aveţi o familie care vă aşteaptă.
El îşi duse paharul la buze. Ce ştia fata asta despre starea lui civilă?
Oare insinua ceva, de exemplu despre el şi Mona? Că o condusese acasă
de câteva ori după terminarea turei şi lucrurile nu se opriseră acolo?
— Stickerul cu ursuleţul de pe geanta dumneavoastră, zise ea zâmbind.
El luă o gură mare de cafea. Şi îşi drese glasul.
13
— Am timp. Cum asta e prima ta tură, poate că ar trebui să foloseşti ocazia ca să pui întrebări. Să ştii că nu găseşti totul în reguli şi regulamente.
Anton îşi schimbă poziţia, sperând ca ea să priceapă subtextul.
— Cum doriţi, zise tânăra, cu iritanta încredere în sine întâlnită adesea la persoanele sub 25 de ani. Pacientul dinăuntru cine e?
— Nu ştiu. Şi asta face parte din reguli. E anonim şi aşa trebuie să
rămână.
— Dar dumneavoastră ştiţi ceva.
— Oare?
— Mona. Nu te tutuieşti cu oameni cu care nu ai discutat niciodată. Ce v-a spus ea?
Anton Mittet o cântări din priviri. Era atrăgătoare, adevărat, însă nu emana niciun pic de căldură sau de farmec personal. Un pic prea slabă
pentru gustul lui. Păr nearanjat şi o buză superioară care părea ţinută pe loc de un tendon prea întins, fapt care făcea să i se vadă doi dinţi inegali din faţă. Însă avea tinereţea de partea ei. Putea paria că sub uniforma neagră carnea era fermă şi tare. Ca atare, dacă îi spunea ce ştia, oare o făcea pentru că în mod inconştient credea că atitudinea lui îndatoritoare i-ar fi crescut cu 0,01% şansele de a se culca cu ea? Sau pentru că fetele ca Silje ajungeau inspectori sau detectivi în cinci ani? Ajungeau să fie şefele lui, în vreme ce el rămânea pe loc, un ofiţer de poliţie la baza scării ierarhice, deoarece cazul Drammen stăruia ca o pată care nu poate fi îndepărtată.
— Un caz de tentativă de omor, zise Anton. A pierdut o grămadă de sânge. Abia avea puls când a ajuns aici. E în comă de atunci.
— De ce pază pentru el?
Anton ridică din umeri.
— E martor potenţial. Dacă supravieţuieşte.
— Ce ştie?
— Chestii legate de droguri. De nivel înalt. Dacă îşi revine, probabil că
are toate datele ca să doboare câţiva traficanţi de droguri importanţi din Oslo. Plus că ne poate spune cine a încercat să-l omoare.
— Deci se consideră că ucigaşul se va întoarce ca să-şi termine treaba?
— Dacă se află că trăieşte şi unde e acum, da. De-asta suntem noi aici.
Tânăra încuviinţă.
14
— Şi o să supravieţuiască?
Anton clătină din cap.
— Cei de aici spun că îl mai pot ţine în viaţă câteva luni, dar şansele de a ieşi din comă sunt mici. Cu toate astea…
Anton îşi schimbă din nou poziţia; privirea ei întrebătoare începea să
devină iritantă.
— Până atunci trebuie să-l supraveghem.
Anton Mittet plecă, simţindu-se epuizat, coborî treptele de la recepţie şi ieşi în aerul nopţii de toamnă. Observă că îi suna mobilul abia când ajunse în maşină.
Era un apel de la centrul operaţional.
— Maridalen, crimă, zise operatorul 01. Ştiu că ţi-ai încheiat ziua de muncă, dar e nevoie de ajutor la securizarea locului crimei. Şi cum eşti deja în uniformă…
— Pentru câtă vreme?
— Vei fi eliberat în cel mult trei ore.
