— Să vă aduc câte un ceai? – întrebă mama cu glas tremurat. Şi fără să mai aştepte răspuns, ca:să-şi ascundă
acest tremur, spuse:
— M-a cam luat cu frig, nu ştiu de ce!
Pavel veni la dânsa în bucătărie. O privea pe sub sprâncene, iar pe buze îi flutura un zâmbet vinovat.
— Iartă-mă, mamă! – îi spuse el încet.
— Sunt:încă un băieţandru, un neghiob…
— Să nu mă mai.înfrunţi aşa! – îl rugă dânsa cu durere în glas, strângându-i capul la piept.
— Nu-mi:spune nimic, dacă nu vrei! Croieşte-ţi viaţa curn vrei, fă cum crezi că e mai bine! Dar nu-mi răscoli inima. Se poate oare ca o mamă să nu fie îngrijorată? Nu se poale… Mă
doare sufletul de voi toţi! Toţi îmi sunteţi dragi, toţi sunteţi oameni de ispravă! Şi cine să vă poarte de grijă, cine să aibă
milă de voi, dacă nu eu?… Ai pornit pe calea asta, ceilalţi te urmează, v-aţi lepădat de toate şi mergeţi înainte… Paşa!
În fiinţa ei se zbătea un gând fierbinte, mare, care-i „înaripa inima, revărsând într-însa un înălţător simţâ-mânt de bucurie, născut din dor şi suferinţă, dar mama nu găsea cuvintele potrivite ca să poată împărtăşi tot ce simţea în clipa aceea şi, în chinuita ei muţenie, dădea din mâini, uitându-se ţintă la fecioru-său, cu ochi mari, în care ardea flacăra neistovită a unei dureri -mistuitoare…
— Bine, mamă! lartă-mă! Acum văd şi eu, de bună seamă! –
bâigui el, cu capul plecat; apoi, învăluind-o o clipă într-o
privire sfioasă, îşi întoarse cu grabă faţa şi adaose zâmbind ruşinat, dar fericit:
— Asta n-am s-o uit niciodată, ţi-o jur!
Dându-l la o parte, mama se opri în prag şi, arun-când o privire în odaie, îi spuse lui Andrei cu glas duios şi rugător:
— Să nu strigi Ia el, Andriuşa! Se înţelege, dumneata eşti mai în vârstă…
Cum stătea cu spatele spre uşă, hoholul răspunse, fără a se întoarce, cu un răget ciudat şi năstruşnic:
— U-u-u! Ba am să zbier la el! Şi am să-l şi bat I Mama veni către dânsul şi, cu mâna pornită înainte ca într-un început de mângiiere, îi spuse:
— Scumpul, dragul meu…
Hoholul se întoarse şi cu capul plecat înainte a un taur, cu mâinile încleştate la spate, trecu pe lângă dânsa în bucătărie.
De acolo i se auzi glasul jumătate poznaş, jumătate morocănos:
— Şterge-o, Pavele, până nu-ţi retez capul cu dinţii!
Glumesc, nană draga, nu le lua pe toate în seamă. Iacă: pun îndată samovarul. Aşa! Măi, ce mai cărbuni avem… Uzi de tot, lua-i-ar naiba!
Şi tăcu. Când intră în bucătărie, mama îl găsi şezând pe podea şi suflând în samovar. Fără să-şi ridice ochii către dânsa, hoholul reluă firul vorbei:
— Nu te teme – nu-i fac nimic! Sunt moale ca o sfeclă
răsfirată! Ş-apoi – astupă-ţi urechile, eroule! – mi-e drag, bâtu-l-ar!… Numai că nu-mi place jiletca lui! Dumnealui şi-a pus o jiletcă nouă şi jiletca asta, vedeţi dumneavoastră, îi place atât de mult, încât a început să se grozăvească, să
umble cu burta înainte şi să-i ghiontească pe cei din jur; dar ia uitaţi-vă ce [iletcă am eu! R frumoasă. nici vorbă, însă asta nu înseamnă că trebuie să m-apuc să-mbrâncesc oamenii! Că
şi aşa-i destulă înghesuială!
Pavel zâmbi:
— Mult ai să mai bodogăneşti? Mi-ai tras o să-punealâ; cred că e destul.
Andrei se uita la el de jos, stând pe podea cu picioarele răşchirate de o parte şi alta a samovarului. Mama stătea lângă uşă, cuprinzându-l într-o privire duioasă şi tristă pe Andrei, cu ceafa lui-rotunda, cu gâtul lung şi puţin adus. El se lăsă pe spate cu mâinile sprijinite în podea şi, uitându-se la mama şi la feciorul ei, cu ochii puţin înroşiţi, care clipeau mereu, spuse cu glas împuţinat:
— Sunteţi nişte oameni minunaţi, zău. Pavel se aplecă şi -l apucă de braţ.
— Nu mă smuci aşa! – zise cu glas înăbuşit hoholul.
— Ai să mă scapi jos…
— Ei, hai, ce vă mai codiţi! – îi îndemna mama cu tristeţe în glas. – îmbrăţişaţi-vă cum se cuvine, sărutaţi-vă…
— Vrei? – întrebă Pavel.
— Cum nu! – răspunse hoholul, ridicându-se. Strâns îmbrăţişaţi, rămaseră o clipă neclintiţi, două trupuri şi un singur suflet, care ardea în văpaia prieteniei.
Pe obrajii mamei curgeau acum lacrimi de uşurare, în timp ce şi le ştergea, ea spuse ruşinată:
— Aşa suntem noi femeile: la durere plângem, la bucurie plângem…
