? –, dar ar fi fost mai fericită, mult mai fericită, dacă ar fi avut-o alături pe Charlie. Nu se punea problema să se întâmple așa ceva, deocamdată, trebuia să se descurce cum putea.
Era o confruntare, o bătălie pe care trebuia s-o ducă de una singură.
VP - 64
ZIUA A TREIA
Capitolul 32
Se trezi cu o tresărire, dându-și brusc seama că era cineva în cameră.
Dezorientată și nesigură în întunericul deplin dacă era dimineață sau miezul nopții, Lilah se ridică dintr-odată, trăgându-și pilota în jurul ei. Însă spre surprinderea ei era doar Martin, care ducea o tavă încărcată.
— Ce-s toate astea? întrebă ea, dându-și deoparte o șuviță de pe față.
— Tu ce crezi că e? răspunse el fericit. Cafea, croasante și suc de portocale proaspăt stors. Un mic-dejun demn de o regină…
Împinse tava în fața ei.
— Ieri a fost o zi destul de grea. Am zis că meriți o tratație.
— Foarte frumos din partea ta…
Lilah luă sucul de portocale și-l dădu pe gât. Știa că Martin se aștepta să fie recunoscătoare și entuziastă, dar nu era sigură că are destulă energie. Fusese o noapte agitată – cât Martin dormise, Lilah se tot zvârcolise în pat, auzind tot felul de zgomote și imaginându-și diverse scenarii neplăcute. Avusese cel puțin două coșmaruri în care siluete întunecate le invadau casa și care păruseră
înspăimântător de realiste. Când o doborâse în cele din urmă oboseala, iar trupul cerșea un pic de somn, o apucase mahmureala după vodca băută, iar creierul începuse să zvâcnească și pe ea pusese stăpânire o durere de cap surdă.
Își regreta slăbiciunea.
— E delicios, zise ea, adunând cât entuziasm putea. Dar nu trebuia să-ți bați atâta capul.
— Nu-i nicio bătaie de cap. Știi că vreau să meargă totul bine între noi, să fim fericiți. Ce înseamnă un mic efort, un pic de considerație?
Alte scuze n-avea să primească, așa că, dând recunoscătoare din cap, mușcă
din croasant. Era crocant și dulce, iar senzația pe care o avu când aluatul consistent ajunse în stomacul ei gol o făcu imediat să se simtă mai bine. Mai mușcă o dată, apoi încă o dată, devorând tot croasantul în mai puțin de minut.
— Dar chiar ți-era foame…, zise Martin râzând și se urcă în pat lângă ea.
Lilah duse cafeaua la gură, dar Martin o opri.
— Și mie mi-e foame.
VP - 65
Îi luă ceașca și o puse pe noptieră, apoi se întoarse către ea, trăgându-i breteaua maioului de pe umăr și sărutându-i cu blândețe pielea.
— Martin, trebuie să mă duc la serviciu…
— E abia 7, avem destul timp.
O sărută pe piept, trăgând ușor breteaua mai jos, ca să scoată la iveală
pielea.
— Dar am întârziat ieri, voiam să mă duc devreme…
— Dă-i încolo. Ți-au mâncat destul ficații ani de zile.
Îi mângâie sânul și, fără să vrea, Lilah simți un fior de dorință.
— Și în plus, ce împăcare e aia fără un pic de mozoleală?
Ridicându-și trupul puternic, Martin se ridică peste ea, împingând-o cu blândețe înapoi în pat și sărutând-o insistent. Lilah se supuse, o parte din ea dorindu-și-l, o parte nu, și totuși știind că n-are niciun rost să se opună dorinței lui. Pe vremuri, ea controlase relația lor, dar situația se schimbase și acum, așa cum se petrecuse adesea în ultimul timp, nu avea nicio putere să reziste.
Capitolul 33
Părea mic, chiar vulnerabil, ghemuit pe un scaun rupt și încadrat de fundalul larg al sălii de interogatoriu. Dar expresia de pe chipul lui Lee Moffat contrazicea ideea. O noapte petrecută în arest nu-l înmuiase – se uita neclintit la Joseph Hudson pe deasupra mesei de interogatoriu, sfidător și batjocoritor.
— Te mai întreb o dată. Unde te aflai în noaptea de 12 august? Între ora 22 și miezul nopții.
Erau trei în încăpere, detectivul-sergent Hudson și detectivul-agent Reid jucând amândoi rolul polițistului rău cu suspectul lor ostil. Moffat refuzase asistența unui avocat, refuzase orice răcoritoare și, până acum, refuzase și să
comenteze orice. Ca răspuns la întrebarea lui Joseph Hudson, nu făcu decât să-și mestece mai departe guma, zgomotos și agresiv.
— Erai în zona Locks Heath între orele astea?
