— Mă refer la tipul de aici, preciză Holm, dând din cap spre cadavrul prins de cablul teleschiului. La Nilsen. S-a înălţat peste noapte. De parcă

trupul lui e din jeleu. Am văzut acelaşi lucru întâmplându-se în cazul oamenilor care au căzut pe o distanţă mare şi şi-au zdrobit toate oasele din corp. Când scheletul se face bucăţi, trupul nu mai are un cadru pe care să stea, iar carnea urmează legea gravitaţiei, până la instalarea rigor mortis. Ciudat, nu?

Se uitară la cadavru în tăcere, până ce Hagen se răsuci pe călcâie şi plecă.

— Prea multe informaţii? întrebă Bjørn Holm.

— Poate un pic superflue, răspunse Beate. Şi eu mi-aş dori ca el să fie

 47 

aici.

— Crezi că se va întoarce vreodată?

Beate clătină din cap. Holm nu-şi dădea seama dacă gestul ei venea ca răspuns la întrebare sau la întreaga situaţie. Se răsuci pe călcâie şi surprinse cu privirea o creangă de molid clătinându-se în pădure. O pasăre de noapte umplu liniştea cu ţipătul ei dătător de fiori reci.

 48 

Partea a doua

 49 

6

Clopoţelul de la uşă sună furios când Truls Berntsen intră din frigul teribil din stradă în căldura umedă din interior. Se simţea miros de plete murdare şi gel de păr.

— Scurt? întrebă tânărul cu părul negru şi lucios, despre care Truls era sigur că fusese aranjat într-o altă frizerie.

— Tot 200? întrebă Truls, dându-şi zăpada jos de pe umeri.

Martie, luna promisiunilor încălcate. Arătă cu degetul mare peste umăr ca să se asigure că preţul afişat pe panoul de afară era încă în vigoare.

Domnii – 200. Copiii – 85. Pensionarii – 75. Truls văzuse oameni venind acolo cu câinii la tuns.

— Ca întotdeauna, amice, rosti frizerul cu accent pakistanez, împingându-l uşor pe Truls către unul dintre cele două scaune libere din frizerie.

Pe cel de-al treilea stătea un bărbat pe care Truls îl categorisi imediat ca arab. Ochi negri de terorist pe sub un breton lipit de frunte. Ochi care se furişară în altă parte, înfricoşaţi, după ce întâlniră privirea lui Truls în oglindă. Poate că individul simţea miros de şuncă sau recunoştea aspectul de poliţist. Caz în care era unul dintre cei care vindeau droguri în Brugata.

Doar haşiş. Arabii erau prudenţi cu drogurile mai puternice. Poate că în Coran speedul şi heroina erau echivalate cu cotletul de porc? Poate că era proxenet, lanţul de aur de la gât sugera asta. Dacă aşa stăteau lucrurile, era un proxenet mărunt. Truls cunoştea feţele marilor jucători.

Trecu la aşezat baveţica.

— Ţi-a crescut părul, amice.

Lui Truls nu-i plăcea să fie apelat cu „amice” de către pakistanezi, mai ales de către homosexuali pakistanezi care aveau să-l atingă în scurtă

vreme. Însă avantajul lor era că nu îşi odihneau şoldurile pe umărul tău, nu îşi dădeau capul pe spate, nu îşi treceau o mână prin părul tău, fixându-te şi întrebând dacă vrei să te tundă aşa sau aşa. Ei doar se apucau de treabă. Nu întrebau dacă vrei să-ţi spele părul soios, se mulţumeau să-l stropească ignorând orice instrucţiuni şi se apucau să taie cu foarfecă şi pieptănul, de parcă ar fi fost la campionatele australiene de tuns oi.

