Răscoli şi dulapurile. Maneta ar fi trebuit să fie uşor de găsit, căci era lungă de circa un metru, confecţionată din metal şi având formă de rangă
cu un capăt ascuţit, ca să se poată înfige în stratul de zăpadă bătătorită şi gheaţă. Stian aruncă cât colo tot felul de mănuşi uitate, şepci şi ochelari de schi. Următorul dulap – echipament de stingere a incendiilor. O găleată
şi haine. Trusă de prim ajutor. O lanternă. Nicio manetă.
Evident, or fi uitat-o pe undeva când încuiaseră cabina pe timp de noapte.
Înşfăcă lanterna şi ieşi, dând ocol cabinei. Nici urmă de manetă. Isuse, o furaseră sau ce se întâmplase cu ea? Şi lăsaseră în urmă permisele de teleschi? Stian crezu că aude ceva şi se întoarse către pădure. Îndreptă
lanterna către copaci.
O pasăre? O veveriţă? Uneori coborau reni, însă nu se oboseau să se ascundă. Dacă ar putea să oprească nenorocitul de teleschi, ar putea măcar să audă mai bine.
Se întoarse în cabină şi constată imediat că se simţea mai bine înăuntru.
Ridică cele două bucăţi de plastic ale capacului manetei, încercă să le pună în jurul ţevii de metal rămase şi să o rotească, însă fără succes.
Se uită la ceas. În curând avea să fie miezul nopţii. Voia să încheie parcursul de golf din Augusta înainte de a se culca. Se întrebă dacă să îl sune pe preşedinte. Nu era nevoie decât să rotească pe jumătate blestemata aia de manetă.
Capul i se ridică instinctiv şi inima i se opri în loc.
Se întâmplase aşa de repede că nu era deloc sigur dacă văzuse ceva.
Însă orice ar fi fost, nu era vorba de un ren. Stian tastă numărul preşedintelui, însă cum degetele îi tremurau tare, greşi de câteva ori înainte de a forma numărul corect.
— Da?
— Maneta de urgenţă a dispărut. Nu pot opri teleschiul.
— Tabloul cu siguranţe…
— Încuiat, iar cheia a dispărut.
Îl auzi pe preşedinte înjurând printre dinţi. Apoi auzi un oftat de resemnare.
— Stai acolo. Plec spre tine.
43
— Aduceţi o cheie franceză sau ceva.
— Cheie franceză sau ceva, repetă preşedintele, fără a încerca să-şi ascundă dispreţul din voce.
Stian ştia de multă vreme că respectul preşedintelui se măsura în funcţie de locul ocupat la concursurile de schi. Îşi băgă telefonul mobil în buzunar. Privi în gol în întuneric. Îi trecu prin minte că oricine îl putea vedea cu lumina aprinsă înăuntru, iar el nu putea vedea pe nimeni. Se ridică, închise cum putu uşa spartă şi stinse lumina. Aşteptă. Barele goale de teleschi care coborau din capătul de sus al pârtiei, deasupra capului său, păreau să accelereze când ajungeau la capătul drumului şi se roteau pentru a începe din nou ascensiunea.
Stian clipi.
De ce nu se gândise la asta înainte?
Răsuci toate manetele de pe consolă. Odată cu luminile care se aprindeau peste pârtie începu să răsune din difuzoare melodia Empire State of Mind a lui Jay-Z. Asta era, acum totul era mai bine.
Bătu darabana cu degetele în lemn şi se uită din nou la ţeava manetei de pe consolă. În capătul ei se vedea o gaură. Se ridică, luă o sfoară care atârna lângă tabloul cu siguranţe, o îndoi, dublând-o în grosime, şi o petrecu prin gaură. O înfăşură o dată în jurul ţevii şi trase de sfoară cu atenţie. Ar fi putut să funcţioneze. Trase un pic mai tare. Sfoara rezista.
Ţeava se rotea. Se opinti.
Motorul care antrena teleschiul se opri încet, cu un geamăt care se sfârşi într-un chiţăit.
— Na, nenorocitule! ţipă Stian de bucurie.
Se aplecă deasupra telefonului ca să-l sune pe preşedinte şi să-l informeze că rezolvase. Îşi aminti că preşedintele nu ar fi aprobat ca din difuzoarele de pe pârtie să răsune muzică rap în toiul nopţii, aşa că închise telefonul.
Apoi îl auzi sunând. Nu mai auzi altceva în afară de asta; brusc se lăsase liniştea. Haide, răspunde! După care simţi din nou. Senzaţia. Senzaţia că
era cineva acolo. Cineva care îl urmărea.
Stian Barelli îşi înălţă încet capul.
Simţi fiorul răspândindu-se de la ceafă în restul corpului, ca şi cum s-ar fi transformat în piatră, ca şi cum fixa chipul hidos al Meduzei. Numai că
nu era chipul fiinţei mitologice. Era un bărbat îmbrăcat cu o haină lungă
44
din piele. Omul avea ochii ficşi ai unui lunatic şi gura deschisă a unui vampir, cu sânge curgându-i pe la colţuri. Iar acea fiinţă părea să plutească
deasupra solului.
