Se trezi brusc din nou în încăperea aia groaznică, fără aer, încălecat peste victimă. Bleecher încercase să-l omoare, l-ar fi și omorât, dar Robert îl avea pe cămătar la mila lui, strângându-i brațele între genunchi. Acum ridica arma și o cobora cu forță direct în fața omului lipsit de apărare. O dată, de două ori, de trei ori. Simți cum i se sparge nasul lui Bleecher, auzi aerul care-i ieșea din plămâni când gemea, dar tot nu se opri, distrugând trăsăturile omului. Simțea sângele care-i sărea pe față, împroșcându-l, câteva picături care-i ajunseră în ochi și-l orbiră pentru scurt timp. Abia atunci se opri. Abia atunci văzu masacrul cumplit de sub el.
Smulgându-se din coșmar, Robert își dădu seama că plângea, iar lacrimile diluau petele de pe față. Îndurerat, distrus, luă apă în mâini. Nu mai suporta să
se uite la el, să vadă ce a devenit, se stropi cu apă până când i se scurgea din păr, iar fața îi înghețase. Acum riscă să arunce o privire și de data asta văzu mulțumit că nu mai rămăsese nicio urmă a lui Bleecher, că era din nou întreg și curat.
Deocamdată, terminase treaba. Robert tremura violent, frigul amestecându-se cu șocul, așa că se ridică grăbit. Aruncă o ultimă privire spre râul care-i ascundea acum secretele și ridică o rugă tăcută pentru mântuire, apoi se întoarse și intră în grabă în tufărișul întunecat.
Capitolul 85
— Lumina e destul de bună în captura asta și puteți s-o vedeți clar. E luată din fluxul unei camere de supraveghere de la piscina municipală de pe Horsham Road.
Helen aruncă o privire la polițiștii înghesuiți în jurul ei și apoi continuă: VP - 176
— După afișajul orar vedem că femeia asta a ajuns cu două minute după Eve Sutcliffe. Eve venea la piscină de două, uneori de trei ori pe săptămână și de obicei stătea cam 45 de minute, până la o oră. Femeia asta – făcu semn spre bruneta de vârstă mijlocie în echipament de alergare – a stat mai puțin de zece minute. Cu siguranță n-a avut timp să se schimbe, să înoate și să se schimbe la loc, dar tot a plătit și s-a dus după Eve la vestiar. Acum, poate că pur și simplu s-a răzgândit, n-a avut chef, dar în ziua asta, cam la ora asta, lui Eve i-a fost furată
geanta din dulap.
Îi lăsă să absoarbă informația, după care se întoarse din nou spre ei. În afară
de Malik și Edwards, erau de față toți polițiștii, până și Joseph Hudson. Nu venise de dimineață la apelul la arme al lui Helen, nici măcar nu pomenise în fața ei de moartea lui Grace Simmons și părea să n-aibă nicio intenție să dea socoteală de ce făcuse în cursul unei zile care se dovedise plină. Mai rău, părea ciudat de sigur pe el, aparent deloc îngrijorat că urma să fie exilat înapoi în Cheshire. Dar Helen nu-și permitea să se lase distrasă de jocurile lui – cel puțin nu acum, când făceau în sfârșit progrese.
— Detectivul-agent McAndrew a mai găsit o imagine care cred că o să vi se pară utilă…
Se întoarse spre McAndrew, care veni în față și prinse încă o captură pe panou:
— Asta a fost surprinsă după două zile. E de la o cameră din fața unui magazin de pe Oakmont Avenue, chiar lângă Common. Asta a fost seara în care Eve li s-a plâns părinților că are senzația că a urmărit-o cineva în parc. Era întuneric și nu era sigură, n-a luat legătura cu poliția, dar sigur a fost speriată.
Camera a înregistrat-o pe Eve mergând spre parc, în jur de 22:30… iar persoana asta era cu doar câteva secunde în urma ei.
Polițiștii se aplecară, cercetând imaginea.
