Din cutia de scule ia funia lui încolăcită şi-i trece de două ori capătul în jurul leagănului şi mi-l întinde mie, fără să-l înnoade.

Celălalt capăt i-l aruncă lui Jewel care-l dă o dată pe după cornul şeii.

Trebuie să forţeze calul ca să intre în apă. Calul se mişcă cu genunchii săltaţi, gâtul arcuit, holbându-se şi vânzolindu-se. Jewel stă ceva mai în faţă, cu genunchii puţin săltaţi, şi din nou privirea lui, calmă şi atentă, trece peste noi şi dincolo. Îşi coboară calul în apă, vorbindu-i într-un murmur mângâietor. Calul alunecă, se cufundă pân’ la şa, se propteşte iar pe picioare, curentul s-a înălţat şi se izbeşte de coapsele lui Jewel.

„Păzea”, zice Cash.

„’S pe el acu”, zice Jewel. „Acu puteţi veni mai încoace.”

Cash apucă hăţurile şi, cu grijă şi pricepere, coboară căruţa în

apă.

Am simţit cum ne ia curentul şi am ştiut tocmai prin asta că

suntem pe vad, fiindcă numai prin acea atingere lunecoasă

puteam şti că ne mişcăm. Ceea ce fusese cândva o suprafaţă

netedă era acum o înşiruire de adâncituri şi dâmburi, înălţându-se şi prăbuşindu-se pe lângă noi, îmbrâncindu-ne, zădărându-necu atingeri uşoare şi leneşe în fugarele clipe de reazim alepicioarelor. Cash s-a uitat înapoi, la mine şi-atunci am ştiut că

plecasem. Dar nu pricepeam la ce-i bună funia, până ce n-amvăzut buşteanul. A ţâşnit din apă şi a stat drept pentru o clipă

deasupra acestui prăpăd înfuriat şi s-a înălţat asemenea lui Crist.

Sări şi las’ să te ducă apa-n jos de cotitură, a zis Cash. Poţi s-ofaci foarte bine. No, am zis, şi-aşa, şi-aşa, tot mă ud.

Buşteanul răsare pe neaşteptate, dintre două dealuri, catapultat parcă de pe fundul râului. Pe-un capăt al buşteanului o zdreanţă

lungă de spumă atârnă ca barba unui bătrân sau a unei capre. Cât timp Cash vorbeşte cu mine, ştiu că o supraveghează fără-ntrerupere, urmărind-o şi urmărindu-l pe Jewel care-i cu zece picioare înaintea noastră. „Dă drumu la funie”, zice el. Cu cealaltă

mână caută jos şi înnoadă cele două încolăcituri de după leagăn.

„Dă-i ’nainte, Jewel”, zice el; „vezi de ne poţi trage dincolo de buştean.”

Jewel răcneşte la cal; din nou pare că-l saltă de-adevăratelea între genunchi. E chiar deasupra vadului şi calul are ceva de care să se sprijine, fiindcă se aruncă înainte, strălucind ud, pe jumătate afară din apă, azvârlindu-se în ea într-o serie de salturi. Se mişcă

necrezut de iute; din asta, Jewel pricepe în cele din urmă că funia-i slobodă, fiindcă-l văd smucind de frâu, cu capul întors, pe când buşteanul cabrează într-un salt lung şi negrăbit spre noi şi se năpusteşte asupra căruţei. Şi ei văd asta pentru o clipă şi ei strălucesc, negri, afară din apă. Apoi cel din josul curentului dispare, trăgându-l şi pe celălalt cu el; căruţa se răsuceşte brusc, în curmeziş, clătinată pe creasta vadului, în timp ce buşteanul o izbeşte-n plin, înclinând-o-n sus şi-nainte. Cash e întors pe jumătate, hăţurile ies întinse din mâna lui şi dispar în apă, cealaltă

mână e întinsă înapoi şi sprijinită de Addie, ţinând-o locului, de cealaltă parte a căruţei. „Sări numaidecât”, zice el liniştit. „Ţine-te departe de căruţă şi nu-ncerca să te lupţi cu ea. O să te-mpingă

spre cotitură tocma’ bine.”

„Hai şi tu”, zic. Vernon şi Vardaman aleargă de-a lungul malului, taica şi Dewey Dell cu coşul şi pachetul în braţe. Jewel încearcă să-şi împingă calu-napoi. Capul unui catâr apare, cu ochii căscaţi; se uită înapoi, la noi, pentru o clipă, scoţând un sunet aproape omenesc. Capul dispare din nou.

„’Napoi, Jewel”, răcneşte Cash. „’Napoi, Jewel.” Pentru câteva clipe, îl văd cum se-apleacă peste căruţa înclinată, braţul strâns, apăsându-se pe Addie şi pe scule; văd capul bărbos al buşteanului ţâşnind iar în sus şi, dincolo de el, Jewel ţinând calul cabrat, cu capul smucit în toate părţile şi dându-i cu pumnul în cap. Sar din căruţă, în partea din josul curentului. Între două dealuri, văd catârii din nou. Se rostogolesc afară din apă, pe rând, şi se răstoarnă cu totul, cu picioarele ţepene şi întinse ca atunci când pierduseră

pământul de sub ele.

Vardaman

Cash a încercat da ea a căzut şi Darl a sărit şi s-a dat la fund s-a scufundat şi Cash strigă la el s-o prinză şi io strig şi Dewey Dell strigă la mine Vardaman hei vardaman hei vardaman şi Vernon a trecut de mine fiindcă o vedea cum răsare şi că a sărit în apă iară şi Darl tot n-a prins-o.

S-a apropiat să vază şi io strig prinde-o Darl şi el nu s-a-ntors fiindcă ea era prea grea el trebuia să tot umble s-o prinză şi io strig prinde-o darl prinde-o darl fiindcă prin apă ea umblă mai iute ca un bărbat şi Darl trebuia să dibuie după ea şi-am ştiut că el o poate prinde fiindcă el îi ăl mai bun dibuitor chiar cu catârii-n cale şi din nou ei a ţâşnit şi s-a rotit picioarele ţepene s-a rostogolit în jos iară

şi spinările lor acum deasupra şi Darl a trebuit să din nou fiindcă

prin apă ea umbla mai iute ca un bărbat ori o femeie şi-am trecut de Vernon şi el nu intră-n apă să-l ajute pe Darl el vrea să dibuie după ea cu Darl ştia el da nu vrea s-ajute.

Catârii-a apărut iar dând în jos din picioarele ţepene şi s-a rostogolit încet şi-atuncea Darl din nou şi io strig prinde-o Darl prinde-o împinge-o la mal Darl şi Vernon nu sărea s-ajute şi atuncea Darl a ferit catârii şi-a trecut de ei pe unde putea el a pus mâna pe ea pe sub apă şi s-a-ndreptat încet fiindcă-n apă ea se lupta să rămână sub apă da Darl îi voinic şi el se-ndreaptă încet şi-aşa c-am ştiut c-a pus mâna pe ea fiindcă venea încetişor şi-am dat fuga-n apă s-ajut şi nu mă puteam opri să nu strig fiindcă Darl îi voinic şi o ţine bine sub apă chiar dacă ea se lupta el n-o să-i dea drumu mă vedea şi el o s-o ţină şi-acu era bine-acu era bine-acu era bine.

Apoi se apropie şi iese din apă. Vine multă vreme-ncet aproapeîn faţă mâinile îi trebăluiesc a pus mâna pe ea a pus aşa că pot s-o duc. Dup-aceea mâinile îi ies şi el tot deasupra apei. Nu mă potopri. N-aveam timp să-ncerc. Am să-ncerc când pot da mâinile lui

a ieşit goale din apă golind apa golindu-se.

„Un’i-i maica, Darl?” am’ zis. „N-ai prins-o deloc. Ştiai că ea-i peşte da-ai lăsat-o să scape. Deloc n-ai prins-o. Darl, Darl, Darl.”

