În prag se ivi un băieţaş rumen la faţă, cu părul negru, cu ochi albaştri frumoşi, cu nasul arcuit.

— Să aduc samovarul? – întrebă el cu glas răsunător.

— Da, Serioja, adu-l, te rog. E elevul meu.

În ziua aceea Liudmils i se părea mamei oarecum schimbată: era mai firească, mai apropiată. In mişcările mlădioase ale trupului ei zvelt era multă frumuseţe şi vigoare, care-i îndulcea expresia severă a chipului ei palid. Cearcănele din jurul ochilor i se făcuseră şi mai mari peste noapte. Şi toată

făptura ei era într-o necurmată încordare, ca o coardă întinsă

peste măsură.

Băiatul aduse samovarul.

— Prezintă-te, Serioja! Dânsa este Pelagheia Nilovna, mama nimicitorului pe care l-au condamnat ieri.

Înclinându-se fără cuvânt, băiatul strânse mina mamei; apoi aduse nişte franzeluţe şi se aşeză la masă. In timp ce turna ceaiul, Liudmila căuta s-o convingă pe mama să nu se întoarcă acasă pină nu se va lamuri pe cine aşteaptă poliţia acolo.

— Poate că te-aşteaptă pe dumneata! Probabil că vor să te cerceteze…

— Las' să mă cerceteze! – răspunse mania.

— Chiar dacă m-or aresta, nu-mi pasă. Numai să am îăgaz să împart euvinlarea lui Paşa.

— E culeasă. Mâine vom avea destule exemplare pentru oraş

şi pentru cartierul muncitoresc… O cunoşti pe Nataşa '

— Cum să n-o cunosc! «

— 1 le predai ei…

Băiatul citea gazeta şi părea că »iu ascultă. Din când în când însă, îşi arunca ochii peste gazetă pe chipul mamei, iar dânsa, când îi întâlnea privirea vioaie, îi zâinbea cu voie bună.

Liudmila aduse iarăşi vorba aes-pre Nikolai, fără să arate vreo părere de rău pentru cele întâiriplate. şi mamei i se părea acum că tonul acesta e foarte firesc. Timpul trecu mai repede decât în alte zile şi, când isprăviră ceaiul, era aproape de amiază.

— Ia te uită, ce târziu s-a făcut! – spuse Liudmila.

În clipa aceea, se auziră bătăi grăbite în uşă. Băiatul se ridică şi se uită întrebător, cu ochii îngustaţi, la gazdă.

— Deschide, Serioja! Cine poate să fie?

Cu o mişcare liniştită îşi vârî mâna în buzunarul rochiei, în vreme ce-i spunea mamei: *

— Dacă or fi jandarmii, dumneata, Pelagheia Nilovna, să stai acolo în colţ, iar tu Serioja…

— Ştiu! – răspunse băiatul încet şi se făcu nevăzut. Mama zâmbi. Pregătirile acestea n-o tulburau, nu presimţea nici o nenorocire.

În odaie intră doctorul cel mărunţel, vorbind grăbit:' • – Mai întâi, aflaţi că Nikolai a fost arestat. A, aici erai, Nilovna? N-ai fost acasă, când l-au arestat?

— El m-a trimis aici.

— Hm, nu cred că asta e bine pentru dumneata!… In al doilea rând, nişte tineri au.tras la şapirograi în noaptea asta vreo cinci sute de exemplare din cuvm-tarea lui Pavel. Le-am văzut, sunt trase destui de bine, citeţ, clar. Vor să le împrăştie astă seară în oraş. Hu sunt contra; pentru oraş

sunt mai nimerite foile tipărite; celelalte trebuie trimise în alte părţi.

— Am să le duc Nataşei! – spuse mama cu însufleţire.

— Daţi-mi-le mie!

Vroia să împrăştie cât mai degrabă cuvântarea lui Pavel, să

inunde tot pămtntul şi, de aceea, se uita la doctor cu o privire aproape rugătoare, care aştepta un răspuns.

— Dracu' ştie dacă e bine să faci asta chiar acum! – zise el, scoţându-şi ceasul.

— E unsprezece şi patruzeci şi trei; trenul pleacă la două şi cinci; pune la socoteală şi drumul. Ai să fii acolo la cinci şi cincisprezece. Ai să ajungi pe seară, însă nu destul de târziu, ca să fie întuneric. Dar nu-i asta principalul…

— Nu-i asta! – repetă gazda, încruntând sprân-i,cenele.

— Atunci, ce? – întrebă mama, apropiindu-se de 2).

— Principalul e ca lucrul să fie bine făcut…

Liudmila o privi ţintă şi, frecându-şi fruntea, zise:

— E primejdios pentru dumneata…

— De ce să fie primejdios? – stărui cu înfrigurare mama.

— Uite de ce, – spuse doctorul cu grabă, vorbind cu glas întretăiat.

— Dumneata ai dispărut de acasă cu un ceas înainte de arestarea lui Nikolai. Acum te duci la fabrică, unde toată

lumea te crede mătuşa învăţătoarei. După vizita dumitale apar în fabrică foi-le. Toate acestea ţi se vor strânge în jurul gâtului ca un lat.

— N-are să mă vadă nimeni pe acolo! – încerca să-i convingă

mama din ce în ce mai înfierbântată.

— Iar dacă rn-or aresta la întoarcere şi m-or întreba…

Oprindu-se o clipă, urmă cu înflăcărare:

— Ştiu eu ce să le spun!

— De acolo mă duc de-a dreptul în cartierul muncitoresc, la un cunoscut, unu' Sizov, şi am să le spun aşa: de la judecată

am venit drept la el, m-a mânat vra să zică necazul. Acelaşi necaz îl are şi el, că l-au osândit pe nepotu-său; iar el o să