— Alcoolism, un caz destul de grav.
Și asta era. Toți suspecții, toți făptașii, înșirați frumos pe un rând. Toți, cu tratament primit de la Alex Blythe.
— Tu ești legătura.
Cuvintele rămaseră suspendate în aer, îngrozindu-l pe tânărul psihiatru.
— Legătura cu ce?
— Toate aceste persoane au comis crime sau au de gând să le comită.
— Nu, nu. V-am spus deja, e imposibil…
Era disperat și insistent.
— Îmi spuneți că Amar Goj e criminal și eu spun că n-are cum. Orice probleme ar avea, nu-i stă în fire să le facă rău altora.
— Dovezile nu mint.
— Și ceilalți? Amanda, poate, da, o văd ajungând într-o situație dificilă, într-un moment negru… dar Lilah? Robert? Belinda? Sunt oameni cu educație, profesioniști cu toată viața înainte. Oricât de tulburați ar fi, oricât de disperați, n-ar ucide…, protestă Blythe.
— Ai fi surprins ce pot face oamenii când ajung să fie încolțiți. Singura mea întrebare e cine îi pune s-o facă.
Urmă o pauză scurtă, cât se făcu simțită greutatea acuzației.
— Credeți… credeți că eu sunt implicat în povestea asta?
VP - 203
— Ce altă explicație poate fi? Ești singurul care le știa secretele.
— Dar încercam să-i ajut.
— N-am decât cuvântul tău.
— Nu, nu, nu aruncați asta pe mine. N-am făcut nimic.
Era îngrozit și se făcea tot mai mic în timp ce vorbea. Dacă la început păruse charismatic și impresionant, acum părea doar slab, chiar demn de milă.
— Și atunci, cum explici? urmă Helen, presându-l în continuare.
— Nu pot…
— Atunci tu ești legătura.
— Nu, n-aș folosi niciodată informații confidențiale împotriva pacienților mei.
Contrazice tot ce cred…
O privea rugător, dar îi simțea neîncrederea.
— Mi-am dedicat ultimii 15 ani din viață pentru a ajuta oameni. De ce să stric totul făcând ceva așa de… pervers?
— Asta am de gând să descopăr.
Această declarație seacă păru să-l doboare și orice urmă de beligeranță îi dispăru brusc.
— Bine, pot să propun să continuăm discuția la Southampton Central…
— În cazul în care cooperez, putem… putem să încercăm să nu ajungă în ziare numele meu, numele cabinetului?
O spusese mai mult cu speranță decât cu așteptări reale.
— Să cooperezi?
— Da, dacă spun ce știu, putem să…
— Nu facem înțelegeri, doctore Blythe. O să-mi spui ce știi, de bunăvoie și nesilit de nimeni, sau te acuz de obstrucționarea justiției.
Încă o lovitură; psihiatrul era din ce în ce mai alb la față.
— Bine. Dacă n-ai de gând să vorbești, pot să-ți pun cătușele chiar acum…
— Am avut un atac informatic, bine?
— Poftim?
— Acum trei luni am… am avut un atac informatic. Cineva, vreo organizație, a obținut acces la sistemele mele.
— Cum?
— Malware. Am primit un e-mail aparent de la o revistă științifică la care am abonament… numai că nu asta era, a fost calea prin care cineva a trecut de protecția mea și în clipa când am deschis mesajul mi-a accesat de la distanță
computerul și fișierele. A fost o greșeală prostească; n-am observat că adresa de e-mail nu semăna cu cea obișnuită.
— Și după aia?
VP - 204
— După aia, nimic. Eram conștient că intrase cineva în sistem, că fișierele fuseseră descărcate și așteptam să mă contacteze. Să ceară să plătesc, taxă de protecție sau ce escrocherie se poartă zilele astea. Dar n-am primit nimic, încă
n-am…
Helen se uită la el, cântărindu-i cuvintele.
— De ce n-ai făcut reclamație?
— De ce oare?
