Helen i-a aruncat o privire exasperată lui Charlie și a continuat:

— Îți aduc aminte că ești suspectul principal într-o anchetă de crimă, îți sugerez să cooperezi. Hai să încep eu, să vedem dacă-ți pot trezi amintirile.

Mama ta ne-a spus că ai plecat de-acasă pe la ora 20. Este adevărat?

Berman a scos un fluierat ciudat și a clătinat din cap, ca și cum ar fi luat în derâdere ideea în sine, dar n-a dat niciun răspuns concret.

— Proprietăreasa de la Lamb and Flag…

Helen s-a apucat să-și verifice notițele.

— … o oarecare doamnă Vivienne Armitage își aduce aminte că ți-a servit trei halbe de bere între momentul în care ai sosit, în jur de 20:15, și cel când ai plecat, puțin după 21:30. Își aduce aminte bine, pentru că erai destul de beat când ai ajuns și ai devenit tot mai nesuferit cu ea și ceilalți clienți cât ai stat acolo. Ceea ce înseamnă, întâmplător, că avem o grămadă de martori, plus camerele localului, bineînțeles…

— Așa, m-am dus să beau ceva. Și ce?

Berman se uita la unghiile lui murdare și le curăța absent, însă Helen era mulțumită că a reușit să obțină în sfârșit o reacție.

— Poți să-mi spui ce purtai?

— Ce?

Berman a ridicat privirea năucit.

— Ce haine aveai? Cu ce erai îmbrăcat aseară?

— Nu știu, nu prea sunt atent la chestii de-astea.

— Purtai blugi albastru-închis, un tricou negru și un trenci maro-închis.

— De ce întrebi, dacă știi răspunsul?

— Pentru că avem nevoie să confirmi, a intervenit Charlie.

— Păi, nu neg, s-a răstit Berman. Ești fericită?

A fost rândul lui Charlie să-i arunce o privire colegei ei. Tonul lui Berman avea ceva nepăsător, chiar încrezut, ceea ce era încurajator. Începuse să se relaxeze pe parcursul interogatoriului, bucurându-se să se ciorovăiască, iar aceasta era situația în care suspecții făceau de obicei greșeli.

VP - 49

— După asta, te pierdem până la ora 23, când ai apărut la Cube Bar din Bitterne Park, a continuat Charlie. Ce-ai făcut în intervalul ăsta?

— Poftim? a replicat Berman mimând confuzia.

— Unde-ai fost între 21:30 și 23? a intervenit Helen, pierzându-și răbdarea.

— M-am plimbat, nu țin minte…

— Ai fost acasă la Martha White?

— Sigur că nu. Adu-ți aminte că n-am voie…

— Ar fi fost în drumul tău spre Bitterne Park. După socoteala mea, durează

doar jumătate de oră, cel mult 40 de minute, să ajungi de la Lamb and Flag la Cube Bar, ce-ai făcut în restul timpului?

— Habar n-am, eram destul de ofticat până la ora aia.

— Și de ce, mă rog, Andrew? Te-ai montat să faci ceva, nu? Ți-ai luat un pic de curaj din sticlă? a insistat Helen.

— Am avut o zi proastă, atâta tot, a răspuns Berman sec, dezgustul lui față

de Helen fiind evident.

— Ăsta-i un eufemism, a intervenit Charlie, preluând frâiele discuției. Părinții tăi tocmai îți spuseseră să-ți faci bagajele, nu? Voiau să scape de tine.

Ambele polițiste au văzut o reacție, o sclipire de furie.

— Așa e, a răspuns el în cele din urmă. S-au spălat pe mâini de mine, singurul lor copil…

— Nu tocmai fără motiv, după cum se pare, a continuat Charlie. Mama ta zice că le-ai făcut viața un iad. Tot timpul beat, agresiv, pus pe harță. Îi taxai tot timpul, nu erai în stare să păstrezi un serviciu. Cât despre starea apartamentului de la demisol, nu era bun nici pentru un animal…

Spre surprinderea lor, Berman a râs lung și amar.

— Parc-ai fi mama. Ai copii?

Charlie a ridicat din umeri, nedorind să se lase prinsă într-o astfel de discuție.

— Păi, mi-e milă de amărâții ăia. Nimeni nu-ți pune sare pe rană ca mama.

— De-asta erai așa de agitat aseară? s-a interesat Helen. Familia îți întorsese spatele. N-aveai unde să te duci, n-aveai serviciu, nici bani, nici prieteni…

Suspectul n-a negat, încruntându-se la inchizitorul lui.

— Orice persoană normală ar capitula în condițiile astea. Ar recunoaște că

poate are și ea o vină, dar nu cred că tu ești așa, nu, Andrew? Cred că tu ai dat vina pe ea. Ai dat vina pe Martha White pentru toate ghinioanele tale.

— Începe și se termină cu ea. Nu văd cum aș putea interpreta altfel lucrurile, a ripostat el caustic.

— Ce vrei să spui? Că „se termină” cu ea?

VP - 50

Berman și-a mutat privirea, evitând întrebarea, însă Helen n-avea de gând să

se lase deturnată.

— Cred că ai învinovățit-o pe Martha White că ți-a distrus toată viața.