Văzu amuzamentul din privirea ei, în vreme ce ea remarcă uimirea din ochii lui. Isabelle îşi împleti degetele pe după gâtul lui şi se lăsă pe spate, râzând.

— Scuze, nu m-am putut abţine.

 34 

Ce naiba? După petrecerea de inaugurare a casei, Ulla se plânsese că îi dispăruse parfumul, probabil vreuna dintre celebrităţile invitate îl furase.

Mikael fusese convins că era vorba de unul dintre cei din Manglerud, mai exact de Truls Berntsen. Ştia că Truls era îndrăgostit până peste cap de Ulla încă din adolescenţă. Evident, nu vorbise nici cu Truls şi nici cu Ulla despre asta, după cum nu vorbise nici despre parfum. La urma urmei, era mai bine ca Truls să ia parfumul Ullei decât lenjeria ei intimă.

— Ţi-ai pus vreodată întrebarea dacă nu cumva asta e problema ta? Că

nu te poţi opri? zise Mikael.

Ea râse încet. Închise ochii. Degetele ei lungi se desfăcură la ceafa lui, coborâtă pe spate şi se strecurată pe sub curea. Îl privi cu o uşoară

dezamăgire.

— Ce s-a întâmplat, armăsarul meu?

— Doctorii spun că el n-o să moară. Recent a dat semne că iese din comă.

— În ce fel? Se mişcă?

— Nu, dar se văd schimbări în electroencefalogramă, au început să-i facă investigaţii neurofiziologice.

— Şi ce-i cu asta? Te temi de el?

Buzele ei erau aproape de ale lui.

— Nu mă tem de el, ci de ceea ce ar putea spune. Despre noi.

— De ce ar face o asemenea prostie? E singur şi n-are nimic de câştigat.

— Dă-mi voie să-ţi spun altfel, iubire, replică Mikael, dându-i mâna la o parte. Doar ideea că există cineva care poate depune mărturie că noi am lucrat cu un traficant de droguri ca să promovăm în carieră…

— Ascultă, i-o reteză Isabelle. Nu am făcut altceva decât să intervenim preventiv ca să împiedicăm preluarea pieţei. Este o politică bună, testată

şi verificată a Partidului Socialist, dragul meu. L-am lăsat pe Asaiev să

deţină monopolul asupra drogurilor şi i-am arestat pe toţi ceilalţi baroni ai narcoticelor, deoarece marfa lui provoca mai puţine decese. Oricare altă

politică legată de droguri ar fi fost nesatisfăcătoare.

Mikael zâmbi.

— Văd că ţi-ai cizelat retorica la cursul de dezbateri.

— Vrei să schimbăm subiectul, dragule?

Ea îl apucă de cravată.

— Ştii cum s-ar interpreta toate asta în instanţă, nu? Eu m-am ales cu

 35 

numirea ca şef al poliţiei şi tu cu postul de consilier deoarece toată lumea a crezut că noi am curăţat străzile din Oslo şi am scăzut rata mortalităţii. În realitate, l-am lăsat pe Asaiev să distrugă probele, să-şi elimine rivalii şi să

vândă un tip de drog de patru ori mai puternic decât heroina.

— Mmm, mă exciţi tare când vorbeşti aşa…

Isabelle îl trase mai aproape. Îşi înfipse limba în gura lui şi Mikael auzi foşnetul ciorapilor ei când îşi frecă coapsa de a lui. Îl trase după ea, în timp ce se îndrepta cu paşi nesiguri spre birou.

— Dacă se trezeşte la spital şi începe să vorbească…

— Încetează. Nu te-am chemat la şuetă.

Degetele ei îi desfăceau cureaua pantalonilor.

— Avem o problemă pe care trebuie s-o rezolvăm, Isabelle.

— Ştiu, dar acum, ca şef al poliţiei, trebuie să prioritizezi lucrurile, iubire. Iar acum, Primăria îţi cere să faci o prioritate din asta.

Mikael îi bloca mâna.

Isabelle oftă.

— Bine. Spune-mi. Ce ai plănuit?

— Trebuie să se simtă ameninţat la modul serios.

— De ce să-l ameninţăm? De ce să nu-l omorâm?

Mikael râse, dar imediat îşi dădu seama că ea vorbea serios.

— Deoarece… replică Mikael cu voce fermă, susţinându-i privirea.

Încerca să fie acelaşi Mikael Bellman stăpân pe sine care, cu doar o jumătate de oră înainte, stătuse în faţa unei adunări de ofiţeri de poliţie.

Încerca să vină cu un răspuns bun. Numai că ea era mai rapidă.

— …nu îndrăzneşti. Să vedem dacă găsim pe cineva la rubrica

„Eutanasiere” în Pagini Aurii? Tu scoţi paza pe motiv de irosire a resurselor, bla, bla, după care pacientul primeşte o vizită neaşteptată a cuiva din Pagini Aurii. Neaşteptată din punctul lui de vedere. Sau nu, mai bine ţi-ai trimite umbra acolo. Pe Beavis. Truls Berntsen. El ar face orice pentru bani, nu?

Mikael clătină din cap.

— În primul rând, Gunnar Hagen, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, a ordonat să fie păzit nonstop de poliţie. Dacă pacientul ar fi ucis după ce eu aş trece peste ordinul lui Hagen, aş pica extrem de prost, ca să mă exprim aşa. În al doilea rând, n-o să omorâm pe nimeni.