— Bine, – răspunse mama. • – Mă-mbrac îndată…

Toată vremea ii privise cu luare aminte pe Nikolai dar, afară

de îngrijorarea care-i umbrea privirea blinda, nu văzuse nici o schimbare în înfăţişarea Iui. Omul acesta, care-i devenise atât de drag, nu arăta în mişcările sale nici prea, mare grabă,

nici vreun semn de tulburare. Deopotrivă de atent şi buri faţă

de toată lumea, ţinându-se mereu în tihnita lui singurătate, el rămânea acelaşi în orice împrejurare, ducând-aceeaşi tainică viaţă lăuntrică şi ailându-se totdeauna în fruntea tuturor! Mama îl simţea mai aproape de inima ei decât pe oricare altul, şi-l iubea cu o dragoste sfioasă, care se îndoia parcă de ea însăşi. In clipa aceea îi exa milă de el, dar se stăpânea, ştiind că dacă s-ar fi dezvăluit, Nikolai s-ar fi tulburat, arătându-se descumpănit şi puţin caraghios, aşa cum se arăta totdeauna când era emoţionat; şi mama nu voia să-l vadă în starea aceasta.

Când se întoarse în odaie, Nikolai îi strângea mâna Saşei spunându-i:

— Minunat! Sunt încredinţat că asta are să-i priască şi lui şi dumitale. Un pic de fericire personală nu strică. Eşti gata, Nilovna?

Veni către dânsa, zâmbind şi potrivindu-şi ochelarii.

— Ei, să ne vedem cu bine, după cum cred eu, peste vreo trei-patru luni, hai să zicem şase! O jumătate de an din viaţă… E mult. Ai să cauţi să te cruţi, nu-i aşa? Te rog. Şi acum să ne îmbrăţişăm.

Subţire şi uscăţiv, o cuprinse după gât cu rnâinile lui puternice, o privi ţintă în ochi şi-i spuse râzând:

— Pare-mi-se că ni-am îndrăgostit de dumneata… dau ghes mereu să te îmbrăţişez!

Mania îl sărută pe frunte şi pe obraji, fără să spună un cuvânt; mâinile-i tremurau; ca să nu se bage de seamă, le lăsă în jos…

— Mâine să fiţi cu luare-aniinte! Trimiteţi-l dis de dimineaţă

pe băiat – are Liudmila un puşti – să vadă ce-i pe-aici. Ei, la revedere, tovarăşi. Totul e în bună rânduială!…

h în stradă, Saşa îi spuse în şoaptă mamei:

— L-ai văzut? Tot aşa de senin şi de simplu se va duce şi la moarte, dacă va trebui. Şi cred că şi atunci va fi puţintel grăbit, cum era acum. Iar când moartea se va apleca asupra lui, îşi va îndrepta ochelarii, va spune „minunat” şi va muri.

— Mi-e tare drag! – murmură mama.

— Pe mine mă uimeşte, dar de iubit nu-l pot iubi. îl respect mult. E oarecum reţinut, deşi e foarte bun. ba, câteodată, chiar duios, dar în toate acestea nu este destul de uman… Mi se pare că suntem urmărite! Hai să ne despărţim. Iar dacă

vezi că eşti urmărită de vreun copoi, nu intra la Liudmila.

— Mă pricep eu, – spuse mama. Saşa însă repetă stăruitor:

— Vezi, nu intri atunci! Să vii la mine. Acum, la revedere! –

şi porni grăbită în direcţia opusă.

XXVIII.

După câteva minute, mama se afla în odăiţa Liudmilei şi se încălzea lângă sobă. îmbrăcată într-o rochie neagră, încinsă

cu un cordon de piele, gazda se plimba încoace şi încolo, umplând tot cuprinsul încăperii cu foşnetul rochiei şi cu glasul ei poruncitor.

