Era tentată să închidă – fostul iubit n-avea niciun drept să-i ceară să-și piardă
timpul cu el –, dar s-a abținut, hotărând că mai bine răspunde scurt și ferm decât să-i sporească deliberat frustrările.
— Vreau să fie foarte clar, a răspuns ea scurt. Nu poate exista niciun fel de comunicare între noi. Nu mai faci parte din poliție și, mai mult, ești acuzat penal. Dacă ajungi la proces, o să fiu chemată în calitate de martor al acuzării.
— De-asta te sun. Să mă las la mila ta.
Helen a rămas blocată. Se aștepta la insulte, nu la capitulare.
VP - 43
— Știu că m-am purtat urât cu tine, a continuat Hudson încet. Că te-am dezamăgit…
— Ăsta-i eufemismul anului.
— Și-mi pare rău, Helen. Îmi pare foarte rău. Crede-mă, nu trece nici măcar o zi în care să nu regret ce-am făcut.
— E prea puțin și prea târziu, Joseph. Și acum, scuză-mă, sunt în toiul unui caz…
— Ia dulăii de pe mine.
Preț de o clipă, Helen n-a fost sigură că a auzit bine.
— Poftim?
— Spune-le că ai greșit, că nu poți să depui mărturie. Ajută-mă și promit că n-o să mai auzi de mine.
În tonul lui se ghicea o undă de disperare, însă Helen nu se simțea tentată să
fie miloasă.
— Ai încercat să mă distrugi, Joseph. Ai mințit, ai complotat, mi-ai întors echipa împotriva mea. Mai mult, ești vinovat de tot ce ești acuzat că ai făcut.
Comportament necorespunzător, abuz de funcție publică – de ce dracu’ să nu depun mărturie?
— Pentru că mă omori dacă depui mărturie.
— Exagerezi.
— Nu pot să mă duc la închisoare, Helen. Pur și simplu nu pot…
În vocea lui se auzea de-acum disperare adevărată, teamă adevărată.
— Gândește-te puțin. Un polițai la pușcărie, printre toți ticăloșii pe care i-am băgat acolo. Crezi că o să scape ocazia să se răzbune? N-o să rezist nici cinci minute.
— O să fii protejat.
— Tâmpenii, o să mă arunce la lei și o să le facă și plăcere. Gardienii n-o să
intervină să salveze un polițai „corupt”, știi bine.
— Ar fi trebuit să te gândești la asta înainte să te încurci cu Garanita, înainte să-ți trădezi profesia…
— Te rog, Helen. Te implor. N-ai decât să mă disprețuiești, să-mi terfelești reputația, să râzi de mine, dar, te rog, nu face asta. Tu ai fost în închisoare, știi cum e, scutește-mă măcar de asta. Am fost un polițist bun cândva, am vrut să
lucrez cu tine, să învăț de la tine. Te rog, adu-ți acum aminte și fă un ultim act de bunătate pentru mine.
Fără să vrea, Helen a ezitat. Voia să-l vadă condamnat, condamnat pentru ce făcuse, dar era și ea ființă umană, capabilă de vinovăție, regret, chiar și milă.
VP - 44
— Haide, Helen. Arată-mi că ești în stare de milă, că încă există ceva bun în sufletul tău…
În voce i se strecurase acum furia, ceea ce a fost decisiv pentru Helen.
— Îmi pare rău, Joseph, nu pot să te-ajut. Te rog să nu mă mai suni.
Cu asta, a închis și a pornit hotărâtă spre centrul de comandă.
• Capitolul 26
— Numele victimei este Martha White, 32 de ani, soția lui Greg White, mama lui Bailey, o fetiță de șase luni.
Helen s-a oprit și s-au uitat la chipurile din jur. De când căzuse în dizgrație Joseph Hudson, Helen reorganizase echipa, înlăturând uscăturile și aducându-l pe detectivul-agent Wilson de la poliția metropolitană. Era mulțumită să-l vadă
în primul rând, sorbindu-i cuvintele, alături de două polițiste loiale, detectivul-agent Malik și Charlie Brooks.
— A fost atacată, legată, apoi ucisă azi-noapte. Asta-i tot ce avem deocamdată de la locul crimei…
