— Unii așa ar putea considera, a răspuns el, pufnind zgomotos.
— Și susții același lucru și pentru Emily Lawrence? Chiar dacă e soție și mamă?
a întrebat Buckland.
— Întâi a fost o ucigașă de copii. Și cred că o să descoperiți că este o fostă
soție. Nu că aș judeca-o pentru asta, am trecut și eu prin așa ceva…
I-a zâmbit Chandrei, dezvăluind niște dinți imaculați. Era emblematic pentru întreaga lui prezență – imaculat, manichiurat, netulburat.
— Ți se pare amuzant? a întrebat Chandra, încercând să-și ascundă disprețul tot mai profund.
— Cred că voi sunteți amuzanți, să veniți în biroul meu cu acuzațiile voastre nefondate.
Chandra era pe punctul să-l întrerupă, însă Chambers a continuat:
— Uite ce-i, am declarat oficial de nenumărate ori că în țara asta suntem prea puțin fermi, prea indulgenți. „Pedeapsă” a devenit un cuvânt murdar în ultima vreme, accentul fiind pus veșnic mai degrabă pe starea de bine a criminalilor înrăiți decât a victimelor și familiilor acestora. Cred categoric că avem nevoie de o schimbare majoră a politicii guvernului, care să reflecte ce cred și simt oamenii adevărați. Criminalii trebuie să înțeleagă importanța reală a crimelor lor, să
plătească pentru ce-au făcut, dar asta nu înseamnă că o să-mi pun în pericol cariera, libertatea, toată șandramaua, dându-le pe animalele astea pe mâna mulțimii. Cât de prost crezi că sunt?
Chandra era tentată să-i explice, dar n-a făcut decât să spună:
— Ăsta-i un discurs foarte drăguț, dar nu suntem la tribună acum, domnule ministru, poate ai putea să-mi răspunzi la întrebare. Ai transmis, personal sau prin intermediul cuiva, informații confidențiale legate de numele sau domiciliile lui Mark Willis, Andrew Baynes sau Janet Slater?
— Categoric nu!
— Dar nu negi că ai fost mulțumit când s-a întâmplat, că ai fost fericit că acești trei infractori au fost demascați?
— Ce om de bun-simț ar nega?
— Poate cineva cu conștiință?
Sărea calul, dar voia să provoace o reacție. Din fericire, Chambers a mușcat momeala.
— Păi, nu-i interesant? a replicat el cu un aer de cunoscător. Ți se rupe inima pentru criminal mai degrabă decât pentru victimă. Chiar ironic, ținând cont de
profesia ta. Am cunoscut sute de polițiști activi care împărtășesc punctul meu de vedere.
— Și care e punctul ăsta de vedere?
— Creaturi ca Baynes, Willis și Slater sunt malefice pur și simplu. S-au născut răi, au crescut răi, au comis crime incredibile și sunt incapabili de remușcare sau reabilitare. Deci ideea că aceste creaturi ar trebui eliberate în comunitate sub acoperirea anonimatului, protejate și ajutate de un Serviciu de Probațiune incompetent nu e doar iresponsabil și periculos, e de-a dreptul imoral.
A pus în ultimul cuvânt o convingere care te ducea cu gândul la Vechiul Testament.
— Adică, sigur ești de acord, inspectore, nu? Nu ai sentimentul că există
oameni care sunt prea distruși? Unele crime care ar trebui să nu fie iertate niciodată?
— Și ce-ai face tu cu „creaturile” astea? a ripostat Chandra, evitând să
răspundă provocării. Le-ai pune ștreangul de gât?
— Dacă aș putea aduna voturile din Camera Comunelor, a răspuns Chambers zâmbind. Dar știi cum sunt ăștia de centru-stânga. Nu îndrăznesc să aibă o opinie despre nimic în ultima vreme…
— Deci recunoști că-i vrei morți pe acești infractori?
— Nu asta am spus.
— O metodă eficientă să obții asta ar fi să transmiți familiilor îndurerate informații despre identitățile și domiciliile lor și să lași Justiția Nu Doarme Niciodată să toarne gaz pe foc, publicând fotografii cu cadavrele, plus poze cu infractori ca Emily Lawrence, care acum e nevoită să se ascundă. Așa, poți să-i lași pe alții să-ți facă treaba murdară, în timp ce tu rămâi cu mâinile curate ca lacrima.
— Clar e o teorie captivantă, a răspuns Chambers zâmbind vesel.
— Hai să vedem dacă mai zâmbești când o să-l ridicăm pe Ian Blackwell, a replicat Chandra calm. Am transmis datele lui către toți polițiștii din capitală, așa că n-o să treacă mult și o să-l avem în custodie. Poate că el o să fie în stare să ne spună cine e responsabil pentru scurgerile de informații, nu?
— Poate că da. Dar între timp, cum n-aveți nimic concret să susțină teoriile voastre fanteziste, pot să sugerez să…
— Ai avut întâlniri cu alegătorii în Reading pe 5 decembrie? l-a întrerupt Chandra, hotărâtă să preia din nou controlul.
Zâmbetul lui Chambers a început să pălească și parlamentarul i-a aruncat o privire încărcată de dezgust. A scos teatral un șervețel din cutia de pe birou, și-a suflat nasul și a răspuns:
— Dacă era vineri, atunci probabil că da.
— Probabil nu-i de-ajuns, mă tem.
— Da, am fost.
— Între ce ore ai fost la cabinet?