Focul troznea şi duduia, trăgând aerul din odaie; glasul femeii suna potolit:

— Oamenii nu sunt atât de răi, pe cât sunt de proşti. Nu văd decât ceea ce le este la îndemână, ce pot lua imediat. Or, tot ce este aproape nu are cine ştie ce însemnătate; numai ceea ce este departe are preţ. Pentru că, la urma urmei, toată

lumea ar fi mulţumită şi s-ar bucura dacă mâine viaţa s-ar schimba, dacă ar fi mai uşoară şi oamenii —.mai înţelepţi. Dar pentru asta trebuie să te osteneşti puţintel astăzi…

Oprindu-se în faţa mamei, urmă cu glas mai scăzut, cerându-şi parcă iertare:

— Nu prea văd oameni şi, când se întâmplă să vină cineva pe la mine, mă pornesc pe vorbă. E de râs, nu?

— De ce? – întrebă mama.

Căuta să ghicească unde putea fi tipografia, dar nu vedea nimic neobişnuit. în camera aceea, cu trei ferestre care dădeau către stradă, era o canapea, un dulap cu cărţi, o masă, scaune, un pat lingă perete, în colţul de alături – un lavoar; în celălalt colţ – soba, iar pe pereţi câteva litografii reproducând diferite tablouri. Totul era nou, solid, curat şi peste toate, înfăţişarea monahală a gazdei arunca o umbră

rece.” Simţeai în camera aceea ceva tainic, ascuns, dar nu puteai spune ce anume, nici unde se ascundea. Mama cercetă

din ochi cele două uşi: una, pe care intrase dânsa, trecând r-rintr-un antreiaş, iar cealaltă, care se vedea lângă sobă, îngustă şi înaltă.

— Am venit la dumneata cu o treabă! – spuse mama stânienită, văzând că gazda o urmărea cu privirea.

— Ştiu! La mine nu vine nimeni degeaba… Maniei i se păru că a surprins ceva straniu în glăsui Liudmilei şi o privi drept în faţă: în colţul buzelor ei subţiri flutura un surâs, iar îndărătul ochelarilor îi luceau ochii de nepătruns. Mama îşi întoarse privirea în altă parte, întinzându-i textul cuvântării lui Pavel.

— Uite, te roagă s-o tipăreşti cât mai repede…

— Şi începu să-i povestească despre pregătirile lui Nikolai, care aştepta să fie arestat dintr-o clipă în alta.

Liudmila vârî hârtia sub cordon fără să spună o vorbă şi se aşeză pe „scaun; în sticlele ochelarilor ei se răs-îrângea, roşie, flacăra focului din sobă, învăpăindu-i obrazul neclintit, întrun joc de stinsuri fierbinţi.

— Când or da să intre aici, am să trag în ei! – spuse Liudmila încet, cu hotărâre, după ce ascultă spusele mamei.

— Am tot dreptul să mă apăr împotriva violenţei şi sunt chiar datoare să lupt împotriva ei, de vreme ce-i îndemn pe alţii să facă la fel.

Răsfrângerile focului pieriră de pe chipul ei, care se făcu iarăşi aspru şi oarecum trufaş.

„Se chinuieşte şi ea sărmana”, îşi spuse mama, cu bunătate.

Liudmila începu a citi cu\u238?ntărea lui Pavel, întâi iărâi prea multă tragere de inimă, apoi însă se aplecă tot mai mult asupra textului, dând repede de o parte foile citite, iar când sfârşi, se ridică dreaptă şi veni lingă mama.

— E foarte bună!

0 clipă rămase pe gânduri, cu Iruntea plecată.

— N-am vrut să vorbesc cu dumneata despre feciorul dumitale. Nu l-am cunoscut şi nu-mi plac discuţiile triste. Eu

ştiu ce înseamnă să fie deportat cineva care-ţi este drag! Dar aş vrea să te întreb un lucru: e bine să ai un fecior ca el?

— Da, e bine! – răspunse mama.

— Şi înspăimântător, nu-i aşa? Mama răspunse, zâmbind liniştită: