între pereţii goi.
— Ei bine, dragul meu, ce zici de privelişte?
— Impresionantă. Dacă ţin bine minte, consilierul dinaintea ta avea un birou mai mic, la un etaj inferior.
— Nu la priveliştea aia mă refer, ci la asta.
Bellman se întoarse spre Isabelle. Cel mai nou consilier pe afaceri sociale al oraşului Oslo îşi desfăcuse larg picioarele. Chiloţeii se odihneau pe pervazul ferestrei de lângă ea. Isabelle spusese în mod repetat că nu înţelegea atracţia exercitată de o păsărică rasă, iar Mikael fu nevoit să-i dea dreptate, căci se pierduse în tufişul mare şi des al pântecului ei, bălmăjind iar despre privelişte. Cu adevărat impresionantă.
Tocurile ei izbiră parchetul şi Isabelle porni spre el. Îi luă un fir invizibil de praf de pe gulerul hainei. Chiar şi fără tocuri ar fi fost cu un centimetru mai înaltă decât el, însă cu ele îl domina clar. Bellman nu se simţea intimidat. Din contră, dimensiunile ei fizice şi personalitatea dominatoare erau o provocare interesantă. Îi cereau mai multă masculinitate decât silueta subţire a Ullei şi supuşenia ei.
— Cred că e corect ca tu să-mi inaugurezi biroul. Fără… cooperarea ta n-aş fi obţinut această slujbă.
— Tu ai zis-o, rosti Bellman.
Simţi mirosul parfumului ei. Era o aromă cunoscută. Era parfumul…
Ullei. Parfumul Tom Ford – cum se numea? Black Orchid. Pe care i-l cumpărase de la Paris sau Londra, era imposibil să găseşti aşa ceva în Norvegia. O coincidenţă ar fi fost cu totul improbabilă.
Văzu amuzamentul din privirea ei, în vreme ce ea remarcă uimirea din ochii lui. Isabelle îşi împleti degetele pe după gâtul lui şi se lăsă pe spate, râzând.
— Scuze, nu m-am putut abţine.
34
Ce naiba? După petrecerea de inaugurare a casei, Ulla se plânsese că îi dispăruse parfumul, probabil vreuna dintre celebrităţile invitate îl furase.
Mikael fusese convins că era vorba de unul dintre cei din Manglerud, mai exact de Truls Berntsen. Ştia că Truls era îndrăgostit până peste cap de Ulla încă din adolescenţă. Evident, nu vorbise nici cu Truls şi nici cu Ulla despre asta, după cum nu vorbise nici despre parfum. La urma urmei, era mai bine ca Truls să ia parfumul Ullei decât lenjeria ei intimă.
— Ţi-ai pus vreodată întrebarea dacă nu cumva asta e problema ta? Că
nu te poţi opri? zise Mikael.
Ea râse încet. Închise ochii. Degetele ei lungi se desfăcură la ceafa lui, coborâtă pe spate şi se strecurată pe sub curea. Îl privi cu o uşoară
dezamăgire.
— Ce s-a întâmplat, armăsarul meu?
— Doctorii spun că el n-o să moară. Recent a dat semne că iese din comă.
— În ce fel? Se mişcă?
— Nu, dar se văd schimbări în electroencefalogramă, au început să-i facă investigaţii neurofiziologice.
— Şi ce-i cu asta? Te temi de el?
Buzele ei erau aproape de ale lui.
— Nu mă tem de el, ci de ceea ce ar putea spune. Despre noi.
— De ce ar face o asemenea prostie? E singur şi n-are nimic de câştigat.
— Dă-mi voie să-ţi spun altfel, iubire, replică Mikael, dându-i mâna la o parte. Doar ideea că există cineva care poate depune mărturie că noi am lucrat cu un traficant de droguri ca să promovăm în carieră…
— Ascultă, i-o reteză Isabelle. Nu am făcut altceva decât să intervenim preventiv ca să împiedicăm preluarea pieţei. Este o politică bună, testată
şi verificată a Partidului Socialist, dragul meu. L-am lăsat pe Asaiev să
deţină monopolul asupra drogurilor şi i-am arestat pe toţi ceilalţi baroni ai narcoticelor, deoarece marfa lui provoca mai puţine decese. Oricare altă
politică legată de droguri ar fi fost nesatisfăcătoare.
Mikael zâmbi.
— Văd că ţi-ai cizelat retorica la cursul de dezbateri.
— Vrei să schimbăm subiectul, dragule?
Ea îl apucă de cravată.
— Ştii cum s-ar interpreta toate asta în instanţă, nu? Eu m-am ales cu
35
numirea ca şef al poliţiei şi tu cu postul de consilier deoarece toată lumea a crezut că noi am curăţat străzile din Oslo şi am scăzut rata mortalităţii. În realitate, l-am lăsat pe Asaiev să distrugă probele, să-şi elimine rivalii şi să
vândă un tip de drog de patru ori mai puternic decât heroina.
