— Nu știm sigur, dar suntem convinși că totul este opera unei singure persoane…

Peters expiră lung și zgomotos și clătină din cap.

— Deci nu am avansat deloc de ultima dată când am vorbit.

— N-am spus asta. Echipa mea lucrează din greu…

VP - 210

— Pot să întreb dacă mai există și alte motive pentru care ai considera că

Moffat nu e un suspect credibil?

— Nu, cum am spus, este doar o chestiune de evaluare a dovezilor și…

— Deci eliminarea acestei piste de anchetă n-are legătură cu animozitățile personale cu detectivul-sergent Hudson?

— Poftim?

— Pentru numele lui Dumnezeu, Helen, am depășit momentul minciunilor și stratagemelor. Știu că ați fost amanți.

Peters aproape că strigase acuzația, iar câteva capete tresăriră în centrul de comandă de dincolo. Helen era încremenită, în stare de șoc, uluită că Hudson îi mărturisise așa ceva lui Peters.

— E adevărat că am fost împreună scurt…, se bâlbâi ea.

— Încă ceva ce ai considerat potrivit să-mi ascunzi.

— Ceea ce a fost o greșeală. De fapt, toată povestea a fost o greșeală

prostească…

— O greșeală care a otrăvit relațiile din echipă, o întrerupse Peters. Și i-a subminat fatal eficiența într-un moment critic pentru forțele de ordine din oraș.

— Nu, domnule, nu e adevărat…

— Și toate pentru că erai supărată că a pus capăt relației, pentru că erai ranchiunoasă și supărată…

— Nu, nu așa s-a întâmplat.

— Și hotărâtă să-l obligi pe detectivul-sergent Hudson să plece.

Și acum Helen înțelese. Viclenia simplă a planului lui Hudson.

Să ajungă primul la Peters, să facă pe victima, s-o zugrăvească drept femeia respinsă devenită răzbunătoare. Acum vedea amploarea forțelor îndreptate împotriva ei și ce poziție slabă avea.

— Uitați ce e, domnule, nu știu ce v-a spus detectivul-sergent Hudson, dar eu am pus capăt relației, din cauza celor aflate despre caracterul lui. Și am făcut-o bucuroasă, credeți-mă…

— Deci nu l-ai amenințat niciodată?

— Categoric nu.

— Nu i-ai spus niciodată că ar trebui să meargă mai departe?

Helen se opri, aruncată încă o dată în defensivă.

— De câteva ori, i-am sugerat că ar fi mai bine dacă s-ar transfera la altă

secție, eventual înapoi în Cheshire…

— Deci spune adevărul.

— Nu, am… nu l-am amenințat niciodată. A fost o sugestie, nimic mai mult.

Suna fără vlagă, iar Peters nu ezită să insiste.

VP - 211

— Mă tem că nu te cred, detectiv-inspector Grace. Dacă detectivul-sergent Hudson a fost direct și plin de remușcări, tu ai fost evazivă, necinstită și necooperantă. Ca să-ți atingi propriile scopuri, ai încercat să distrugi cariera unui om cumsecade, ducând și echipa după cai verzi pe pereți și făcând praf reputația secției.

Aruncă exemplarul din Southampton Evening News pe birou. Helen văzuse titlurile de cu seară, dar nu le luase în seamă. Acum îi era greu să nu se uite la campania de distrugere a reputației sale, când titlul ucigător al Emiliei Garanita,

„Beată când pierde”, o săgeta de pe birou.

— Și de-asta n-am de ales. Te suspend oficial până la încheierea unei…

— Nu, domnule, nu puteți, vă rog…

— Am luat decizia, încheie el brutal. Vine detectivul-sergent Hudson, tu pleci.

Capitolul 104

— Glumești?

Emilia Garanita râdea, descumpănită de ce tocmai îi spusese Hudson.

— De ce? Ți se pare ciudat că ar putea fi atrasă de cineva ca mine?

— Nu, sigur că nu, răspunse Emilia, revenindu-și rapid. Doar că nu știam că

Helen Grace e capabilă să aibă legături semnificative cu vreo altă ființă

omenească.

— Ei bine, este. Și a fost semnificativă, o vreme.

— Și cât a durat?

Emilia scrise o notă scurtă în carnețel, fără să-și ia ochii de la Hudson. Erau ascunși în mașina ei; nu-i vedea nimeni, nu se gândea nimeni la ei. Era convinsă