că Hudson ar fi trebuit să fie în altă parte, dar el părea tot mai neglijent cu îndatoririle de serviciu, concentrat doar să-și dea jos șefa.

— Opt, nouă luni sau așa ceva…

— Bun, șopti Emilia, sincer surprinsă. Și ați reușit să păstrați atâta timp secretul față de colegi?

— De colegi, prieteni, chiar și de tine, răspunse el, cu un ton triumfător.

Relațiile între polițiști nu sunt complet interzise, dar nu sunt văzute cu ochi buni, mai ales când lucrează amândoi în aceeași secție. E și mai rău dacă sunt în aceeași echipă și lucrează împreună zi de zi.

— Sigur, înțeleg cum poate deveni… complicat. Și de ce s-a terminat, dacă nu te deranjează că întreb?

VP - 212

Politețea ei era doar de fațadă. Odată ce dăduse peste bârfa asta, avea de gând să stoarcă și ultima picătură din ea.

— Eu i-am pus capăt, răspunse Hudson încet. Credeam că știu cu cine am de-a face, dar greșeam. S-a dovedit obsedată de control, paranoică, violentă chiar…

— Spune, gânguri Emilia, mâzgălind cu furie.

— Oricum, s-a înfuriat când ne-am despărțit și mi-a spus clar că nu mai am niciun viitor în secție. A început să-mi dea misiuni de pălmaș, abia demne de un agent. M-a denigrat deschis în fața celorlalți polițiști, în timp ce răspândea zvonuri pe la spatele meu și încerca să întoarcă echipa împotriva mea.

Emilia se îndoia că e adevărat, dar nota totul. Mărturiile la prima mână ca asta valorau greutatea lor în aur, oricât de dubioasă ar fi fost veridicitatea lor.

— Și ce-ai făcut?

— Păi, am înfruntat-o, am spus că mă duc la Resurse Umane și atunci m-a amenințat.

— Cum te-a amenințat?

— A promis că mă distruge. Mi-a zis că nu numai că o să mă dea afară din Southampton Central, dar o să se și asigure că nu mai lucrez niciodată în poliție.

— Dar de ce? De ce ostilitatea asta împotriva ta?

— Pentru că nu voiam să plec în liniște. Pentru că eram dispus să lupt pentru dreptate. Ține minte, n-am făcut nimic greșit. Am fost într-o relație și după aia n-am mai fost. Asta e, se întâmplă. Dar să mă atace așa, să încerce să mă facă să

plec, să mă distrugă, doar pentru că mă săturasem de atenția ei? Gândește-te cum ar fi fost dacă era invers, un șef bărbat să atace o femeie din subordine. N-ar fi rezistat nici zece minute.

— Și nici detectivul-inspector Grace, răspunse Emilia cu un aer de cunoscător. Trăim într-o lume a egalității de șanse.

— Lăsând deoparte aspectul moralității, e vinovată de abuz de putere, abuz în funcție, încercare de a obliga un subaltern să plece, hărțuire. O s-o acuze de tot ce se poate. M-am plâns deja la Peters, lucrurile sunt în curs de…

— Și în ce parte crezi c-o s-o ia? O s-o susțină?

— Mă îndoiesc. E un om direct, așteaptă pensia. Dintotdeauna i-a displăcut disprețul lui Helen pentru protocoale și reguli. Dacă mă întrebi pe mine, o să

scape de ea bucuros.

Emilia încetă să mai scrie, uluită de ce auzea. Venise azi sperând la niște bârfe picante, dar căpătase mai mult decât ar fi putut spera. Relații ilicite, abuz de putere, un polițist cunoscut care o luase razna… Avea elementele unei povești care o să tot meargă înainte și care ar fi putut foarte bine s-o îndepărteze pe Helen Grace definitiv.

VP - 213

Capitolul 105

— Vă rog, domnule. Nu vă cer decât să-mi mai acordați timp. O zi, cel mult două, ca să duc ancheta la bun sfârșit.

Helen nu se milogise niciodată pentru nimic în fața vreunui superior, dar n-avea de ales. Cariera, viitorul ei atârnau de-un fir de păr.

— Nu se poate. Am lăsat situația asta în derivă prea mult timp.

Tonul lui nu accepta nicio împotrivire, dar Helen trebuia să încerce.

— Uitați, domnule, nimic din ce vi s-a spus nu e adevărat. Detectivul-sergent Hudson a denaturat faptele ca să servească propriilor scopuri. Eu am fost cea care a pus capăt relației, eu sunt cea care a fost amenințată din cauza asta. M-am dus la Grace Simmons și i-am povestit, ea a vorbit cu detectivul-sergent Hudson, a scris un raport în care mă susținea pentru Resurse Umane…

— Și unde e raportul? Nu l-am văzut.

— A pus mâna pe el Joseph Hudson și l-a distrus înainte să fie trimis.

Părea ceva hazardat, chiar caraghios, și-l făcu pe Peters să clatine din cap neîncrezător.

— Chiar dacă ar fi adevărat, de ce n-ai venit la mine atunci?

— Pentru că am crezut că pot să mă descurc singură, însă e evident că am subestimat hotărârea detectivului Hudson, disperarea lui de a mă da jos.

— Și ar trebui să te cred pe cuvânt?

— Sigur că nu, domnule, dar eu sunt ofițerul superior, cel care a realizat multe de când a preluat echipa…

— Și care a și încălcat în repetate rânduri regulile, a ignorat protocoalele, punându-se frecvent în pericol și pe el, și pe colegii lui.

— Da, metodele mele sunt puțin neortodoxe…

— Care a scăpat de suspendare de mai multe ori până acum și care are o înclinație să omoare suspecți în loc să-i salte.

— Nu e corect, ripostă Helen, înfuriată de acuzație.

— Ești o renegată, Helen. Ești scăpată de sub control. Și de-asta ajungem să

avem parte de titluri ca ăsta.

Aruncă o privire furioasă spre ziarul aflat pe birou, între ei.

— Dar înțelegeți ce se întâmplă, nu? contră Helen hotărât. Ce-i asta.

— E un nenorocit de dezastru de PR, răspunse tăios Peters. Asta e.

— În ultimele câteva luni, detectivul-sergent Hudson a dus o campanie împotriva mea. El este motivul pentru care tot apar articolele astea, motivul VP - 214

pentru care Emilia Garanita se află la locul potrivit ca să prindă un instantaneu nefavorabil și să înfigă cuțitul în…