— Nu-i niciunul dintre noi sănătos la cap, niciunul dintre noi nu-i într-o situație bună, din cauza ta. Pentru că erai tu singură. Pentru că erai plictisită. Pentru că

voiai atenție…

— N-a fost așa.

— Acum ai atenția pe care-o voiai, nu? Toată lumea știe de tine, te caută, dar eu te-am găsit. Și acum, că te-am găsit, o să mă distrez. Meriți să suferi, Janet, și o să fac…

Emily a deschis gura să țipe, știind că totul era pierdut, dar el era prea rapid și i-a pus o mână păroasă peste gură. Era chiar lângă ea acum, respirația lui puturoasă îi făcea greață, dar apropierea îi oferea și o ocazie. Era aplecat, apăsând-o cu greutatea lui, așa că ea și-a ridicat cu toată forța genunchiul drept și i l-a înfipt între picioare. Șocat, Robert a gemut de durere, iar ea s-a răsucit și s-a îndepărtat de el. Fratele ei a întins mâna, dar ea a reușit să se smulgă din strânsoarea lui, ajungând până la suportul de cuțite înainte să reușească el s-o oprească. A scos cel mai lung cuțit și s-a întors să-l înfrunte. Spre surprinderea ei, l-a văzut zâmbind sumbru în timp ce se îndrepta greoi și se apropia de ea.

— Chiar crezi că ești în stare, fetiță? Chiar crezi că poți să mă bați?

— Nu-i pentru mine.

A prins cuțitul de lamă și i l-a întins.

— Știu de ce-ai venit. Și sunt pregătită. Hai să terminăm odată!

Robert a zâmbit din nou, surprins și amuzat de ofertă.

— Pentru numele lui Dumnezeu, Robert! a continuat ea furioasă. Îți pun totul pe tavă. Ești bărbat sau șoarece?

El tot nu făcea nicio mișcare, când a răspuns:

— Ah, n-o să fie așa ușor, Janet…

Și cu asta, a făcut un pas înainte și a pocnit-o cu capul în figură.

106.

Nu mai cunoscuse o asemenea durere. O durere sfâșietoare, care-i spinteca în două capul, în timp ce o străbăteau valuri de greață. Emily simțea un dinte mișcându-se în gură, știa că are nasul spart și abia putea vedea de sângele care-i intra în ochi. Era în viață, ceea ce o surprindea, dar zăcea pe burtă pe podeaua murdară, într-o baltă de sânge. A încercat să se îndrepte, dar nu-și putea mișca nici mâinile, nici picioarele. Și-a întins gâtul și a deschis un ochi, dându-și seama că era legată cu un fel de frânghie. Nedumerită, s-a întors din nou și l-a văzut pe Robert stând în picioare deasupra ei. Și atunci a simțit mirosul pătrunzător, metalic. Benzină.

— Te rog, Robert…

N-avea puterea să se milogească, dar trebuia să încerce.

El n-a băgat-o în seamă și a golit ultimele picături din canistră, după care a scos o brichetă.

— Robert, te implor.

— Prea puțin, prea târziu, a spus el răgușit și a zâmbit. Ne vedem în viața următoare, javră!

A lăsat bricheta să cadă, iar când a atins podeaua udă, s-au ridicat flăcări uriașe. Printre ele, Emily l-a văzut pe Robert plecând, a auzit ușa încuindu-se în urma lui. Și în clipa aceea, a știut că fratele ei învinsese. Așa avea să se încheie povestea ei, focul era ispășirea ei pentru crimele din trecut. Dreptate poetică în moarte.

Zăcea pe podea neajutorată, dezorientată, în timp ce flăcările jucau sălbatic în jurul ei. Era străbătută de durere, chiar în timp ce mirosul înțepător de benzină

arsă o făcea să icnească și să vomite violent pe covorul destrămat. Căldura era intensă, o înconjura, o ataca. Simțea cum i se bășică pielea, cum părul o înțeapă, apoi începe să pârâie când ia foc. Nu mai avea mult – în câteva secunde, avea să

fie cuprinsă de foc. Până să ajungă Marianne, avea să fie un cadavru carbonizat, o caricatură hidoasă, care arde înăbușit, a femeii vii, iubitoare care fusese cândva.

Urlând în chinuri, Emily a tras disperată de legături, dar au refuzat să cedeze, iar mâinile iau rămas strânse una de cealaltă. Chiar în timp ce încerca să se elibereze, a lovit-o încă un val de dogoare, care i-a ars ochii și i-a pârlit pielea. Și-a închis ochii strâns ca să nu fie orbită, știind că lupta ei e aproape terminată. Se mișca orbește acum, abia conștientă de direcția în care trebuie să se îndrepte, incapabilă să controleze agonia care-i cuprinsese toate părțile corpului, și totuși știa că trebuie să facă ceva. Doar câteva clipe o mai despărțeau de moarte.

