Previzibil, agenta Malik a vorbit prima.

— Am verificat istoricul comunicațiilor Marthei. Ultimul mesaj a fost trimis pe WhatsApp aseară, la 22:04, cu mulțumiri adresate altei mămici pentru niște hăinuțe pe care i le dăduse: Mersi pentru pachet, scumpo. Ești un star. Mx.

Cuvintele au rămas plutind în aer, banale și tragice.

— După aceea, niciun fel de comunicare. Telefonul era fără sunet când l-au recuperat tehnicienii criminaliști, așa că poate s-a dus la culcare cam pe la ora aia. Bănuiesc că e foarte probabil să fi fost nevoie să se trezească devreme cu Bailey…

— Pare logic. Deci Greg White susține că s-a întors acasă la miezul nopții, după ce s-a antrenat în Southampton Common.

— Imaginați-vă, doamnelor, a intervenit Charlie cu mâhnire. Să poți să te antrenezi în Common după lăsarea serii, fără teamă pentru siguranța personală…

— Chiar așa, a răspuns Helen din tot sufletul, reflectând sentimentele multora dintre cei prezenți. Avem vreo dovadă care să coroboreze relatarea lui White despre mișcările lui?

— Pare să se verifice, șefa, a răspuns detectivul-agent Wilson, dornic să facă

impresie. Avem înregistrarea de pe camera de securitate cu el intrând în parc puțin după 19:10 și plecând pe la 23:50. În plus, l-a văzut un cârciumar trecând pe lângă Eagle la capătul cursei, chiar înainte de miezul nopții, așa că…

— Bine, mai verifică o dată sincronizarea, te rog. Să-i triangulăm telefonul, să

vedem dacă are vreun Fitbit, Strava sau ceva care să ne ajute să-i stabilim mișcările și localizarea azi-noapte.

După care s-a întors spre ceilalți polițiști.

— Dar ceilalți vreau să se concentreze pe altceva. Este posibil ca Greg White să fi aranjat să-i ucidă altcineva soția, pentru asigurare sau din motive personale; trebuie să fim atenți la posibilitatea asta deși, sincer, nu-l prea văd implicat în așa ceva. Par să fi fost o familie fericită, de succes, și nu sunt sigură

că-l văd asmuțind un huligan ucigaș asupra soției, mai ales câtă vreme era copilul în casă.

— E important că aveau un succes vizibil?

Era rândul lui Charlie să intervină, preluând ideea lui Helen.

VP - 46

— Martha White nu se sfia să-și afișeze online averea și norocul, a continuat ea. Nu doar vacanțele în străinătate și casa mare – uneori par să fie vizibile și bijuterii, ceasuri, iPad-uri. Dacă aș fi hoț, as viza oameni ca familia White.

— Au fost recent jafuri cu mod de operare similar?

— Aștept încă un răspuns de la divizia de furturi, a răspuns Charlie, dar știu că au fost câteva spargeri mai mici săptămâna trecută, cu camerele smulse și casele jefuite.

— Proprietarii erau acasă când au avut loc spargerile?

— Nu sunt sigură încă, a recunoscut Charlie, dar aș vrea să analizez mai cu atenție, poate chiar să caut în urmă, pentru că oricine a fost autorul raidurilor de săptămâna trecută era cineva metodic și profesionist. Știa ce face și din punct de vedere al alegerii victimelor, și al loviturii în sine.

— Pare plauzibil, a răspuns prudent Helen, hai să vedem. Dar nu sunt complet convinsă că un hoț cu experiență ar ataca o casă cu atâtea echipamente de securitate ca a familiei White, când era evident că e cineva acasă. Mașina era pe alee, luminile trebuie să fi fost aprinse cel puțin până la ora 22…

— În plus, de ce violența extremă?

Detectivul-agent Reid era cel care pusese întrebarea. Încă încerca să-i reintre în grații lui Helen, după ce fusese unul dintre aliații apropiați ai lui Joseph Hudson.

— Intrusul a legat-o pe Martha White și i-a pus căluș – de ce trebuia s-o măcelărească în halul ăla? a continuat el.

— Să-l fi văzut pe atacator, să fi fost în stare să-l identifice? a sugerat Charlie.