Am început s-alerg de-a lungul malului cu ochii la catâri cum răsar iară-ncet şi după-aia se scufundă iară-n apă.

Tull

Când i-am spus lui Cora cum a sărit Darl din căruţă şi l-a lăsat pe Cash acolo şi-a-ncercat s-o salveze şi cum căruţa s-a răsturnat şi cum Jewel care ajunsese aproape la mal se lupta să-şi mâie calu-napoi, acolo unde chiar că era nevoie de el şi ea zice „Şi tu eşti unu din ăi de spune că Darl e ăl ciudat, ăl de nu-i reuşit, şi el, singuru din ei de-a avut destulă minte să saie din căruţă. Bag seama că Anse era prea şmecher să fie acolo.

„Şi de erea, tot nimica nu făcea”, am zis. „Se descurca ei numa’

bine şi-o scotea la capăt, de nu era să fie buşteanu-ăla.”

„Buştean, aiurea”, a zis Cora. „Mâna lui Dumnezeu a fost.”

„Bine, da atunci cum mai poţi zice c-a fost nechibzuinţă?” am zis. „Nime’ nu se poate feri de mâna lui Dumnezeu. Ar fi o nelegiuire să-ncerci.”

„Atunci de ce s-o-nfrunţi?” a zis Cora. „Asta să-mi spui tu.”

„Anse, defel”, am zis. „Şi tocma’ de asta-l ţii de rău.”

„Acolo-i erea locu”, a zis Cora. „De erea bărbat, acolo s-ar fi aflat, în loc să-şi pună feciorii să facă ce el nu se-ncumetă.”

„Zău de mai pricep ce vrei”, am zis. „O dată o ţii că ei, încercând asta, înfrunta mâna lui Dumnezeu şi-al doilea, hop, pe Anse, că nu erea cu ei.” Atunci ea s-a pornit să cânte din nou, trebăluind pe la albie, cu aeru-ăla-al ei de cânta pe faţa ei, ca şi cum ar fi încheiat toate socotelile cu oamenii şi cu toate nebuniile lor, şi-acu merge mult înaintea lor, călcând apăsat spre cer şi cântând.

Căruţa a şovăit multă vreme până ce curentu s-a-ndesat sub ea şi-a-mbrâncit-o din vad afară şi Cash mai aplecat şi mai aplecat, încerca să ţie racla lipită, să nu lunece jos şi să se răstoarne căruţa de tot. Când căruţa a fost bine aplecată şi curentu nu mai avea mult de lucru, hop şi buşteanu, şi treaba a fost gata. Buşteanu s-a abătut pe lângă căruţă şi s-a dus mai departe, fain-frumos, cum ar

face orişice om când înoată. S-a-ntâmplat, de parcă l-ar fi trimes cineva să facă o treabă şi, odată făcută, şi-a văzut de drum.

Când, pân’ la urmă catârii, zbătându-se, a rupt hamurile, o clipă

s-a părut că poate Cash o să-ndrepte căruţa. Părea că el şi căruţa nu se mişca defel şi numa Jewel se lupta să-şi mâie calu spre căruţă. Apoi băiatu-ăla a trecut pe lângă mine-n goana mare şi răcnind la Darl şi fata tot cerca să-l prinză şi-atunci văz catârii cum vin, rostogolindu-se leneş afar’ din apă, cu picioarele răşchirate şi ţapene, de parcă s-ar fi oprit deodat’ cu susu-n jos şi se rostogolesc mai departe-n apă, iară.

Apoi căruţa s-a lăsat de tot, apoi şi ea şi Jewel şi calu a fost toţi un talmeş-balmeş. Cash s-a topit din privire, ţinând încă racla apăsată lipit şi după-aia n-aş putea să mai spui nimica, afar’ de calu de se zbătea şi stropea. Am crezut că atunci Cash se lăsase păgubaş şi înota de-acu şi-am strigat la Jewel să vie-ndărăt şi-atunci, dintr-odată, el şi calu s-a dus şi ei dedesubt şi-am crezut că