Instinctiv, a riscat totul, apăsând pe accelerație și trăgând de ghidon. Spre marea ei ușurare, cauciucurile aveau aderență și motocicleta a țâșnit spre stânga, ratându-l la mustață pe pietonul uluit, care a țipat când Helen l-a depășit în viteză. Pericolul nu trecuse încă, roata din față lovind din plin bordura și aruncând-o înainte. O clipă, Helen a fost în aer, neajutorată, apoi gravitația a învins și a căzut înapoi în șa, strângând frâna și punând piciorul jos ca să
orienteze iar motocicleta spre drum.
A înjurat cu glas tare și a aruncat o privire în urmă, însă pietonul luat prin surprindere dispăruse deja. Ușurată, a mers mai departe, reducând puțin viteza și adresând o rugăciune tăcută zeilor care avuseseră grijă de ea azi. S-a adunat și a mai aruncat o privire spre lista de contacte din telefon, însă chiar atunci acesta a început să sune.
VP - 35
— Charlie? Ce vești ai?
— Am venit degeaba, Berman a fost aici, dar noi am ajuns prea târziu.
— Vorbește cu părinții, află dacă are vreo ascunzătoare știută. Între timp, transmite-le polițiștilor în uniformă o descriere. Vreau să fie absolut toate patrulele cu ochii după el. Avem vreo poză cu el, ceva util?
— Sigur. Are o înfățișare ușor de recunoscut. Are 1,82 m și e deșirat, cu păr castaniu cârlionțat.
— Ai vreo idee cu ce e îmbrăcat?
— Se pare că poartă mereu același lucru. Blugi decolorați și hanorac gri-deschis, iar pe deasupra o jachetă neagră de piele cu un logo Mötley Crüe pe spate. O să redactez o descriere corespunzătoare…
Dar Helen nu mai asculta, pentru că în minte îi venise incidentul de mai devreme – cu un tânăr îmbrăcat exact cum îl descrisese Charlie.
— Scuze, Charlie, trebuie să te întrerup, a spus ea fără suflare. Cred că
tocmai l-am văzut.
• Capitolul 20
Inima îi bubuia și pe față îi șiroia transpirația, dar nu se punea problema să se oprească. Andrew Berman respira greu și avea un junghi cumplit, dar era conștient că următoarele zece minute sunt decisive; și-a ignorat disconfortul și a mărit pasul, alergând pe trotuar.
Nu încăpea îndoială că îl urmăreau. La doar câteva clipe după ce se strecurase pe poarta din spate, îi văzuse – două mașini de poliție fără însemne gonind spre Chapel Road. Aveau semnalele luminoase pornite, dar nu și sirenele, era clar că puneau la cale un raid prin surprindere. Și n-avea nevoie să-i spună cineva spre ce adresă se îndreptau.
Nu mai pierduse vremea și țâșnise pe aleea îngustă, după care ieșise în Evans Street. Înainta rapid și se îndepărta de casă, însă probabil că nu fusese atent o clipă, pentru că s-a trezit brusc holbându-se în farurile unei motociclete care venea în viteză. Habar n-avea dacă era vreun obsedat de motoare întărâtat sau un curier nerăbdător, dar un lucru era sigur – motocicleta avea să-l dărâme, pentru că venea scrâșnind implacabil spre el. Părea imposibil, necinstit, să scape de urmărirea poliției și să fie lovit de un motociclist oarecare, și totuși nu asta era soarta lui? Un sfârșit de doi bani pentru o viață de doi bani.
Apoi, brusc, inexplicabil, a fost cruțat, pentru că motocicleta și-a modificat traiectoria și s-a ridicat pe roata din spate, după care a plecat în trombă.
VP - 36
Îngrozit, dar ușurat, a lăsat să-i scape un șir de înjurături vulgare, însă și-a dat seama că vinovatul plecase de mult și s-a adunat. Dacă era să scape din haznaua asta de oraș, trebuia să se concentreze și să-și păstreze calmul.
Era mai ușor de zis decât de făcut. Trebuia să rămână cu orice preț în mișcare, însă plămânii îi ardeau și își simțea picioarele ca de plumb. De ce tocmai atunci când conta cel mai mult se simțea atât de vlăguit? Să fi fost frica?
Panica? Vinovăția? Și-a făcut curaj și a pornit pe trotuarul aglomerat, împingând pietonii ofensați. Nu-i păsa de nimeni altcineva acum, doar să-și păstreze avansul. În sfârșit, după ani întregi de durere, chin și disperare, ieșea. Preț de o clipă, ideea l-a adus în culmea fericirii și i-a crescut inima și când a văzut în față
indicatorul de cale ferată. Era foarte aproape acum, mai avea de făcut un ultim efort și avea să fie liber.
Însă chiar când îi creștea moralul și picioarele își regăseau energia, a observat ceva. Un zgomot. Un vuiet furios, răgușit, în spatele lui. A întors capul, după
care a înjurat brusc. Motociclistul maniac se întorsese și venea în viteză spre el.
N-avea nicio noimă. Ce interes putea să aibă, dacă nu cumva…?
Era polițist. Nu putea exista altă explicație. Fusese reperat.
I-a sărit inima. Cum îi luaseră urma atât de repede? S-a întors cu spatele la urmăritor și a fugit, traversând Western Esplanade fără să se uite. În mod normal, așa ceva ar fi fost sinucidere curată, pentru că traficul era intens pe o arteră atât de importantă, însă a reușit cumva să ajungă nevătămat pe cealaltă
parte. Și mai bine, semafoarele au trecut pe verde în urma lui, iar coloana de mașini a țâșnit agresiv de pe loc, blocând pentru moment înaintarea motociclistului.
Atunci, asta fusese ocazia lui să scape. A intrat în gară și s-a uitat cu ochii mari la panoul cu plecările, apoi la ceas. Următorul tren spre Londra pleca în două minute. Reușea să-l prindă? Auzea deja ușile închizându-se și fluierele.
Dacă ezita, totul avea să fie pierdut, așa că și-a adunat ultimele resurse de energie, a sărit peste bariere și a luat-o la goană pe peronul pustiu.
• Capitolul 21
Era o cursă în linie dreaptă de-acum. Și Helen risca s-o piardă.
Imediat ce-l văzuse pe fugar îndreptându-se spre vest, își făcuse o idee despre destinația lui, iar când s-a aruncat nechibzuit să traverseze Esplanade, bănuiala i s-a confirmat. Nu era un plan de fugă prea sofisticat, dar s-ar fi putut dovedi eficient. N-avuseseră suficient timp să posteze polițiști la gară și, odată
VP - 37
urcat în tren, Berman avea numeroase ocazii să coboare în vreo haltă fără
importanță până să aducă ei forțe de ordine care să-l intercepteze.
Helen a turat motorul, așteptând o breșă în trafic, însă mașinile încă treceau în viteză, bară la bară, abia așteptând să scape din centrul orașului.
— Haide, haide…
Pe neașteptate, a văzut un spațiu în coloană și a accelerat, dar un camion a intrat brusc pe banda dinspre ea, tăindu-i calea și obligând-o să frâneze brusc.
