— N-ai decât să mergi tu în vârful picioarelor, dacă vrei. Pe mine mă
interesează mai mult să salvez vieți decât să fac politică.
Adjunctul ei a prins în sfârșit ideea și și-a înghițit protestele.
— Și acum? a întrebat el, abia mai răsuflând.
— Acum încercăm să obținem o reacție. Vreau o analiză completă a amprentei digitale a lui Chambers în ultimele câteva luni, toate detaliile despre mișcările și
comunicațiile lui, plus un mandat de percheziție pentru biroul lui de la minister, apartamentul din Londra și casa din circumscripție, de la Reading.
— Dacă ești sigură…
Tipic pentru Buckland, să vrea să dea înapoi, dar să n-aibă tupeu.
— Absolut! În cel mai bun caz, găsim telefonul Samsung sau vreo dovadă
concretă care să facă legătura între el și scurgerile de informații. În cel mai rău caz, nu găsim nimic, dar îi facem viața foarte grea reacționarului ăstuia arogant și dezechilibrat.
— Deci nu-i chiar favoritul tău?
Era o tentativă nefericită de glumă, care să-i mascheze stânjeneala în fața înflăcărării ei. E drept că probabil că depășise limita lăsându-l pe Chambers s-o enerveze, dar nu-și permitea să se poarte cu mănuși când miza era așa de mare și, mai mult, o să-i facă plăcere să-i facă viața grea ministrului adjunct tupeist.
De-acum, era ceva personal.
83.
Traversa loturile de teren, iar cizmele îi scrâșneau pe iarba înghețată. Ici și colo, îl saluta câte un alt grădinar, însă Graham Ellis nu-i băga în seamă, păstrându-și ritmul până a ajuns în cele din urmă la baraca lui. Acolo și-a scos cheile din buzunar, a descuiat lacătul și, aruncând o privire scurtă în jur, s-a strecurat înăuntru.
A închis ușa, a aprins felinarul de camping și a lăsat jaluzelele. Localnicii erau băgăcioși, plictisiți și curioși și plecau de la premisa că orice pensionar are timp de palavre. Mai încercaseră și înainte să tragă cu ochiul, lipindu-și nasurile de geamul murdar. Ei bine, puteau să se ducă naibii. Azi avea nevoie să fie singur.
A început să scoată cu atenție obiecte de pe raftul de jos al debaralei care se întindea pe toată lungimea peretelui din fundul barăcii. A împins deoparte o cutie cu reviste vechi, a mutat un butoi cu erbicid, apoi a tras o furcă și o lopată, iar în cele din urmă a scos o cutie mare de plastic, ascunsă sub o pânză de protecție. A dat deoparte husa și a împins cutia în mijlocul podelei, după care s-a așezat greoi într-un scaun.
Și-a tras sufletul și și-a șters transpirația de pe frunte. Era amețit, extenuat fizic și psihic, dar s-a adunat, a întredeschis cutia și a scos conținutul. A reacționat imediat, văzând o poză a Jessicăi Burnham la 11 ani pe prima pagină a unui tabloid. Pentru cei mai mulți, imaginea ar fi părut o fotografie a unei fetițe cu
strungăreață, dar pentru el inocența aceea nu exista. Pentru Graham Ellis, expresia ei era acuzatoare și plină de resentimente.
Încet-încet, a început să treacă prin conținutul cutiei, scoțând articole de ziar și pagini de corespondență până a găsit dosarul ascuns într-un plic galben. Chiar când îl deschidea, a simțit un fior de neliniște, de agitație. Știa prea bine că ar fi trebuit să scape de mulți ani de cutia asta. Îi spusese soției că o și făcuse, jurându-se că a ars totul în ziua în care amenințase că-l părăsește. Dacă dădea peste el, cum avea să-i explice că era încă acolo, cu absolut toate rapoartele, articolele sau însemnările legate de ancheta de crimă? Cum să explice poliției, foștilor lui colegi, că încă avea toate dosarele originale, când ele ar fi trebuit să stea în siguranță în arhiva poliției? Ăsta era secretul lui, pe care nu-l putea dezvălui niciodată.
A răsfoit mai departe dosarul, digerând grămezi de materiale despre Jessica și oprindu-se să privească teancul de fotografii de la autopsie. După atâția ani, încăl întorceau pe dos; trupușorul ei palid, brutalizat în asemenea măsură încât abia dacă mai putea fi recunoscut. Imaginile cumplite îl îngrețoșau, îl tulburau, îl îndurerau, dar îl și înfuriau, așa că le-a pus la loc și a trecut la secțiunile referitoare la făptași. Acum a luat-o iar mai încet, privind poza de la arestare a lui Courtney Turner și răsfoind raportul asistentului ei social, după care a dat peste declarația ei.
Aceasta era recompensa, singurul lucru din comoara tăinuită care provoca fără
greș o reacție viscerală. Înainte să apuce să citească un rând întreg, Graham a simțit cum îl cuprinde o furie mocnită, urzeala de minciuni a lui Turner părând aproape la fel de obscenă ca și modul degajat în care le servea. Jessica Burnham abia dacă meritase să fie menționată în declarația ei. Clar nu exista nicio grijă
pentru binele ei, mai degrabă o încercare concertată de a le distanța și pe Courtney, și pe Kaylee de ceea ce se petrecuse la cariera Highworth. Courtney Turner era o povestitoare înnăscută și o mincinoasă cu experiență, înflorindu-și povestea cu tot felul de digresiuni neașteptate, în încercarea de a da o aparență
de adevăr dezmințirilor ei. În timp ce Kaylee stătuse fără să scoată un cuvânt și smiorcăindu-se în sala ei de interogatoriu, Courtney, spre deosebire de ea, se dezlănțuise, dând frâu liber imaginației. Unii dintre polițiștii lui aproape că
fuseseră păcăliți de această reprezentație strălucită, de nivelul și convingerea cu care-și debita născocirile, dar el nu se lăsase îmbrobodit nici măcar o clipă. Știa că în cazul ăsta diavolul se ascundea în detalii.
Trecuseră mulți ani de când puseseră pe hârtie minciunile sfruntate ale lui Courtney, dar aveau același efect asupra lui acum ca și atunci, revolta și furia luptându-se în el pentru supremație. Oare Courtney se gândise măcar o dată la ce îndurase Jessica? Îi trecuse prin cap că jucăria ei din ziua aceea era o ființă
umană vie, cu părinți, o soră, prieteni? Graham știa răspunsul, și de aceea furia, setea lui de dreptate ardeau atât de intens. Courtney, capul răutăților în cumplitul omor, nu-și mărturisise niciodată crima, nu recunoscuse niciodată
amploarea suferinței pe care o provocase. De fapt, continuase să-și bată joc de justiție, cu totul neinteresată de distrugerea pe care-o lăsase în urmă.
Privind poza lui Courtney, obrăznicătura de zece ani care rânjea la cameră, Graham Ellis a râs amar. Ce-ar zice Mike Burnham dacă l-ar vedea acum? S-ar înfuria, l-ar blestema, l-ar lua la trei păzește? Mike ar avea tot dreptul să facă așa ceva, ironia situației fiind cât se poate de limpede.
Înșelătoria, ipocrizia lui Graham era totală, o trădare fățișă a prieteniei lor. De-a lungul anilor, îi ceruse lui Mike de nenumărate ori să meargă mai departe, dar ce drept avea? Cine, la urma urmelor, era mai obsedat de Courtney Turner? Tatăl îndurerat, distrus sau polițistul care se pensionase anticipat ca urmare a acestui caz traumatizant? Graham știa că Mike are adesea coșmaruri, și la fel pățea și el, cadavrul mutilat al Jessicăi apărându-i cu regularitate în vis și întârziindu-i vindecarea, spre disperarea vădită a soției sale. Mike, cu toate păcatele lui, era măcar în toate mințile. Privind fotografia lui Courtney, cu ochii plini de lacrimi și mâinile tremurânde, Graham începea să se întrebe foarte serios dacă el mai era sănătos la cap.
84.
Era ca umbra ei, urmându-i fiecare pas, veșnic prezent, dar nevăzut.
Furios și în derivă după confruntarea cu Alison, Mike luase mașina și se dusese de la cimitir direct la casa lui Courtney din Colchester. Unde altundeva să se ducă
acum, când nu mai avea alte obligații, când nu mai avea nimeni nevoie de el? Era singurul loc unde se putea afla. Singurul loc unde putea face ceva util.
Nu durase mult până apăruse ținta lui, împingând căruciorul pe stradă în timp ce vorbea la telefon, iar Mike coborâse imediat din mașină și pornise în urmărire.
Prada nu era conștientă de prezența lui, iresponsabilă și fără griji, ca de obicei, ceea ce lui îi convenea de minune. Cu toată suferința și rușinea lui, se înveselea la gândul că Turner habar n-avea de pericol, că de data asta el o vâna pe ea.
Courtney a cotit, și-a băgat telefonul în buzunar și s-a oprit puțin să așeze pătura copilului, după care și-a continuat drumul. Mergând sigură pe ea, primea zâmbete calde din partea doamnelor în vârstă pe lângă care trecea, pozând în mama mândră din cap până în picioare.
Era o imagine care încă îl zguduia până peste cap și-i strângea inima – Mike nici nu concepuse vreodată că Turner ar putea fi mamă. Era o ucigașă de copii, nu o născătoare de copii.
Și totuși dovada era în fața lui, mama și copilul oprindu-se acum într-o stație de autobuz și stând de vorbă cu altă mămică. Totul părea foarte firesc, ca și cum Courtney chiar se bucura de maternitate. Oare așa era mai greu de urât, căci sugera că e capabilă de iubire, de compasiune, ca să nu mai vorbim de faptul că
