Vorbele lui nu vădeau niciun simţământ anume, nu puteam ghici nimic în ele.
— Nu te-ai dus la lecţiile de dimineaţă.
M-am înroşit la faţă. O furie surdă se înălţă din spatele vinovăţiei.
32
Avea dreptul să mă mustre, însă îl uram pentru asta.
— De unde ştii? Tu nu participi niciodată.
— Dascălul a vorbit cu tata.
— Şi tatăl tău te-a trimis după mine.
Voiam să se simtă prost că ducea vorba.
— Nu, ci am venit de la mine putere. Glasul îi era calm, dar am văzut cum strânse uşor din maxilare. I-am auzit vorbind. Am venit să
văd dacă nu cumva eşti bolnav.
N-am răspuns. El mă cercetă o clipă.
— Tata se gândeşte dacă să te pedepsească, îmi zise.
Ştiam ce însemna asta. Pedepsele erau trupeşti şi executate de obicei în public. Prinţii nu erau biciuiţi niciodată, însă eu nu mai eram prinţ.
— Nu eşti bolnav, spuse el.
— Nu, am răspuns sec.
— Atunci n-o să fie o scuză bună.
— Ce?
Înfricoşat cum eram, nu mai înţelegeam ce-mi zice.
— Scuza pentru că ai fost în altă parte, rosti el răbdător. Ca să nu fii pedepsit. Ce-o să spui?
— Nu ştiu.
— Trebuie să zici ceva.
M-am aprins văzând că tot insistă.
— Tu eşti prinţul! m-am răstit.
Rămase mirat. Înclină uşor capul, ca o pasăre curioasă.
— Şi?
— Vorbeşte cu tatăl tău şi spune-i că am fost cu tine. Aşa o să mă
ierte.
Vorbisem cu o siguranţă de sine pe care n-o simţeam. Dac-aş fi vorbit cu tata pentru a-i lua apărarea altui băiat, el l-ar fi biciuit ca să-mi facă în ciudă. Dar eu nu eram Ahile.
Între ochi îi apăru o cută măruntă.
— Nu-mi place să mint, spuse el.
Era acel soi de inocenţă de care ceilalţi băieţi îşi băteau joc; chiar dacă simţeai aşa ceva, n-o afirmai deschis.
— Atunci ia-mă la lecţiile tale, i-am zis. Ca să nu fie o minciună.
33
Ridică din sprâncene şi mă privi cercetător. Stătea perfect nemişcat, într-o linişte pe care n-o crezusem omenească, cu desăvârşire încremenit în afară de respiraţie şi de puls – ca o căprioară ce a ciulit urechile ca s-asculte arcul vânătorului. Mi-am dat seama că-mi ţineam răsuflarea.
Apoi pe chip i se schimbă ceva. Luase o hotărâre.
— Vino, îmi zise.
— Unde?
Eram neîncrezător; poate că aveam să fiu pedepsit pentru că-i sugerasem să recurgă la o înşelătorie.
