Moffat ridică din umeri, dar nu spuse nimic.
— Bine, dar în noaptea de 2 august? Între miezul nopții și ora 2?
Lee Moffat miji ochii, ca și cum s-ar fi gândit, apoi se sprijini de spătarul scaunului, trecându-și mâna prin părul lung și lins și dezvăluind un șarpe colorat tatuat pe antebraț.
— Astea sunt orele când ești în general pe-afară, nu? întrebă Reid.
VP - 66
— Din câte am auzit, ai fost foarte ocupat, adăugă Hudson. Dar sunt și niște riscuri când furi mașinile altora, nu-i așa?
Pleosc, pleosc, pleosc – guma de mestecat trecea dintr-o parte într-alta a gurii.
— Mai ales dacă victimele nu vor să-ți dea mașinile. Numele Alison Burris îți spune ceva?
Acum se văzu o reacție, molfăitul încetând o clipă, după care fu reluat, mai agresiv de data asta.
— A fost ucisă în parcarea din Carlton Road în noaptea de 2 august. Poți să-mi explici de ce aveai două șurubelnițe la tine când ai fost reținut aseară?
Moffat se uită la el, ceva mai puțin amuzat de data asta.
— Sculele mele. Sunt meseriaș…
Batjocura revenise, iar Hudson o sancționă imediat.
— Capetele șurubelnițelor erau ascuțite, Lee. Nu erau scule, erau arme.
— Neah…
— Mai mult, sunt analizate chiar acum la laborator. Dacă putem face o legătură între ele și atacul asupra lui Alison Burris…
— N-aveți decât.
Rostise cuvintele pe un ton hotărât, ca de încheiere a discuției. Hudson îl privi o clipă, fără să spună nimic. Oare Moffat era indiferent în fața acuzațiilor pentru că era nevinovat? Sau pentru că era convins că nu lăsase în urmă niciun indiciu?
— Nu-ți face griji, Lee, o să mă ocup. Pentru că am de gând să dovedesc că i-ai ucis pe Alison Burris și pe Declan McManus.
— Du-te naibii. Nu m-am atins de ei…
— N-are nicio importanță dacă ai fost tu sau unul dintre oamenii tăi. În ochii legii, nu contează. Tu ești capul, instigatorul…
— Habar n-ai despre ce vorbești…
— În depozitul tău sunt piese de la 30, 40 de mașini de lux, poate chiar mai multe. Probabil că scoți un profit considerabil…
Pleosc, pleosc, pleosc. Guma revenise, iar Moffat se retrăsese din luptă.
— De-asta l-ai atacat pe McManus? întrebă Reid, preluând ștafeta.
— M-ați pierdut…
— Declan McManus lucra pentru ARG Insurance. Îl angajaseră să cerceteze furturile de mașini din Southampton, Portsmouth și Bornemouth. Trebuie să
facă o grămadă de plăți și, crede-mă, nu se bucură deloc. McManus lucra pentru ei de peste trei săptămâni și discutase cu mecanici, proprietari de ateliere și VP - 67
dealeri de pe piața neagră, încercând să-și dea seama care era sursa tuturor neplăcerilor. Capul șarpelui…, zise Reid.
— Ceea ce era o amenințare pentru interesele tale, nu? adăugă Hudson.
— De-asta te-ai hotărât să folosești benzină?
Moffat se uita fix la el, hotărât să nu-și mute privirea.
— Cu lichid de brichetă sau alcool denaturat ar fi fost mai ușor și cu siguranță
mai puțin periculos. Dar benzina… în fine, transmitea un mesaj, nu?
Moffat clătină încet din cap, dar nu spuse nimic.
— De-asta l-ai omorât pe McManus? Ca să pui capăt anchetei? Ca să-i descurajezi pe alții să-și bage nasul în treburile tale?
— N-ați prins omul potrivit, răspunse Moffat, ridicând brațele ca să-și sugereze nevinovăția. Nu-l știu pe tipul ăsta.
— Bine, Lee, cum vrei tu, zise Hudson. Ai așa ceva?
Împinse peste masă fotografia unui hanorac Rick Owens. Moffat se opri, apoi coborî privirea spre ea. Se încruntă nedumerit, apoi pe chip i se citi consternarea.
— Sunt haine de designer, de care tu ești foarte încântat. Probabil că o avea legătură cu câștigurile alea ilicite, nu?