 50 

Truls se uită la prima pagină a ziarului care zăcea sub oglindă. Acelaşi refren: care era motivaţia aşa-numitului ucigaş de poliţişti? Cele mai multe speculaţii se axau pe un individ nebun care ura poliţia sau pe un anarhist extremist. Unii menţionau terorismul extern, doar că de obicei teroriştii revendicau onoarea acţiunilor de succes, iar până atunci nu se ivise nimeni. Nu se îndoia nimeni că exista o legătură între cele două

crime – datele şi locaţiile crimelor confirmaseră acest aspect – iar pentru o vreme, poliţia căutase un infractor care să fi fost arestat, interogat sau ofensat în vreun fel de Vennesla şi de Nilsen. Numai că nu fusese descoperită nicio astfel de conexiune. Între timp fusese lansată o teorie conform căreia uciderea lui Vennesla era răzbunarea unui individ după o arestare, un acces de gelozie, o moştenire sau un alt motiv obişnuit. Iar în cazul uciderii lui Nilsen era un alt individ cu un motiv diferit, dar care fusese suficient de isteţ ca să copieze modelul Vennesla, pentru a păcăli poliţiştii să creadă că apăruse un criminal în serie şi astfel să-i împiedice să

caute în locurile evidente. Numai că poliţia procedase exact aşa, adică

cercetase în toate locurile evidente, ca şi cum avea de-a face cu două

crime separate. Şi tot nu descoperise nimic.

Poliţiştii reveniseră de unde plecaseră. Un ucigaş de poliţişti. Presa procedase la fel şi continua să bată toba: de ce nu sunt în stare poliţiştii să

prindă persoana care le-a omorât doi colegi?

La vederea acestor titluri, Truls simţea satisfacţie şi furie deopotrivă.

Probabil că Mikael sperase ca până de Crăciun şi de Anul Nou presa să uite de crime şi să se concentreze asupra altor teme, permiţându-le oamenilor legii să lucreze în linişte. Lăsându-l pe Mikael să continue să fie noul şerif sexy din oraş, copilul minune, gardianul cetăţii. Şi nu unul care a eşuat, a dat-o-n bară, care a stat în faţa bliţurilor presei cu o mutră de ratat ce emana incompetenţă à la căile ferate norvegiene.

Truls nu avea nevoie să citească ziarul, le citise pe toate acasă. Râsese tare citind declaraţia jalnică a lui Mikael despre stadiul anchetei. În acest moment nu se poate spune… şi Nu există informaţii privind… erau scoase direct din capitolul despre gestionarea relaţiei cu presa din manualul Metode de anchetă de Bjerknes şi Hoff, predat la colegiul de poliţie şi în care se spunea că ofiţerii trebuie să folosească astfel de enunţuri generice deoarece ziariştii deveneau frustraţi când auzeau doar Nu comentăm. Şi tot acolo scria că poliţiştii ar trebui să evite adjectivele.

 51 

Truls cercetase pozele pentru a sesiza urme de disperare pe chipul lui Mikael, expresia pe care o afişa când băieţii mai mari din Manglerud socoteau că venise vremea să disciplineze vedeta în devenire şi Mikael avea nevoie de ajutor. De ajutorul lui Truls. Şi bineînţeles că el intervenea.

El era cel care se ducea acasă cu ochii vineţi şi buzele umflate, nu Mikael.

Nu, aspectul lui era cruţat. Pentru Ulla.

— Nu tăia prea mult, zise Truls.

Se uită în oglindă cum îi cade părul tăiat de pe fruntea palidă, uşor bombată. Fruntea şi falca ieşită în afară îi făcuseră adesea pe oameni să

presupună că era un idiot. Ceea ce uneori însemna un avantaj. Uneori.

Închise ochii. Încercă să decidă dacă acea expresie de disperare a lui Mikael chiar se vedea în pozele de la conferinţa de presă sau aşa vedea el pentru că dorea să vadă asta.

Suspendare. Expulzare. Respingere.

Continua să-şi primească salariul. Mikael îşi ceruse scuze. Îi pusese o mână pe umăr şi-i spusese că măsura era în interesul tuturor, chiar şi al lui Truls. Până se decidea care vor fi consecinţele pentru un poliţist care primise bani pentru care nu putea sau nu dorea să dea socoteală. Mikael se asigurase ca Truls să aibă dreptul să păstreze unele sporuri. Aşa că nu se punea problema să se ducă la frizeri ieftini. Venise mereu acolo să se tundă. Însă acum îi plăcea chiar mai mult, îi plăcea să fie tuns exact ca arabul de pe scaunul învecinat. Tunsoare de terorist.

— De ce râzi, amice?

Truls se opri brusc când îşi auzi propriile chicoteli înfundate. Cele care îi aduseseră porecla de Beavis. Nu, Mikael i-o dăduse. În timpul petrecerii de la şcoală, spre amuzamentul tuturor, când descoperise, fir-ar să fie, că