Și-a tras genunchii la piept și s-a împins înainte. Focul se întindea în jurul ei, dar Emily abia mai simțea durerea, împingându-se din nou în față. Genunchii juliți îi alunecau pe covorul care fumega, sfâșiind țesătura de pe picioarele ei, expunând pielea vulnerabilă de dedesubt, dar a continuat, tot mai repede, înainte să se oprească brusc când s-a lovit tare de o suprafață care nu ceda. Își dorea cu disperare să întredeschidă un ochi, să vadă dacă a găsit ușa sau s-a înghesuit singură într-un colț, dar nu îndrăznea, îngrozită să nu orbească pe loc.

Și-a rezemat capul de perete și s-a împins cu putere în degetele de la picioare, ridicându-și încet corpul. Era extenuant, era chinuitor, dar până la urmă a reușit să se ridice pe picioare. Apoi, rotindu-și corpul, a alunecat de-a lungul peretelui, ajutându-se de spate ca să se ghideze și rămânând lipită de singura ei șansă de salvare. Și s-a oprit din nou brusc, când ceva tare i-a intrat dureros în șoldul stâng.

Mâinile i s-au îndreptat imediat spre obstacol, apoi s-au tras imediat, pentru că

mânerul metalic al ușii era încins.

Emily a gemut în chinuri, cu mâinile arzând de durere, dar chiar și așa, speranța a căpătat iar aripi. Acum știa unde era, ceea ce-i dădea o mică șansă de scăpare, în ciuda incendiului care se întindea în continuare în jurul ei. A făcut un pas înapoi în foc, și-a încercat elanul, apoi s-a aruncat cu tot trupul în ușă. S-a zgâlțâit și a gemut, dar a refuzat să se deschidă, împingând-o înapoi în flăcări. O clipă, aproape că și-a pierdut echilibrul, împinsă în spate, apoi s-a îndreptat și s-a lansat înainte, intrând din nou în ușa care ardea. De data asta, s-a spart și s-a îndoit, însă

încuietoarea a rezistat, blocându-i salvarea. S-a împleticit din nou înapoi și a simțit cum o părăsesc puterile, cum i se clatină hotărârea. N-o putea face din nou, nu mai putea face niciun pas, copleșită de fum, de dogoare, de chinul cumplit. S-a clătinat în loc, simțind cum i se învârte capul, cum i se usucă gâtul, copleșită cu totul, apoi, cu un ultim efort disperat, a strigat numele lui Sam și s-a aruncat spre ușă.

A intrat direct în ea, iar umărul i-a explodat de durere și capul s-a lovit de tocul ușii, dar atunci ușa încinsă a cedat. O clipă, Emily a simțit cum cade, apoi, după

doar o secundă, a atins pământul, hainele ei șuierând și pârâind în timp ce se rostogolea în iarba înghețată.

Ziua a cincea

107.

Ce dracu’ se întâmpla? Ce era cu zgomotul ăsta îngrozitor?

Olivia s-a trezit cu o tresărire, dezorientată și speriată. Avea senzația că e cineva în capul ei și încearcă să-și croiască drum cu pumnii afară, dar când se străduia să se ridice după încă o noapte cu somn îngrozitor de prost, și-a dat seama că zgomotul venea de la ușă. Și-a luat halatul și s-a grăbit la interfon, dar i-a stat inima când l-a văzut pe Christopher privind direct în ecran, provocând-o să-l ignore. Și asta era tentată să facă. Fostul ei iubit părea că are ochii ieșiți din orbite de furie, aproape posedat. Dar n-avea cum să evite confruntarea și probabil că era mai bine aici decât la serviciu.

Și-a strâns halatul pe ea, a deschis ușa și a coborât în grabă scările. Auzea deja mișcări jos, ceilalți locatari fiind fără îndoială supărați de această trezire cu noaptea în cap, dar nu i-a luat în seamă. N-aveau ce căuta în treaba asta. A deschis ușa și l-a găsit pe Christopher pregătit să bată din nou.

— Aici erai, a șuierat el agresiv, retrăgându-și pumnul.

— Aici locuiesc, Christopher, deci…

— Să nu îndrăznești să glumești, să nu îndrăznești naibii…

Îi flutura un deget în față și, o clipă, s-a întrebat dacă chiar ar fi în stare s-o lovească. Părea sălbatic, dezlănțuit, cu cearcăne negre sub ochii injectați.

— Crede-mă, Christopher, nu mi se pare nimic amuzant la toată situația asta.

— Vrăjeli, te distrezi. Intri cu forța la mine în casă, îi faci mărturisiri soției mele, îmi distrugi familia.

— Stai o clipă, a protestat Olivia. Penny m-a invitat înăuntru și n-am spus nimic care să nu fie adevărat.

— Să nu-i rostești numele! Nu ești bună nici să-i ștergi rahatul de pe pantofi.

— Dar am fost bună să te distrez pe tine, nu? De trei ori într-o noapte, dacă

nu mă înșală memoria. Dar, ce să vezi, Christopher, culegi ce-ai semănat…

S-a întors dinspre ea, ridicând frustrat mâinile în aer, înnebunit de furie. O