— Posibil, dar aici sunt înclinată să fiu de acord cu detectivul-agent Reid, a răspuns Helen. A fost un atac sălbatic, fără rețineri, nu o încercare de a reduce pe cineva la tăcere. Și uite ce obiecte au fost luate – bijuterii, suvenire, moșteniri de familie și, probabil cel mai important, verigheta, pe care i-a tras-o de pe deget în timpul atacului sau post-mortem. Toate astea erau valoroase pentru Martha, însemnau ceva și par să fi fost vizate direct, în timp ce iPad-urile, laptopurile și alte obiecte de valoare au rămas în casă. Mie atacul ăsta mi se pare ceva personal. Ceea ce ne aduce la Andrew Berman, care a fost reținut azi, când încerca să plece din oraș.

Helen a evitat să pomenească rolul pe care-l jucase în capturarea lui Berman, însă își dădea seama că unii dintre membrii mai tineri ai echipei erau impresionați de eroismul ei.

— I se iau amprentele și i se întocmește dosarul chiar acum, hai să punem la un loc ce știm despre el. Detectiv-agent Jennings?

VP - 47

Jennings, un tânăr cu părul ca focul, recrutat recent de la unitatea Devon & Cornwall, a făcut un pas în față.

— Aproape tot ce-a spus domnul White despre Andrew Berman e adevărat.

A fost dat afară de la Anderson acum un an și jumătate, din cauza comportamentului inadecvat față de Martha White. A început destul de nevinovat, cu flori și bomboane livrate la serviciu, dar ea a depus mărturie ulterior că în toată perioada asta îi tot dispăreau obiecte personale –

echipament de sport, bijuterii, fotografii și așa mai departe. După ce l-a respins pe Berman, după aventura lor de-o noapte, Martha a început să primească la birou livrări de la Ann Summers – vibratoare, bice, cătușe cu blăniță și altele. Și a continuat, până când Berman a fost chestionat și dat afară. La scurt timp, a trebuit să renunțe la apartamentul lui și să se întoarcă acasă la părinți…

— Ceea ce lor nu le-a prea convenit, a adăugat Charlie sarcastic.

— După asta, lucrurile au devenit de-a dreptul bizare: buchete de flori livrate la petrecerea de logodnă a Marthei sau la maternitate, când a născut-o pe Bailey.

— Pentru numele lui Dumnezeu…, a șoptit agenta Malik.

— Au fost și trei sau patru situații când Berman chiar a abordat-o pe Martha White. În față la Pret a Manger în Westquay, în față la creșa Banana Tree din Falmouth Road și de două ori lângă casa lor de pe Belmont Road. Toate astea, în ciuda ordinului de restricție de acum șase luni.

— Bravo, mulțumesc, a răspuns Helen, încântată de răspunsul detaliat. N-am obținut nimic în urma triangulației, pentru că se pare că Berman și-a lăsat telefonul acasă aseară, dar am reușit să ne facem o idee despre mișcările lui cu ajutorul camerelor de securitate și avem și niște mărturii directe rezonabile, dar ar fi ideal să-l putem plasa pe proprietatea familiei White. Până acum, avem doar dovezi circumstanțiale care-l plasează la locul crimei, așa că vreau o prezență mai bună în cartier, să batem la uși, să oprim oameni care se duc la cumpărături, care-și plimbă câinii, elevi, oricine care l-ar fi putut vedea în zonă

între 21:30 și 23. Poate că reușesc să ne ajute criminaliștii, dar dacă nu obținem nimic de la ei, o să trebuiască să găsim niște declarații de martor foarte solide.

— Deci considerăm că el e? Că el e omul nostru?

Vorbise agenta Malik, care părea brusc energizată. Helen a răspuns în timp ce se ridica:

— Asta am de gând să aflu.

VP - 48

• Capitolul 27

— Poți să-mi explici toate mișcările tale de-aseară? Minut cu minut, începând cu ora 20, și te rog să nu lași nimic deoparte.

Andrew Berman refuza să se uite în ochii lui Helen. Lovit și învinețit după

trânta din tunel, părea distant și detașat, dorindu-și să fie în altă parte. În altă

cameră, în altă situație, în altă viață.