VP - 47
Jennings, un tânăr cu părul ca focul, recrutat recent de la unitatea Devon & Cornwall, a făcut un pas în față.
— Aproape tot ce-a spus domnul White despre Andrew Berman e adevărat.
A fost dat afară de la Anderson acum un an și jumătate, din cauza comportamentului inadecvat față de Martha White. A început destul de nevinovat, cu flori și bomboane livrate la serviciu, dar ea a depus mărturie ulterior că în toată perioada asta îi tot dispăreau obiecte personale –
echipament de sport, bijuterii, fotografii și așa mai departe. După ce l-a respins pe Berman, după aventura lor de-o noapte, Martha a început să primească la birou livrări de la Ann Summers – vibratoare, bice, cătușe cu blăniță și altele. Și a continuat, până când Berman a fost chestionat și dat afară. La scurt timp, a trebuit să renunțe la apartamentul lui și să se întoarcă acasă la părinți…
— Ceea ce lor nu le-a prea convenit, a adăugat Charlie sarcastic.
— După asta, lucrurile au devenit de-a dreptul bizare: buchete de flori livrate la petrecerea de logodnă a Marthei sau la maternitate, când a născut-o pe Bailey.
— Pentru numele lui Dumnezeu…, a șoptit agenta Malik.
— Au fost și trei sau patru situații când Berman chiar a abordat-o pe Martha White. În față la Pret a Manger în Westquay, în față la creșa Banana Tree din Falmouth Road și de două ori lângă casa lor de pe Belmont Road. Toate astea, în ciuda ordinului de restricție de acum șase luni.
— Bravo, mulțumesc, a răspuns Helen, încântată de răspunsul detaliat. N-am obținut nimic în urma triangulației, pentru că se pare că Berman și-a lăsat telefonul acasă aseară, dar am reușit să ne facem o idee despre mișcările lui cu ajutorul camerelor de securitate și avem și niște mărturii directe rezonabile, dar ar fi ideal să-l putem plasa pe proprietatea familiei White. Până acum, avem doar dovezi circumstanțiale care-l plasează la locul crimei, așa că vreau o prezență mai bună în cartier, să batem la uși, să oprim oameni care se duc la cumpărături, care-și plimbă câinii, elevi, oricine care l-ar fi putut vedea în zonă
între 21:30 și 23. Poate că reușesc să ne ajute criminaliștii, dar dacă nu obținem nimic de la ei, o să trebuiască să găsim niște declarații de martor foarte solide.
— Deci considerăm că el e? Că el e omul nostru?
Vorbise agenta Malik, care părea brusc energizată. Helen a răspuns în timp ce se ridica:
— Asta am de gând să aflu.
VP - 48
• Capitolul 27
— Poți să-mi explici toate mișcările tale de-aseară? Minut cu minut, începând cu ora 20, și te rog să nu lași nimic deoparte.
Andrew Berman refuza să se uite în ochii lui Helen. Lovit și învinețit după
trânta din tunel, părea distant și detașat, dorindu-și să fie în altă parte. În altă
cameră, în altă situație, în altă viață.
Helen i-a aruncat o privire exasperată lui Charlie și a continuat:
— Îți aduc aminte că ești suspectul principal într-o anchetă de crimă, îți sugerez să cooperezi. Hai să încep eu, să vedem dacă-ți pot trezi amintirile.
Mama ta ne-a spus că ai plecat de-acasă pe la ora 20. Este adevărat?
Berman a scos un fluierat ciudat și a clătinat din cap, ca și cum ar fi luat în derâdere ideea în sine, dar n-a dat niciun răspuns concret.
— Proprietăreasa de la Lamb and Flag…
Helen s-a apucat să-și verifice notițele.
— … o oarecare doamnă Vivienne Armitage își aduce aminte că ți-a servit trei halbe de bere între momentul în care ai sosit, în jur de 20:15, și cel când ai plecat, puțin după 21:30. Își aduce aminte bine, pentru că erai destul de beat când ai ajuns și ai devenit tot mai nesuferit cu ea și ceilalți clienți cât ai stat acolo. Ceea ce înseamnă, întâmplător, că avem o grămadă de martori, plus camerele localului, bineînțeles…
— Așa, m-am dus să beau ceva. Și ce?
Berman se uita la unghiile lui murdare și le curăța absent, însă Helen era mulțumită că a reușit să obțină în sfârșit o reacție.
— Poți să-mi spui ce purtai?
— Ce?
Berman a ridicat privirea năucit.
— Ce haine aveai? Cu ce erai îmbrăcat aseară?
— Nu știu, nu prea sunt atent la chestii de-astea.
— Purtai blugi albastru-închis, un tricou negru și un trenci maro-închis.
— De ce întrebi, dacă știi răspunsul?
— Pentru că avem nevoie să confirmi, a intervenit Charlie.
— Păi, nu neg, s-a răstit Berman. Ești fericită?
A fost rândul lui Charlie să-i arunce o privire colegei ei. Tonul lui Berman avea ceva nepăsător, chiar încrezut, ceea ce era încurajator. Începuse să se relaxeze pe parcursul interogatoriului, bucurându-se să se ciorovăiască, iar aceasta era situația în care suspecții făceau de obicei greșeli.
VP - 49
