— Asta trebuie să aflăm. Și de-asta trebuie să dăm de ea, ca să…
— Dacă asta vrei să spui, atunci cu siguranță că, prin extensie, o să trebuiască
să reanalizăm și uciderea lui Alastair Davis, nu?
— Exact asta facem.
— Pentru că, dacă mergi mai departe cu teoria ta, atunci sugerezi că un oarecare fără nicio legătură cu Davis îl aștepta în living și i-a spart capul cu prima ocazie.
— Păi, n-aș zice chiar așa, răspunse Helen calm, întorcându-se către el. Dar exact asta sugerez.
Hudson clătina deja din cap.
— Și până unde merge povestea asta? O să reanalizăm toate crimele din ultimele șase luni? Din ultimul an? Doi ani? Și de ce? De ce fac oamenii ăștia dintr-odată așa ceva?
Era o contestare evidentă a teoriei și a autorității ei, de care Helen nu se putea feri. Se întoarse către Hudson și răspunse:
— Asta am de gând să aflu.
Capitolul 86
Se retrase în biroul ei, închizând cu grijă ușa. Scurta controversă cu Hudson fusese enervantă și îngrijorătoare, dar sublinia totuși niște căi importante de anchetă sau, altfel spus, niște lipsuri în teoria ei.
Helen era convinsă că i-a identificat corect pe autorii celor mai recente crime
– Goj, Raeburn și acum Davis – și s-ar putea să adune destule dovezi care să
justifice arestarea celor care încă se aflau printre cei vii. Dar procuratura o să
vrea mai multe înainte să ia în considerare formularea acuzațiilor. În toate trei cazurile putea fi stabilit un motiv, presupunând că aveau dreptate în privința dinamicii nesănătoase dintre Amanda Davis și soțul ei, dar procurorii aveau să
ceară dovezi ale legăturilor dintre atacatori. Cum comunicau? De unde se știau unii pe alții? Cum erau planificate, coordonate și executate omorurile?
Ultimul punct o sâcâia în continuare. Toate crimele fuseseră concepute cu meticulozitate, făptașii făcându-și apariția doar trecător în viața victimelor înainte de atac; de fapt, atât de efemer, că ar fi fost posibil să nici nu observe VP - 179
implicarea lor, dacă n-ar fi avut noroc de câteva ori. Nu apăreau acasă sau la serviciul victimei, totuși păreau să le cunoască destul de bine traseele ca să fure o geantă, să-i urmărească prin parc și să comită o crimă nevăzuți. Nu exista niciun semn că le-ar fi supravegheat, că și-ar fi pândit prada timp de săptămâni și luni, cum de aveau atâtea informații despre programul și deplasările lor? Și cum de apăreau în viața victimelor în zilele de dinaintea atacului în sine, de ce nu le omorau pur și simplu și să dispară după aceea? Davis o jefuise pe Eve și apoi o pândise, înainte să o atace cu ciocanul în parcul întunecos. Goj încercase să pătrundă în apartamentul lui McManus, apoi îi furase laptopul din mașină și în cele din urmă îi dăduse foc. Belinda Raeburn dăduse un telefon injurios, vopsise o zvastică pe casa lui Hill și abia după aceea îl atacase pe nefericit pe o alee pustie…
În timp ce se gândea la toate astea, Helen avu o revelație: regula de trei simplă. Fiecare dintre făptași comisese câte trei infracțiuni, care culminaseră cu crima. Privind în urmă, nu se punea problema că nu există un tipar. Ceea ce o descurajă și mai tare, pentru că erau dovezi despre caracterul exact și meticulos al acestui lanț de crime, dar ridicau și niște întrebări interesante. De ce trei infracțiuni? Care era scopul acestei minicampanii de intimidare și violență? Era doar ca să le descurajeze pe victime, astfel încât acestea să se plângă
prietenilor, poliției și așa mai departe și să atragă atenția asupra așa-zisului motiv al crimei ulterioare? Și atunci, fusese un act deliberat, astfel încât uciderea lui Martin Hill să pară un atac rasist sau asasinarea lui Eve Sutcliffe, un atac cu motivație sexuală, când de fapt erau cu totul altceva?
Era o explicație seducătoare, dar chiar atunci Helen văzu și o altă posibilitate.
Era remarcabil că infracțiunile deveneau tot mai grave și creau neplăceri tot mai mari în succesiunea lor, vizând obiectele personale sau proprietățile victimelor, a doua fiind mai riscantă pentru făptaș și implicând spargerea unei mașini, mâzgălirea unui graffiti sau urmărirea unei tinere prin parc. În toate situațiile, făptașii riscaseră să fie opriți, surprinși sau chiar înfruntați. Gradul de risc era mare, deși desigur nu la fel de mare ca la a treia provocare – crima în sine –, unde pericolul de arestare, rănire sau chiar moarte era mare. Să fi fost o escaladare deliberată? Însemna ceva? Să fi fost cele trei acte concepute deliberat ca un fel de test?
Helen era atât de cufundată în gânduri, că avu nevoie de o clipă ca să-și dea seama că nu mai era singură. Ridică privirea și-l văzu pe Joseph Hudson în fața ei. Îngrijorător, ușa era închisă, iar el avea o expresie hotărâtă.
— Pot să te ajut cu ceva, detectiv-sergent Hudson? întrebă ea, enervată că
fusese smulsă din gânduri.
VP - 180
— Ah, știi cum poți să mă ajuți, Helen? Dă-te deoparte. Atârnă bocancii în cui și lasă calea liberă cuiva mai tânăr.
— Ieși din biroul meu, se răsti Helen, cuprinsă de furie.
— O să ies când o să vreau eu. Înainte, am ceva de spus.
Helen era tentată să țipe la el, să-l târască afară din birou, dar jaluzelele erau ridicate și îi vedea toată echipa, așa că își înăbuși furia.
— Vezi tu, știu totul despre mica ta șuetă cu Simmons. Cum voia să te ajute pe tine și să mi-o tragă mie de la mare distanță. Doar că e o problemă, ea nu mai e. Apărătoarea ta nu mai e…
Zâmbi când rosti cuvintele. Helen trebui să recurgă la toate resursele de stăpânire de sine ca să se abțină și să nu-l pocnească în plină figură.
— Și ghici ce? A dispărut și decizia semnată pentru Resurse Umane despre incident. Am ars-o azi-dimineață.
Helen nu-și putu ascunde uluirea și dezgustul.
— Ai înnebunit?
— Absolut deloc, niciodată n-am văzut lucrurile mai limpede, toarse Hudson.
Să văd ce trebuie făcut și va fi făcut. Vezi tu, nu cred că domnul comisar-șef Peters o să fie la fel de îngăduitor cu comportamentul tău neregulamentar – să
te culci cu un coleg, să faci abuz de putere ca să-l obligi să plece, să închei acorduri secrete cu Simmons, să minți, să înșeli și toate astea în timp ce nu ești în stare să faci arestări în niciuna dintre anchetele în curs. Cred că o să aibă o viziune foarte nefavorabilă asupra întregii situații și va fi nevoit să ia măsuri.
— În visele tale.
