— A venit aici în pantofi?

— Da. Şi a venit singur. Nu există alte amprente în afară de ale lui. În parcare se află un Golf roşu. Verificăm acum cine e proprietarul.

— Nicio urmă de la făptaş?

— Tu ce zici, Bjørn? întrebă Beate, întorcându-se către Holm, care în acele clipe venea spre ei ţinând o rolă de bandă de izolare.

— Nimic până acum. Nicio altă urmă. Multe urme de schiuri, evident.

Fără amprente palmare vizibile, păr sau fire textile. Poate că o să

descoperim ceva pe scobitoare. Bjørn Holm dădu din cap spre bucata de metal care ieşea din gura mortului. Altfel, nu putem decât să sperăm că

laboratorul de patologie ar putea descoperi ceva.

 45 

Gunnar Hagen tremură pe sub haină.

— Spui toate astea de parcă ai şti deja că n-o să descoperim prea multe.

— Păi, interveni Beate Lønn, un „păi” pe care Hagen îl recunoscu; era folosit de Harry Hole ca să anunţe vestea rea. Nu sunt urme de ADN. De asemenea, nu au fost găsite amprente la locul faptei.

Hagen se întrebă dacă de vină pentru frisonul lui era temperatura de afară, faptul că venise acolo direct din pat sau vorbele şefei de la Krimteknisk.

— Ce vrei să spui? întrebă el.

— Vreau să spun că ştiu cine e victima, răspunse Beate.

— Credeam că ai zis că nu s-au găsit acte de identitate asupra lui.

— Corect. Şi mi-a luat ceva vreme să îl recunosc.

— Ţie? Parcă spuneai că nu uiţi niciodată un chip?

— Când ambii obraji sunt zdrobiţi, apare confuzia în privinţa feţei. Dar este Bertil Nilsen.

— Cine a fost Nilsen?

— De-asta te-am sunat. A fost…

Beate Lønn inspiră adânc. Nu spune, îi ceru Hagen în gând.

— Un poliţist, interveni Bjørn Holm.

— A lucrat la secţia din Nedre Eiker, continuă Beate. Am avut un caz de crimă acolo chiar înainte să vii tu la Serviciul de Investigaţii Criminale.

Nilsen a contactat Kripos crezând că acel caz are similitudini cu un caz de viol la care lucrase el, petrecut în Krokstadelva, şi s-a oferit să ajute poliţia din Oslo.

— Şi?

— Nimic. A venit la noi, dar practic nu a făcut decât să întârzie procedurile. N-am prins niciodată făptaşul sau făptaşii.

Hagen dădu din cap.

— Unde…?

— Aici, zise Beate. Victimă violată în cabina de la teleschi şi apoi ciopârţită. O bucată din trup a fost găsită în lacul din apropiere, a doua la un kilometru mai la sud şi a treia la şapte kilometri în direcţia opusă, lângă

lacul Aurtjern. Din acest motiv, s-a crezut că fapta a fost comisă de mai multe persoane.

— Şi data?

 46 

— …aceeaşi cu cea de azi, calendaristic.

— Cu cât timp…

— Cu nouă ani în urmă.

În acea clipă pârâi o staţie de emisie-recepţie. Hagen se uită la Bjørn Holm cum duce staţia la ureche şi vorbeşte încet, apoi o pune la loc.

— Golful din parcarea pentru maşini este înregistrat pe numele Mira Nilsen. Aceeaşi adresă ca a lui Bertil Nilsen. Trebuie să fie nevasta lui.

Hagen expiră cu putere, iar respiraţia lui creă un norişor de abur în faţa gurii, ca un steag alb.

— Va trebui să raportez toate astea şefului, zise el. Deocamdată nu menţionaţi nimic despre fata omorâtă.

— Presa o să descopere oricum.

— Ştiu. Dar o să-l sfătuiesc pe şef să lase deocamdată presa să facă

speculaţii.

— Deşteaptă mişcare, zise Beate.

Hagen îi zâmbi scurt, în semn de mulţumire pentru încurajare. Privi în sus panta care ducea spre parcare şi se gândi la drumul care îl aştepta până acolo. Apoi se uită la cadavru. Tremură din nou.

— Ştii la cine mă gândesc când văd câte un bărbat înalt şi subţire ca ăsta?

— Da, răspunse Beate Lønn.

— Mi-aş dori să fi fost aici acum.

— Dar nu era înalt şi subţire, interveni Bjørn Holm. Ceilalţi doi se întoarseră spre el.

— Adică Harry nu era…