— Nu, nu cred că au avut. Au considerat că e puțin probabil să încerce să

fugă pe-acolo, pentru că era destul de dificil și, în plus, s-au gândit că nici n-avea nevoie să se furișeze, pentru că nu știa că e supravegheată. Au abordat foarte prudent…

— Evident că nu suficient de prudent. E clar că știa că e urmărită și a găsit o cale să dispară fără să fie văzută. De ce ar face așa ceva dacă n-ar pune ceva la cale?

Dar chiar în timp ce se descărca, furtuna se potoli de la sine.

— Uite ce e, scuze. Știu că nu-i vina ta, dar…

— Dar trebuie s-o găsim.

— Exact. S-ar putea să n-avem decât câteva ore în care s-o împiedicăm să

comită ceva îngrozitor, trebuie să facem tot ce putem. Triangulația telefonului, camere din trafic, fluxuri live de la camere de supraveghere și trebuie să le dăm tuturor polițiștilor de patrulă o fotografie recentă de-a ei, ca s-o putem localiza.

Dacă reușim, atunci poate că salvăm o viață și aflăm ce mama dracului se petrece, în ce belea s-au băgat Lilah și toți ceilalți. Apropo de asta, avem idee pe unde e Belinda Raeburn?

VP - 208

— Credem că e undeva în oraș, deși n-am stabilit exact unde. Am vorbit azi-dimineață cu partenera ei… mă rog, fosta parteneră. Nu prea avea chef de vorbă – se pare că Raeburn a rămas fără postul de la școală și a fost dată afară

din apartamentul unde stătea cu Carol Shepherd…

— Deci a pierdut totul.

În timp ce vorbea, mintea lui Helen funcționa la turație maximă.

— Ceea ce s-ar putea să ne fie de ajutor, continuă ea imediat. Belinda Raeburn a ucis ca să-și apere stilul de viață, cariera, relația…

— Dar acum nu mai are nimic de pierdut.

— Exact. Dacă o să fie cineva dispus să ne explice ce sau cine conduce toate astea, atunci ea e. Facem la fel ca în cazul lui Lilah Hill – vreau să fie înștiințați toți oamenii pe care-i avem în stradă și vreau ca echipa să-i localizeze pe toți prietenii, rudele și colegii pe care-i știe aici. Stă cu ei, se dă la fund până trece furtuna? Hai să verificăm la hoteluri și pensiuni, dar și în principalele noduri de transport, în caz că s-a hotărât să plece din oraș. Dacă ajungem la concluzia că e tot aici, atunci să verificăm ce angajamente regulate are – ore și programări pe care le-ar păstra, îndatoriri pe care le-ar îndeplini în continuare, fără legătură cu situația ei actuală. Trebuie să facem orice ca s-o localizăm. Ai reținut tot?

— Sigur…

— Atunci, la treabă.

Helen se uita întrebătoare la Osbourne, nedumerită de ce nu i se transmitea presiunea și subalternului ei, care părea nesigur, timid. Și acum observă și ea ceva – Osbourne nu se uita agitat la ea, ci la ceva aflat deasupra umărului ei. Se întoarse și-și dădu seama de ce amuțise brusc.

În prag stătea comisarul-șef Alan Peters.

Capitolul 103

— Doar nu vorbiți serios…

Helen nu-și putea ascunde groaza.

— Suntem foarte aproape să rezolvăm cazul, nu puteți să mă înlăturați…

— Mă tem că hotărârea a fost deja luată. Aș spune că nu ușor…

— Mă dați afară?

Nu părea posibil, dar era adevărat. Comandantul secției stătea în biroul ei, ținând în mână un exemplar din Southampton Evening News, în aparență decis s-o înlăture de la comandă.

VP - 209

— Te suspend pe durata unei anchete interne extinse. După încheierea ei, vom revizui poziția ta aici, apoi vom lua o decizie. Între timp, detectivul-sergent Hudson va prelua comanda operativă…

— Nu, nu, nu, nu, nu…

Helen nu se așteptase – deveni imediat evident cât de grav fusese atacată

prin învăluire. Era clar că Hudson îl convinsese pe Peters și era acum în plină

ascensiune, ceea ce însemna că trebuia să riposteze cu tot ce avea la îndemână.

— Nu e persoana potrivită pentru post, nu poate conduce echipa…

— De ce?

— Nu este potrivit din punct de vedere al temperamentului, experienței și capacității…

— Ai vorbit în termeni elogioși despre detectivul-sergent Hudson când l-ai numit, contră imediat Peters.

— Asta era atunci. Acum știu altceva.

— Poate, dar din punctul meu de vedere detectivul-sergent pare un polițist dedicat și eficient. De fapt, este singurul detectiv din echipă care a venit cu un suspect credibil pentru crimele astea.

Încă o dată, Helen era luată prin surprindere. Era clar că Peters fusese bine informat, Hudson prezentându-i în detaliu pistele lui de anchetă.

— Lee Moffat nu e un suspect credibil, șuieră ea.

— Nu văd de ce nu. E violent, amoral, are un motiv clar pentru uciderea lui McManus, ca să nu mai vorbim de legăturile solide cu uciderea lui Alison Burris și a lui Martin Hill…

— Sunt dovezi circumstanțiale în cel mai bun caz…

— Și probabil de-asta mi le-ai ascuns? insistă Peters. Le-ai verificat personal, le-ai discutat cu adjunctul tău, ai evaluat dovezile…

— Păi, nu, n-am nevoie, știu că e o fundătură.

— Instinct de polițist?

— Deloc. Mă bazez doar pe fapte, pe indiciile pe care le-am descoperit. Acum avem o imagine mult mai clară despre ce se petrece…

— Deci dacă nu Lee Moffat e în spatele crimelor, cine e?

Din nou, Helen tăcu, surprinsă de agresivitatea din spatele întrebării.