Anton Mittet sorbi din paharul lui.

— Bine gândit, dar e doar un singur coridor care duce către camera asta. Suntem la etajul trei şi între locul ăsta şi aparatul de cafea toate uşile sunt încuiate. E imposibil să treci pe aici fără să fii observat, chiar dacă ne servim singuri cu cafea.

— Sună liniştitor, dar cred că o să respect regulile.

Tânăra schiţă un zâmbet, după care, ca să contrabalanseze reproşul

 12 

implicit, luă o gură de cafea.

Anton simţi un început de iritare şi dădu să spună ceva legat de gândirea independentă care se dezvoltă odată cu experienţa, dar nu reuşi să formuleze ideea deoarece atenţia îi fu atrasă de ceva ce se petrecea mai jos pe coridor. O siluetă albă părea să vină plutind spre ei. O auzi pe Silje ridicându-se de pe scaun. Silueta căpătă contururi mai ferme. Se transformă într-o asistentă blondă şi durdulie, îmbrăcată într-o uniformă

largă. Anton ştia că femeia era în tura de noapte. Şi că în noaptea următoare era liberă.

— Seara bună, zise asistenta zâmbind, ţinând două seringi într-o mână, iar cu cealaltă încercând să deschidă uşa.

— O secundă, interveni Silje. Mă tem că trebuie să vă văd legitimaţia.

De asemenea, ştiţi parola zilei?

Asistenta se uită surprinsă la Anton.

— Asta în afară de cazul în care colegul meu garantează pentru dumneavoastră, continuă Silje.

Anton încuviinţă.

— Intră, Mona.

Asistenta deschise uşa şi Anton o urmări cum intră în salon. În camera întunecată putea zări aparatele din jurul patului şi nişte degete de la picioare ivindu-se de sub pătură. Pacientul era atât de înalt, încât fuseseră

nevoiţi să ceară un pat mai lung. Uşa se închise.

— Bine, rosti Anton zâmbindu-i tinerei şi remarcând că acesteia nu-i plăcuse comportamentul lui.

Ştia că ea îl socotea un misogin care tocmai evaluase o colegă mai tânără. Numai că ea era o începătoare, pentru numele lui Dumnezeu, se presupunea că în anul de practică ar fi trebuit să înveţe de la ofiţerii cu experienţă. Anton rămase locului, balansându-se pe călcâie, nesigur asupra modului de gestionare a situaţiei. Tânăra vorbi prima.

— Cum am mai spus, am citit regulile şi regulamentele. Şi presupun că

aveţi o familie care vă aşteaptă.

El îşi duse paharul la buze. Ce ştia fata asta despre starea lui civilă?

Oare insinua ceva, de exemplu despre el şi Mona? Că o condusese acasă

de câteva ori după terminarea turei şi lucrurile nu se opriseră acolo?

— Stickerul cu ursuleţul de pe geanta dumneavoastră, zise ea zâmbind.

El luă o gură mare de cafea. Şi îşi drese glasul.

 13 

— Am timp. Cum asta e prima ta tură, poate că ar trebui să foloseşti ocazia ca să pui întrebări. Să ştii că nu găseşti totul în reguli şi regulamente.

Anton îşi schimbă poziţia, sperând ca ea să priceapă subtextul.

— Cum doriţi, zise tânăra, cu iritanta încredere în sine întâlnită adesea la persoanele sub 25 de ani. Pacientul dinăuntru cine e?

— Nu ştiu. Şi asta face parte din reguli. E anonim şi aşa trebuie să

rămână.

— Dar dumneavoastră ştiţi ceva.

— Oare?

— Mona. Nu te tutuieşti cu oameni cu care nu ai discutat niciodată. Ce v-a spus ea?

Anton Mittet o cântări din priviri. Era atrăgătoare, adevărat, însă nu emana niciun pic de căldură sau de farmec personal. Un pic prea slabă

pentru gustul lui. Păr nearanjat şi o buză superioară care părea ţinută pe loc de un tendon prea întins, fapt care făcea să i se vadă doi dinţi inegali din faţă. Însă avea tinereţea de partea ei. Putea paria că sub uniforma neagră carnea era fermă şi tare. Ca atare, dacă îi spunea ce ştia, oare o făcea pentru că în mod inconştient credea că atitudinea lui îndatoritoare i-ar fi crescut cu 0,01% şansele de a se culca cu ea? Sau pentru că fetele ca Silje ajungeau inspectori sau detectivi în cinci ani? Ajungeau să fie şefele lui, în vreme ce el rămânea pe loc, un ofiţer de poliţie la baza scării ierarhice, deoarece cazul Drammen stăruia ca o pată care nu poate fi îndepărtată.

— Un caz de tentativă de omor, zise Anton. A pierdut o grămadă de sânge. Abia avea puls când a ajuns aici. E în comă de atunci.

— De ce pază pentru el?

Anton ridică din umeri.

— E martor potenţial. Dacă supravieţuieşte.

— Ce ştie?

— Chestii legate de droguri. De nivel înalt. Dacă îşi revine, probabil că

are toate datele ca să doboare câţiva traficanţi de droguri importanţi din Oslo. Plus că ne poate spune cine a încercat să-l omoare.

— Deci se consideră că ucigaşul se va întoarce ca să-şi termine treaba?

— Dacă se află că trăieşte şi unde e acum, da. De-asta suntem noi aici.

Tânăra încuviinţă.

 14 

— Şi o să supravieţuiască?