Se aud glasuri. Majii îşi părăsesc dormitoarele, iar eu şi Mama Agba ieşim în balcon. Mă uit cum grupurile traversează podul de piatră, spre al treilea munte. Trec peste izvoarele termale, ca să

participe la întrunirile din templele clanurilor de care aparţin.

Mâzeli merge în faţa lui Bimpe şi a lui Mári. Urechile lui mari sunt uşor de recunoscut în mulţime. Mama Agba zâmbeşte. Mă mângâie pe braţ.

— Îţi mai aminteşti ìsípayá ta? o întreb, iar Mama Agba oftează.

Un zâmbet blajin i se aşterne pe faţa, atât de strălucitor, încât pare să lumineze toată încăperea.

— Am tras cu ochiul în lumea de dincolo, şopteşte Mama Agba.

Am îngenuncheat în vârful muntelui. Mama Cer m-a primit cu braţele deschise.

— Sună minunat, şoptesc eu.

— Chiar aşa a fost. Au trecut zeci de ani de atunci, dar încă îmi amintesc căldura aceea minunată, unică. Acea dragoste.

Mama Agba îmi îndreaptă colierul şi îmi ia turbanul de pe cap. Îmi scutură părul înainte să mă conducă afară din încăpere.

— Tu eşti cea de care Secerătorii tăi au nevoie, Mai-mare Zélie.

Doar ţie mai trebuie să-ţi dovedeşti acest lucru.

Când mă îndrept spre al treilea munte, văd că majoritatea clanurilor s-au pus serios pe treabă. Cu excepţia Secerătorilor, fiecare clan are cel puţin zece maji capabili de luptă.

Majii se adună în faţa templelor clanurilor şi se antrenează în timp ce divinerii privesc. Când trec pe lângă ei, în drumul meu spre turnul Secerătorilor, puţina încredere pe care mi-a insuflat-o Mama Agba

începe să se risipească.

— Nu aşa! îl corectează Na’imah.

Clatină din cap atât de energic, încât buclele ei se împrăştie într-o ploaie de petale portocalii. Libelule se rotesc în jurul capului ei.

Potriveşte mâinile unuia dintre maji în dreptul tâmplelor gheparnarei sale.

— Simte conexiunea înainte să rosteşti incantaţia!

Îmblânzitorul dă din cap şi închide ochii. Încruntat, se concentrează. Maimuţe micuţe se hârjonesc pe spatele lui. Unele îi atârnă de gât şi de urechi.

Băiatul rosteşte incantaţia.

— Èdá inú egàn, yá mi ní ojú rẹ…

O lumină blândă şi roz se aprinde în spatele pleoapelor îmblânzitorului, crescând în intensitate. Când deschide ochii, gheparnara îl imită. Aceleaşi sclipiri roz umplu irisurile străvezii ale animalului de călărie.

Îmblânzitorul cască gura, uimit, şi priveşte lumea prin ochii gheparnarei. E ca şi cum minţile lor sunt controlate de aceeaşi sursă.

Ba chiar clipesc la unison.

Pe terasa de stâncă aflată deasupra lor, Folake, cu şuviţele ei lungi şi albe legate la spate, face o demonstraţie pentru Luminari. Îşi întinde degetele subţiri, apoi le flexează. Pare că adună ceva nevăzut.

— Secretul este să simţiţi lumina ca pe un lucru pe care îl puteţi ţine în căuşul palmelor. Dacă o simţiţi, incantaţia vine de la sine.

Ìbòrí òkùnkùn!

Folake bate din palme şi, într-o clipită, întunericul coboară peste Templul Luminii. A invocat o negură mai adâncă decât oricare alta pe care am văzut-o vreodată. Ai crede că toate stelele au fost culese de pe cer.

Întunericul se lasă doar pentru o secundă. Când reapare lumina, ochii majilor sunt larg deschişi.

A fost uluitor.

Clatin din cap. Sper să fiu măcar pe jumătate la fel de bună precum ea.

— Secerători, fiţi gata!

Vocea piţigăiată a lui Mâzeli răsună din spatele stâncii gravate a

Templului Secerătorilor. Stă în picioare, în faţa clanului nostru, pe pământul acoperit de iarbă. Bimpe şi Mári rostesc într-un glas:

— Ẹmí àwọn tí ó ti sùn…

— Ẹmí àwọn tí ó ti sùn!

— Mo ké pè yin ní òní…

— Mo ké pè yin ní òní!

Inima îmi tresare de emoţie când Secerătorii invocă incarnări la unison. Fiecare spirit are o formă unică, însă incarnările se înfiripă

toate deodată; răsar din iarbă ca nişte cale într-o grădină.

— Menţineţi-le la acelaşi nivel! strigă Mâzeli. Păstraţi mărimea!

Încarnarea lui Mári se destramă, a lui Bimpe se măreşte. Felul în care lucrează împreună îmi aminteşte de Secerătorii pe care i-am cunoscut înainte de Raid.

— Jagunjagun!

Faţa lui Mâzeli se luminează când mă zăreşte. Cade în genunchi, înclinându-se ca în faţa unei regine.

— Ce-o să învăţăm astăzi? mă întreabă. Desprinderea sufletului de trup? Legăturile spirituale? Ce zici de… Au! strigă Mâzeli când Mári îl loveşte cu pumnul în braţ.

— Taci şi las-o să răspundă! şuieră ea printre dinţi.

— Mári, sunt Secundul tău! Nu ai voie să mă loveşti aici, în văzul tuturor!

Bimpe chicoteşte. Zâmbesc, amintindu-mi de râsetele ce răsunau în ahéréul mamei Agba. Cu toate că în afara pereţilor de trestie împletită ne aşteptau probleme serioase, ea ne îngăduia să ne distrăm.

Ascultându-i acum pe Secerătorii mei, îmi dau seama că nu-i obligatoriu ca antrenamentul să aibă legătură cu războiul. Măcar o dată, ne putem bucura de magia noastră practicând incantaţiile care au fost transmise din generaţie în generaţie. Ne putem lăsa cuprinşi de bucuria întoarcerii Secerătorilor.