— Da? Alo? Stian? Eşti acolo? Stian?
Însă Stian nu răspunse. Sărise în picioare, răsturnând scaunul, şi se dăduse înapoi până ajunsese lipit cu spatele de perete, smulgând posterul cu Miss Decembrie şi aruncându-l la podea.
Găsise maneta pentru oprirea de urgenţă. Ieşea din gura bărbatului prins de una dintre barele teleschiului.
— Şi s-a rotit de multe ori prins de teleschi? întrebă Gunnar Hagen, înclinându-şi capul şi uitându-se lung la cadavrul care atârna în faţa lor.
Forma corpului avea ceva nefiresc, ca şi cum ar fi fost o statuetă de ceară care se topea şi se prelingea spre sol.
— Asta ne-a spus tânărul, răspunse Beate Lønn, bătând zăpada cu picioarele şi uitându-se în sus de-a lungul teleschiului iluminat, spre locul unde colegul ei îmbrăcat în alb aproape că se confunda cu zăpada.
— Aţi găsit ceva? întrebă Hagen pe un ton care sugera că ştie deja răspunsul.
— Multe, zise Beate. Dâra de sânge se întinde pe patru sute de metri către capătul de sus al teleschiului şi apoi alte patru sute de metri înapoi.
— Altceva în afară de ceea ce e evident.
— Urme de încălţăminte în zăpada din parcare, de-a lungul cărării scurte de acces şi aici, replică Beate. Modelul se potriveşte cu pantofii victimei.
— A venit aici în pantofi?
— Da. Şi a venit singur. Nu există alte amprente în afară de ale lui. În parcare se află un Golf roşu. Verificăm acum cine e proprietarul.
— Nicio urmă de la făptaş?
— Tu ce zici, Bjørn? întrebă Beate, întorcându-se către Holm, care în acele clipe venea spre ei ţinând o rolă de bandă de izolare.
— Nimic până acum. Nicio altă urmă. Multe urme de schiuri, evident.
Fără amprente palmare vizibile, păr sau fire textile. Poate că o să
descoperim ceva pe scobitoare. Bjørn Holm dădu din cap spre bucata de metal care ieşea din gura mortului. Altfel, nu putem decât să sperăm că
laboratorul de patologie ar putea descoperi ceva.
45
Gunnar Hagen tremură pe sub haină.
— Spui toate astea de parcă ai şti deja că n-o să descoperim prea multe.
— Păi, interveni Beate Lønn, un „păi” pe care Hagen îl recunoscu; era folosit de Harry Hole ca să anunţe vestea rea. Nu sunt urme de ADN. De asemenea, nu au fost găsite amprente la locul faptei.
Hagen se întrebă dacă de vină pentru frisonul lui era temperatura de afară, faptul că venise acolo direct din pat sau vorbele şefei de la Krimteknisk.
— Ce vrei să spui? întrebă el.
— Vreau să spun că ştiu cine e victima, răspunse Beate.
— Credeam că ai zis că nu s-au găsit acte de identitate asupra lui.
— Corect. Şi mi-a luat ceva vreme să îl recunosc.
— Ţie? Parcă spuneai că nu uiţi niciodată un chip?
— Când ambii obraji sunt zdrobiţi, apare confuzia în privinţa feţei. Dar este Bertil Nilsen.
— Cine a fost Nilsen?
— De-asta te-am sunat. A fost…
Beate Lønn inspiră adânc. Nu spune, îi ceru Hagen în gând.
— Un poliţist, interveni Bjørn Holm.
— A lucrat la secţia din Nedre Eiker, continuă Beate. Am avut un caz de crimă acolo chiar înainte să vii tu la Serviciul de Investigaţii Criminale.
Nilsen a contactat Kripos crezând că acel caz are similitudini cu un caz de viol la care lucrase el, petrecut în Krokstadelva, şi s-a oferit să ajute poliţia din Oslo.
— Şi?
— Nimic. A venit la noi, dar practic nu a făcut decât să întârzie procedurile. N-am prins niciodată făptaşul sau făptaşii.
Hagen dădu din cap.
— Unde…?
— Aici, zise Beate. Victimă violată în cabina de la teleschi şi apoi ciopârţită. O bucată din trup a fost găsită în lacul din apropiere, a doua la un kilometru mai la sud şi a treia la şapte kilometri în direcţia opusă, lângă