— Evident că nu puteți vedea fața, pentru că poartă pălărie, dar statura și lungimea părului corespund cu ale femeii care a fost văzută și la bazin, și în Lakeside Country Park. Și uitați-vă la adidași. Sunt aceeași marcă și culoare închisă în toate cele trei momente…
— Până acum, doar dovezi circumstanțiale, adăugă Helen, mulțumindu-i lui McAndrew și preluând discuția. Dar e o coincidență curioasă și înseamnă că am putea face legătura între această persoană și furtul genții, urmărirea și uciderea lui Eve.
În echipă se făcu simțit un val de entuziasm.
— Numele suspectei e Amanda Davis. E director financiar la o firmă de iahturi de lux și, mai mult, e clar că și-a făcut temele și a fost atentă.
VP - 177
— Și acum ce facem? O reținem? O urmărim? întrebă Reid.
— Amanda Davis este deocamdată în Sydney, în Australia, în vizită la părinți, interveni Bentham. Am încercat să dăm de ea, dar nu ne-am ales cu nimic. O să
luăm legătura cu poliția de-acolo. Departamentul lor de anchete criminalistice ar trebui să înceapă să se trezească la ora asta. Evident, trebuie să o contactăm pe Davis, să ne explice deplasările din noaptea în care a fost ucisă Eve, dar aspectul critic acum este cel al mobilului. Amanda Davis a luat avionul spre Australia în dimineața de după înmormântarea soțului ei – Alastair Davis a fost omorât în bătaie, aparent în urma unui jaf petrecut în urmă cu aproape două
săptămâni.
Câteva priviri se îndreptară spre panoul cu datele crimelor, unde se vedeau trăsăturile osoase ale lui Alastair Davis.
— Detectivul-agent Osbourne a făcut niște cercetări în legătură cu cei doi, urmă Helen, invitându-l pe tânărul polițist să vorbească.
— Pe hârtie păreau un cuplu de succes, în ascensiune socială. Ea cu un job important, el a făcut bani din tehnologie și era milionar. Casă mare, mașini scumpe, erau gazde generoase, organizau cu regularitate petreceri. O viață
foarte vizibilă, foarte publică, se promovau constant pe ei și realizările lor în social media, dar exista o parte a relației lor care rămânea ascunsă.
Osbourne împărți cópii ale unei reclamații.
— O să vedeți aici că acum trei luni, doamna Davis s-a plâns că a fost agresată sexual, acuzație pe care a retras-o ulterior. Am șters identitatea celui pe care-l acuza, dar nu era soțul ei. Ceva similar s-a petrecut și cu opt luni înainte de asta – a fost formulată o reclamație, au fost pregătite acuzațiile, apoi reclamanta a retras plângerea.
— Sub constrângere? Din partea agresorului?
— Sau a soțului. E interesant că ambele atacuri reclamate s-au petrecut în cluburi cu tematică sexuală, la petreceri sau orgii organizate.
— Erau swingeri? întrebă Reid, brusc interesat.
— Așa pare. Vedem din informațiile lui bancare că erau membri în câteva cluburi. E interesant că nu apare nicio înregistrare care să arate că ea ar fi plătit sau aranjat participarea și, din scurtele discuții pe care le-am avut cu membrii comunității de swingeri din Southampton, se pare că Alastair era cel care iniția participarea lor…
— Deci ea era obligată să participe?
— Foarte posibil. E cu siguranță curios că plângerile sale – detaliate, specifice, furioase – au fost retrase pe neașteptate și din scurt. E de remarcat și cât de regulate erau vizitele la cluburile astea – trei, uneori chiar patru seri pe VP - 178
săptămână. E greu de imaginat cum reușea să se descurce, când ieșeau uneori toată noaptea, ca să facă față unei slujbe solicitante.
— Și ce vrem să spunem cu asta? întrebă Hudson, deschizând în sfârșit gura.
Că îl voia mort pe soțul ei? Voia să scape?
