Raeburn avea căștile pe urechi și părea pierdută în lumea ei, fără nicio idee de pericolul care se apropia. În schimb, Helen văzu totul la viteză maximă – în minte îi apăru brusc o viziune cu ce urma. Cum putuse să fie așa de proastă?

Atât de lentă?

Apăsă accelerația și își forță motocicleta înainte. Viteza crescu vertiginos – 80

km/h, 95, 100 – și, chiar în timp ce gonea spre Raeburn, își trase în sus viziera căștii.

— Belinda!

Strigătul era răgușit și ineficient, înghițit de vuietul motorului.

— Belinda! Dă-te deoparte!

Dar era prea puțin și prea târziu. Raeburn ridică privirea, însă doar ca să vadă

mașina care se îndrepta către ea. Helen nu putu decât să privească îngrozită

cum Fiatul intră în profesoara înspăimântată, azvârlindu-i trupul în aer.

Capitolul 108

Mașina demară în trombă în timp ce Helen privea încremenită trupul zdrobit al lui Raeburn căzând pe jos, ricoșând din asfalt și apoi rămânând nemișcat. Se auzi imediat un țipăt pătrunzător, al unei femei aflate în trecere, înspăimântată

de ceea ce tocmai văzuse, însă lui Helen nu îi atrase atenția această întrerupere bruscă, ci Fiatul roșu care se îndrepta acum spre ea.

Fusese atât de șocată de ceea ce văzuse, că nu se mai gândise la propria siguranță, iar motocicleta se oprise când fusese lovită Raeburn. Helen se încordă și acceleră, pregătindu-se să se îndepărteze în viteză de mașina care se apropia, însă chiar atunci Fiatul frână și se opri. Mașina era la nici trei metri de ea, iar șoferița năucită era șocată să vadă un motociclist singuratic în cale. Helen însă nu era surprinsă. Exista o logică sumbră a crimei pe care ar fi putut s-o prevadă – și s-o prevină, dacă ar fi priceput mai repede. Și de aceea se uită la Lilah Hill prin parbrizul crăpat disprețuitoare, nu șocată. Echipa urmărise toată

VP - 218

dimineața două suspecte, dar nu se gândise că acestea se vor intersecta atât de brutal.

Timpul păru să se oprească în loc cât cele două femei se uitau una la alta, apoi se mai auziră și alte țipete, întrerupând momentul. Lilah Hill păru să revină

la viață, brusc conștientă de pericolul în care se afla. Băgă în viteză, întoarse mașina și demară în trombă în direcția din care venise. Se îndreptă spre victima ei întinsă pe jos, dar din fericire acum era preocupată în principal de fugă și o ocoli pe profesoară, trecând mai departe.

Helen n-avea decât o fracțiune de secundă să ia o decizie. Să rămână cu Raeburn sau s-o urmărească pe Hill? Femeia căzută pe burtă era deja înconjurată de o grămadă de pietoni, cu telefoanele lipite de urechi, ceea ce o ajută să se hotărască. Își coborî viziera și se îndepărtă de locul accidentului, decisă s-o urmărească pe agresoare. Fiatul se îndepărtase deja, dar Helen era convinsă că îl poate ajunge – dacă se mișca repede.

Cauciucurile se înfipseră în asfalt, iar viteza creștea constant. În timp ce gonea, arunca permanent priviri în stânga și-n dreapta, căutând pietoni. Era o zonă comercială aglomerată, plină de adolescenți, familii sau pensionari și era foarte posibil ca în orice moment cineva să-i iasă în față, așa că rămânea vigilentă, verificând drumul ca să detecteze eventualele pericole.

Hill nu părea însă să aibă asemenea scrupule, concentrată acum să scape.

Trecu în trombă pe Castle Way, apoi o luă drept pe French Street. Artera era mult mai îngustă, o relicvă a arhitecturii din epoca Tudorilor și era populară

printre localnici și printre turiști. Riscul de coliziune era și mai mare; Helen o urmărea cu sufletul la gură pe suspectă, pe pavajul din piatră cubică. Din fericire, aveau noroc, Hill ajunse nevătămată în capul străzii, iar Helen răsuflă

ușurată.

Acum Hill avea toate șansele să aibă probleme. Avea să iasă aproape vizavi de terminalul de feribot Red Funnel. Erau semafoare, dar și trafic constant, alimentat de turiștii care se îndreptau spre port. Chiar și de la distanță, Helen vedea că semaforul e roșu, însă, spre surprinderea ei, Hill nu șovăi și trecu fără

să-l ia în seamă, ieșind nebunește pe artera ocolitoare.

Rată la mustață un camion, care o claxonă când trecu pe lângă ea. Hill părea netulburată, lovi ușor o mașină de pe cealaltă bandă, dar reuși totuși să se îndrepte înainte să se îndepărteze în viteză. Helen trebui însă să pornească

brusc, pierzând secunde prețioase în timp ce aștepta un spațiu în coloana de pe celălalt sens.

VP - 219

Înjurând, apăsă pe butonul căștii Bluetooth și formă numărul centrului de comandă. Văzu un spațiu liber în față și acceleră din nou, chiar când îi răspunse cineva la apel.

— Centrul de comandă.

Dincolo de zgomotul motorului, recunoscu vocea detectivului-agent Osbourne.

— Sunt detectivul-inspector Grace. Urmăresc un Fiat roșu, număr de înmatriculare K R unu nouă R F, care se deplasează în sens invers acelor de ceasornic pe A33. Suspecta se îndepărtează acum de portul Red Funnel – solicit localizare completă și interceptare.

— Imediat. Cine e?

— Lilah Hill. Cât mai repede, te rog.

Încheie convorbirea și-și îndreptă din nou privirea asupra mașinii care gonea.

Fiatul era la mai mult de 50 de metri în față, chiar acum făcând slalom de pe o bandă pe alta și încercând cu disperare să-și păstreze avansul. Helen acceleră și se apropie de ea, hotărâtă să recupereze distanta dintre ele. Dar urmărirea deveni și mai periculoasă. Centura care ocolea Southampton și apoi ajungea în M27 era una dintre principalele artere ale orașului. Ca atare, era întotdeauna aglomerată. Ceea ce ar fi putut fi în avantajul lui Helen, pentru că o putea încetini sau chiar opri cu totul pe Hill, dar putea însemna și victime, iar Helen era perfect conștientă de asta.

Ar fi fost de bun-simț să rămână în spate ca să urmărească de la distanță ce se întâmplă, rămânând cu ochii pe suspectă, și să aibă răbdare până când Hill putea fi reținută în siguranță. Dar ar fi fost dificil să oprească brusc pe o arteră

atât de aglomerată, iar instinctul îi spunea s-o scoată pe Hill de pe drum înainte să ajungă la Mountbatten Way. Coborî privirea spre vitezometru și văzu că avea deja aproape 100 km/h, dar acceleră până la 130, hotărâtă să se apropie.

Hill părea să fi simțit, accelerând și ea, dar chiar și așa, Helen începu să se apropie tot mai mult. Fiatul era vioi, dar nu era conceput pentru urmăriri de mare viteză și nu se compara cu motocicleta Kawasaki a lui Helen. Apăsând în continuare pe accelerație, o depăși pe Hill și apoi intră pe banda ei, chiar în fața Fiatului. Sensul giratoriu de la Mayflower era chiar în față, iar producerea unei coliziuni devenise tot mai probabilă, însă Helen încerca s-o oprească pe Hill reducând brusc viteza și obligând-o să frâneze abrupt. Roțile Fiatului patinară

zgomotos când cauciucurile protestară viguros, în momentul în care mașina derapă. Preț de o clipă, Helen crezu că o s-o lovească și se pregăti pentru coliziune, dar Hill trase de volan în ultimul moment, ieșind de pe șosea și intrând pe o bretea care mergea de-a lungul apei.

VP - 220

Helen își atinsese obiectivul principal, dar Hill tot se îndepărta în viteză, așa că întoarse motocicleta și o luă după ea, ieșind de pe drumul principal. În timp ce gonea după Fiat, zări priviri curioase în Mayflower Park, unde părinții tineri și copilașii lor erau intrigați de urmărirea în viteză care se petrecea chiar în fața lor. Însă Helen își ținu privirea ațintită pe mașină. Era o zonă mai puțin aglomerată a orașului, formată în principal din depozite și complexuri de afaceri, dar pericolul tot era prezent, pentru că Fiatul tocmai vira ca să evite o dubă de livrări. Helen îl urma îndeaproape, lăsând spațiu dubei, după care acceleră din nou.

Trecură în trombă pe lângă vechiul Odeon, apoi pe lângă un șir de clădiri comerciale, cele două vehicule mergând unul lângă altul. Helen se aștepta să

vadă din clipă în clipă Fiatul virând spre ea, dar Hill rămânea cu ochii pe drum, iar Helen înțelese de ce. La nici șase metri în fața lor, era un alt sens giratoriu.

Dacă Hill făcea dreapta, putea să intre înapoi pe centură și să se îndepărteze în viteză de oraș. Suspecta părea să știe și aruncă o privire spre pasajul de deasupra. Apăsă pe accelerator și se apropie de intersecție, abia frânând când trecu peste sensul giratoriu și se îndreptă spre a treia ieșire și breteaua către A33.

Helen se așteptase însă și se mișcă mai repede, intrând în viraj și depășind cu totul girația, riscându-și viața când intră pe contrasens ca să ajungă prima la bretea. Reuși cu greu, iar bara de protecție a Fiatului aproape că-i tăie cauciucul când Hill dădu să se îndepărteze în viteză de sensul giratoriu. Breteaua se întindea în fața lor – 30 de metri de asfalt care urca spre centură. Helen acceleră și se îndepărtă de Fiat, luând-o cu ceva mai mult de trei metri înainte.

Hill nu se lăsa, hotărâtă să scape, iar Helen tocmai pe asta conta. Acum, când se apropia de intersecție, frână în forță, trăgând în același timp și de ghidon. Cum sperase, motocicleta derapă și se opri elegant, rotindu-se ușor, astfel încât acum forma un baraj de-a latul drumului. Era ceva nebunesc și nesăbuit – Helen vedea că Hill e șocată, știind că are doar o fracțiune de secundă să ia o decizie.

O să încerce să evite o coliziune sau o să treacă direct prin ea, adăugând încă o victimă pe listă? Era o strategie necugetată, pentru că Helen își risca viața ca să

o rețină pe suspectă, dar se dovedi că instinctul ei fusese corect. Hill nu era o ucigașă versată; trase brusc de volan spre dreapta, iar mașina viră violent, ratând-o pe Helen.