dânsa, pentru că se oboseşte peste măsură…
— Nu mai vorbi! Ia mai bine doctoria!… – îl rugă cu blândeţe mama.
După ce înghiţi doctoria, Egor urmă, cu un ochi pe jumătate închis:
— Fie c-am să vorbesc, fie că nu, tot am să mor…
Cu celălalt ochi privea chipul mamei, în timp ce buzele i se destindeau încet într-un zâmbet. Mama îşi lăsă capul în jos; o milă sfâşietoare îi umplu ochit de lacrimi.
— Nu-i nimic, e cât se poate de firesc… Plăcerea de a trăi trage după sine îndatorirea de a muri…
Alama îi puse mina pe cap şi îl îndemnă din nou, încet:
— Nu vrei să taci puţin, nu…?
Bolnavul închise ochii, ascultându-şi parcă horcăitul din piept şi urmă cu îndărătnicie:
— N-are nici un rost să tac, măicuţă! Cu ce am să mă aleg, dacă n-am să vorbesc? Am să-mi prelungesc agonia cu câteva secunde; în schimb am să pierd plăcerea de a sta de vorbă cu un om de inimă. Cred că pe lumea cealaltă nu sunt oameni atât de buni ca pe lumea asta…
Mama îl întrerupse cu îngrijorare:
— Ia seama, are să vină cucoana aceea şi are să mă certe, că te-am lăsat să vorbeşti…
— Nu e cucoană, e o revoluţionară, o tovarăşă, un suflet minunat! C-o să te certe, să n-ai nici o îndoială! O să te certe neapărat! Pe toţi ne ceartă în-tr-una…
Şi, vorbind domol, de-abi'a mfşcând din buze, începu să
istorisească viaţa vecinei lui. Ochii îi zâmbeau; mama îşi dădu seama că Egor o necăjea înadins şi, pnvindu-i faţa asudată şi învineţită, îşi zise plină de nelinişte: „E pe moarte.”
Liudmila se întoarse şi, închizând cu grijă uşa, îi spuse niamei:
— Prietenul dumitale trebuie să se deghizeze şi să plece cât mai repede de aici. Trebuie să te duci să-i cauţi nişte haine, Pelagheia Nilovna, şi să i le aduci încoace. Păcat că nu-i aici Sofia, ea se pricepe să ascundă oamenii, e specialitatea ei.
— Vine mâine! – o înştiinţa Vlasova, punându-şi broboada pe umeri.
Când i se dădea câte o însărcinare, era stăpânită de dorinţa puternică de a o îndeplini cât mai degrabă şi cât mai bine şi nu se mai gândea decât la ceea ce avea de făcut. De aceea şi acum, lăsând sprâncenele în jos, 'ntrebă preocupată:
— Cum crezi c-ar trebui să se îmbrace?
— Oricum! Are să plece noaptea…
— Noaptea e mai rău pe străzi, e lume mai puţină, supravegherea e mai mare, iar eî nu-i prea isteţ…
Egor râse răguşit.
— Pot să vin să te văd la spital? – îl întrebă mama.
El dădu din cap, tuşind. Liudmila o privi ţintă cu ochii ei întunecaţi şi o întrebă:
— Vrei să-l veghem pe rând? Da? Bine! Şi acum pleacă mai degrabă…
Luând-o de braţ cu blândeţe, dar autoritar, după ce trecură
pragul, îi spuse în şoaptă:
— Iartă-mă că te-am luat de lângă el, dar nu are voie să
vorbească… Eu tot mai sper., îşi strânse inimile urra într-alta,
degetele-i trosniră, iar pleoapele i se lăsară obosite peste ochi…
Tulburată de această mărturisire, mama abia în-găimă:
— De ce vorbeşti aşa?
— Fii cu ochii în patru să nu-ţi ia urma vreun agent! –
adaose femeia încet. Ridicând mâinile, îşi frecă apăsat tâmplele; buzele îi tremurau; faţa îi era mai blândă.
— Am eu grijă… – răspunse mama, nu fără oarecare mândrie.
Când ieşi din curte se opri o clipă, ca să-şi potrivească
broboada şi, în acelaşi timp, iscodi tot înconjurul cu priviri furişate. învăţase să-i deosebească aproape fără greş pe agenţi în mulţimea de pe stradă. Ii cunoştea îndată după
străduinţa pe care şi-o dădeau ca să pară că trec nepăsători, după încordarea crispată care se simţea în mişcările lor voit libere, după expresia de oboseală şi plictiseală pe care şi-o luau şi mai ales după ochii vădit neliniştiţi care împungeau parcă în toate părţile, cu sclipirea lor vinovată, laşă, veşnic la pân-dă, cu neputinţă de ascuns.
De data aceasta, nezărind nici un asemenea chip, o porni fără grabă pe stradă, iar după câţiva paşi, luă o trăsură, spunând birjarului s-o ducă în piaţă. Târgu-ind hainele, se tocmi crunt cu vânzătorii, suduindu-! pe beţivanul de bărbatu-său care, chipurile, nu era lună să nu-şi dea ţoalele pe băutură. Scornitura, aceasta, bineînţeles, i-a lăsat cu totul nepăsători pe vânzători, dar dânsei i-a plăcut grozav; într-adevăr, pe drum se gândise că poliţia, bănuind că Nikolai va căuta să-şi schimbe hainele, va trimite poate agenţi la piaţă…
