Ca grindina pe un acoperiş de tablă cădeau strigătele scurte, înjurăturile şi ocările. De sus, Pavel cerceta cu ochii larg deschişi mulţimea, căutând parcă ceva în mijlocul ei.
— Delegaţii!
— Sizov!
— Vlasov! '
— Râbin! Că e colţos!
Deodată se auziră în mulţime exclamaţii înăbuşite:
— Uite-l că vine singur!… —' Directorul…!
Mulţimea se desfăcu în două, lăsând drum de trecere unui bărbat înalt, cu faţa prelungă şi cu o bărbuţă ascuţită.
— Daţi-mi voie! – spunea el şi cu o mişcare scurtă a rnâinii îi dădea pe muncitori înlături din calea lui, fără măcar să-i atingă. Cu ochii micşoraţi şi cu privirea-i sigură de stăpân deprins să conducă oamenii, el cerceta adânc chipurile muncitorilor; unii îşi scoteau şepciie în faţa lui, salu-tându-l, dar,el trecea.mai departe fără să le răspundă, semănând în mulţime tăcere, zăpăceală, zâmbete stân-jenite şi exclamaţii domolite, în care începuse a se simţi părerea de rău a unor copii care îşi dădeau seama că au făcut o pozna.
Trecând pe lingă mama, îi aruncă o privire as-psâ, şi se opri în faţa mormanului de fierărie veche. Ci-hevâ de sus îi întinse o mână, dar el n-o apucă, ci se urcă singur, cu o sprintenă şi viguroasă mişcare a trupului; stând cu spatele la Pavel şi la Sizov, întrebă mulţimea:
— Ce-i adunarea asta? De ce aţi părăsit lucrul?
Câieva clipe domni o tăcere adâncă. Capetele oamenilor se legănau ca nişte spice. Sizov îşi vântură şapca în aer, dădu din umeri şi îşi lăsă capul în jos.
— Răspundeţi! – strigă directorul.
Pavel ieşi înainte, i se alătură şi vorbi cu glas puternic, arătând către Sizov şi Râbin:
— Noi trei suntem împuterniciţi de tovarăşii noştri să vă
cerem să anulaţi dispoziţia de a ni se reţine câte o copeică…
— De ce? – întrebă directorul, fără să se uite la Pavel.
— Pentru că socotim impunerea aceasta nedreaptă! –
răspunse Pavel răspicat.
— Aşadar, în intenţia mea de a asana mlaştina, voi nu vedeţi decât dorinţa de a-i exploata pe muncitori, iar nu grija pentru îmbunătăţirea vieţii lor? Aşa este?
— Da! – răspunse. Pavel.
— Şi dumneata crezi la fel? – îl întrebă directorul pe Râbin.
— Toţi credem la fel! – răspunse Râbin.
— Dar dumneata, stimabile? – întrebă directorul, întorcându-se către Sizov.
— Da, şi eu am să vă fac aceeaşi rugăminte: mai bine renunţaţi la copeicuţa noastră!
Şi, plednnu-şi iarăşi capul, Sizov zâmbi stânjenit.
Directorul îşi plimbă, fără grabă, privirea asupra mulţimii şi ridică din umeri Apoi. măsurându-l din creştet până-n tălpi pe Pavel, îi spuse:
— Pari un om destul de inteligent, se poate să nu înţelegi utilitatea acestei măsuri?
Pavel răspunse hotărât:
— Dacă fabrica va seca mlaştina pe socoteala ei. toată lumea va înţelege!
— Fabrica nu face filantropie! – răspunse tăios directorul.
— Ordon ca toată lumea să reia imediat lucrul!
Şi dădu să coboare, păşind cu multă grijă pe mormanul de fiare vechi, fără a se uita la nimeni. Un vuiet de nemulţumire se ridică din mulţime.
— Ce este? – întrebă directorul, oprindu-se. Toţi tăcură, numai de undeva, din rândurile din urmă, se auzi un glas singuratic:
— Munceşte singur…!
— Dacă în cincisprezece minute nu reîncepeţi lucrul, dau poruncă să fiţi amendaţi! – spuse directorul apăsat şi rece.
Şi trecu iarăşi prin mulţime, dar de data aceasta, în urma lui se ridică un murmur înăbuşit şi cu cât silueta lui se depărta, cu atât mai puternice erau strigătele:
— Vorbeşte cu el, dacă poţi!
— Iacă, ai văzut drepturile noastre! Ce mai soartă…!
Se întoarseră către Pavel:
