Încă avea viteză mare, iar disperarea lui Hill era vizibilă, așa că Helen o văzu fără surprindere că trage de volan în sens opus, încercând să intre pe centură.

Însă plecase prea târziu. Zidul solid de beton al pasajului se apropia în viteză –

prea mare –, iar Fiatul era purtat implacabil de inerție spre el. După câteva VP - 221

clipe, se auzi un trosnet puternic, iar metalul și fibra de sticlă se zdrobiră

cumplit când mașina se izbi de parapet, oprindu-se brusc.

Capitolul 109

— Ești absolut sigur?

— Da, domnule. Detectivul-inspector Grace a sunat acum nici cinci minute.

Comisarul-șef Alan Peters ținea strâns telefonul în mână, rămas fără cuvinte.

Nici nu-i venea să creadă ce spunea detectivul-agent Malik – Lilah Hill tocmai omorâse un alt suspect, pe Belinda Raeburn, pe care o lovise cu mașina în centru. Și mai ciudat, detectivul-inspector Grace era chiar acolo și o putuse urmări pe suspectă pe A33, până când Hill își distrusese mașina, intrând cu ea într-un zid de beton. Părea puțin probabil, dacă nu de-a dreptul imposibil –

avusese o discuție aprinsă cu detectivul-inspector în urmă cu nicio oră.

— Care-i starea suspectei? întrebă el în cele din urmă, adunându-se cât de cât.

— Rezonabilă, cred. Acum o consultă paramedicii, dar se pare că airbagul și-a făcut treaba. Imediat ce e declarată aptă, detectivul-inspector Grace o aduce la secție.

— Bine, ține-mă la curent, încheie Peters, cu mai mult calm decât simțea în realitate.

Închise și se prăbuși pe scaun, privind telefonul fără să-l vadă, ca și cum s-ar fi întrebat ce lucruri neașteptate l-ar mai putea lovi. Ultimele săptămâni fuseseră un vis urât, fiecare întâmplare șocantă fiind urmată imediat ce câte ceva și mai rău. O serie de crime nerezolvate, apoi un grup pestriț de suspecți fără legătură între ei, iar acum un șir de ucigași care păreau să se atace unii pe alții. Oare Robert Downing stătea acum în celula lui, punând la cale vreun plan ciudat și minunat s-o atace pe Amanda Davis în Australia? Sau invers? Părea o nebunie, chiar ridicol, dar Peters nu putea să nege că până la urmă Helen părea să fi avut dreptate, că teoriile ei aparent nebunești aveau de fapt o bază reală.

Era năucitor, dar mai adaugă la toate astea și ciudățeniile care se întâmplau în echipă și aveai o anchetă cum Peters nu mai întâlnise. Era ceva previzibil sau simplu aici? Se părea că nu și, pentru a sublinia complexitatea situației, secretara îl apelă la interfon.

— A venit detectivul-sergent Hudson, domnule.

— Mulțumesc, Jackie.

VP - 222

În câteva clipe, intră Joseph Hudson. Nu avea aerul unui om presat. De fapt, părea chiar bine dispus.

— Presupun că ați auzit veștile, domnule.

Peters încuviință distrat.

— Am avut pierderi, urmă Hudson sobru, un mort, un rănit, o mașină de închiriat distrusă. Dar partea bună e că acum Hill e în custodie. Păcat că n-am putut să ajungem la ea puțin mai devreme.

Avea o expresie plină de regret, dar criticile la adresa lui Grace erau prea stângace ca să nu fie remarcate. Peters era înclinat să fie de acord cu el –

urmărirea fusese caracteristic de nesăbuită pentru Grace –, dar nu-l convocase pe Hudson ca să pună gaz pe foc, așa că se abținu.

— Sugerez să coordonez eu interogatoriul, după ce ajunge în arest Lilah Hill.

Detectivul-inspector Grace a făcut mai mult decât suficient pe ziua de azi…

— E foarte generos din partea ta, răspunse repede Peters, dar s-ar putea să

nu fie posibil.

— Poftim?

— Nu te-am chemat ca să discutăm cazul. Detectivul-agent Malik m-a pus deja la curent cu ce s-a petrecut azi.

Hudson încuviință crispat, întărind bănuielile lui Peters că detectivul-sergent și tânăra sa colegă asiatică nu se înghit.

— Nu, voiam să discutăm despre acuzațiile tale împotriva detectivului-inspector Grace. Trebuie să subliniez de la bun început că discuția pe care o vom avea poate avea ca rezultat declanșarea unor proceduri disciplinare, așa că

vreau să fie de față un reprezentant al sindicatului…

— Nu va fi necesar. N-am nimic de ascuns.

— Bun, atunci să-i dăm drumul. Am auzit versiunea ta despre evenimente, iar acum o am și pe a detectivului-inspector Grace. Și trebuie să spun că

dezvăluirile ei au fost foarte revelatoare.

— N-am nicio îndoială că a încercat să se apere.

— Așa e. Cu destul de mult succes, as zice.

Hudson nu spuse nimic, privindu-l neliniștit pe Alan Peters.

— Am discutat despre trecutul vostru comun, despre deteriorarea relațiilor și în special despre discuția din parcarea de motociclete. Fără cunoștința mea, și presupun că nici a ta, detectivul-inspector Grace a înregistrat mica voastră

conversație, ca să demonstreze că îi furnizai informații confidențiale Emiliei Garanita. Sunt dispus să-ți pun înregistrarea, dacă vrei, dar deocamdată o s-o pornesc aproape de final…

VP - 223

Peters deschise aplicația de înregistrare audio de pe telefon și după câteva clipe în biroul liniștit se auzi, tare și limpede, vocea lui Hudson.

„— Ai vrea tu să dau fuga înapoi la mămica, nu? Să fiu băiețel cuminte, pentru că simți tu presiunea. Ei bine, las-o baltă, Helen. Nu te-aș salva nici dacă

ți-ar lua casa foc.

— Ce dracu?

— Vorbesc serios. A fost ceva între noi, ar fi putut fi grozav, dar ai distrus totul cu acuzațiile tale șchioape, cu paranoia și cu minciunile tale. De-asta o să

te dobor”. Peters opri înregistrarea și se întoarse către Hudson.

Se aștepta la furie, negări, acuzații, dar de data asta cel care-o acuzase pe Helen Grace părea să fi rămas fără cuvinte. De fapt, arăta de parcă ar fi văzut o fantomă.