Cândva, aveai o carieră, aveai prieteni, o familie care te iubea. Cred că în mintea ta, dacă Martha nu te-ar fi respins, dacă ar fi răspuns sentimentelor tale, situația ar fi fost cu totul alta. Dar ea n-a făcut-o. Te-a respins cu dispreț, s-a măritat cu alt bărbat, a făcut și un copil cu el și a făcut tot ce-a putut ca să se asigure că n-o să mai fie nevoită să te vadă niciodată.

Suspectul a rămas tăcut, îndreptându-și din nou atenția spre unghii.

— Îi arăt suspectului o fotografie găsită mai devreme în apartamentul lui de la demisol. Andrew, poți să-mi spui ce reprezintă?

Berman a aruncat o privire nepăsătoare la poză, dar n-a putut să nu reacționeze la vederea fostei lui iubite cu ochii scoși.

— Nu? Hai să te ajut eu. E o fotografie cu tine și Martha White, făcută la o petrecere de la serviciu. Ea zâmbește, e fericită… numai că ochii au fost decupați din poză. De ce-ai făcut așa ceva, Andrew? De ce-ai desfigurat-o?

— Dacă tot nu putea să vadă, de ce mai avea nevoie de ochi?

— Ce nu putea să vadă? a întrebat Helen repede. Că erați meniți să fiți împreună? Că tu erai bărbatul potrivit pentru ea?

— N-ai înțelege.

— Ia să vedem!

Însă Berman și-a ținut din nou gura.

— Am mai descoperit și alte câteva lucruri în apartamentul tău, a intervenit Charlie. Lucruri care credem că i-au aparținut Marthei White.

Polițista a împins pe masă o altă pungă de dovezi transparentă.

— Coliere, cercei, un card de membru la sala de gimnastică, ba chiar și lenjerie…

Încă o străfulgerare de furie, ca și cum Berman era enervat că suvenirurile lui dragi ajunseseră în posesia lui Charlie.

— De ce le-ai luat, Andrew? Ce au însemnat pentru tine? Îți dădeau un fior?

Aveau o încărcătură erotică? Sau în mintea ta erau daruri? Dovezi de iubire?

Simțind sarcasmul, Berman a ridicat brusc privirea.

— Simțea ceva pentru mine. Mi-a spus chiar ea.

— Poate pentru o noapte… Dar sentimentele astea n-au durat prea mult, nu?

Voia să treacă mai departe…, a răspuns Charlie, turnând apă rece peste protestele lui.

— Dar tu, nu, a întrerupt-o Helen. Și de-asta suntem unde suntem. Te-a respins, te-a alungat, dar tu o voiai cu atât mai mult.

VP - 51

— Nu știu ce vrei să spui.

— Ai iubit-o pe Martha, dar ai și detestat-o. Pentru tine era totul, dar obsesia ta pentru ea a distrus totul. Știi ce cred eu că s-a întâmplat azi-noapte? Cred că

a cedat și ultimul pilon care-ți susținea viața. Familia ta asediată, care a încercat să închidă ochii la comportamentul tău haotic, fascinația ta de neclintit, comportamentul de infractor, ți-au tăiat craca de sub picioare. Nu-ți mai rămăsese nimic – și nu mai aveai nimic de pierdut. Furios, beat, disperat, te-ai dus acasă la Martha, ai spart ușa și te-ai răzbunat pe femeia care-ți distrusese viața.

Berman clătina din cap, dar Helen a continuat:

— Și după asta, ai fugit. Ai fugit ca să scapi de pedeapsa pentru crima ta îngrozitoare.

— Am fugit fiindcă știam că o să încercați s-o puneți în cârca mea.

— Și chiar și când erai încolțit, ai încercat să eviți să te confrunți cu ceea ce făcuseși, a continuat Helen, fără să ia în seamă întreruperea. De fapt, erai dispus să te sinucizi dacă n-aș fi intervenit eu.

— Ceea ce a fost o prostie din partea ta.

De data asta, sarcasmul dispăruse. Berman părea că vorbește serios, regretând amarnic că era încă în viață.

— Ar fi fost calea de scăpare simplă, nu? Dar viața nu e întotdeauna așa, iar acum trebuie să răspunzi pentru ce-ai făcut.

— Atunci întreabă-mă. Întreabă-mă dacă am omorât-o, a ripostat Berman hotărât.

— Ai omorât-o?

Suspectul a tăcut, apoi și-a aplecat capul ca să se apropie de reportofon.

— Nu. Nu. Am. Omorât-o.

— Și atunci, unde ți-e haina?

Berman a părut surprins de întrebarea lui Helen, prins pe picior greșit de schimbarea subiectului.

— Purtai un trenci maro când ai plecat de la Lamb and Flag, la 21:30, dar când ai ajuns la Cube Bar, la 23, nu-l mai aveai, deși aseară era ger. Ce s-a întâmplat cu el?

Și acum, pentru prima dată, Berman a părut zguduit.

— Îi arăt suspectului o captură de pe camera de supraveghere de la Cube Bar, în care este înfățișat clar ajungând în jurul orei 23 purtând doar…

— Nu-mi aduc aminte. Îmi pare rău. Aseară eram beat, bine? Băusem jumătate de sticlă de vodcă înainte să plec de-acasă și niște beri la Lamb and Flag, eram praf. Poate că l-am lăsat pe undeva, l-am dat cuiva…

VP - 52

— Cui?

— Nu știu.

— Păi, asta-i foarte convenabil, Andrew, dar nu te cred.

— E adevărul.

— Prostii. Cred că ai ieșit cu trenciul, cu un topor înăuntru, după care, odată

ce ai prins curaj, ai ucis-o pe Martha White, după care ai scăpat și de el și de topor. După care te-ai dus în Bitterne Park să bei până uiți de vinovăție sau să-ți sărbătorești curajul. Care variantă a fost, Andrew?

— Du-te naibii!