„Le-am adus înăuntru”, a zis Darl. „Le-am găsit.”

El a-ncercat să vorbească din nou; ea s-a aplecat peste el. „Vrea să le vază”, a zis ea. Aşa că Darl i le-a dus ca să le vază. Le-au împins sub marginea patului, unde putea el să le-ajungă cu mâna şi să le-atingă, când se simţea mai bine. Dimineaţa următoare, Anse a luat calu ăla şi s-a dus drept la Bend, să dea de Snopes. El şi cu Jewel au stat în ogradă şi-au discutat un pic, apoi Anse s-a suit pe cal şi s-a dus călare. Socot că asta era prima oară când Jewel lăsa pe cineva să-i călărească calu ăla şi, până să se-ntoarcă Anse, a tot dat târcoale în felul-ăla, înfoiat, pândind drumu, ca şi cum mai că-i venea să se ducă după Anse şi să-şi ia calu-napoi.

Cam către ora nouă a-nceput să se înteţească arşiţa. Cam pe-atunci am văzut primu corb. Din cauză de udeală, aşa cred.

Oricum, nu s-a-ntâmplat să-i văd, pân’ ce nu s-a scurs o bună parte din zi. Noroc de adiere că sufla dinspre casă, aşa că n-a fost până

seara, târziu. Dar nici nu i-am văzut bine, că parcă aş fi putut să-l

miros, de pe câmp, de la o milă depărtare, numai văzându-i, şi ei se roteau şi se roteau, ca oricare din ţinut să ştie ce era în grajdu meu.

Eram încă la o bună depărtare de casă, când l-am auzit pe băiatu-ăla răcnind. M-am gândit c-o fi căzut în fântână, ori aşa ceva, aşa c-am dat bice şi-am intrat în galop în ogradă.

Să tot fi fost cam vreo duzină, înşiraţi pe coama grajdului şi baiatu-ăla fugărea un altu prin ogradă, de parcă era un curcan şi ăsta abia-abia s-a-nălţat destul ca să-l păcălească şi să se ducă

leneş, bătând din aripi, înapoi, pe acoperişu şopronului, acolo unde băiatu dăduse peste el, cocoţat pe raclă. Era arşiţă bine, asta-i, şi adierea se stinsese ori îşi schimbase direcţia, ori aşa ceva, aşa că

m-am dus şi l-am găsit pe Jewel, dar Lula a ieşit afară.

„Neapărat să faci ceva”, a zis ea. „E-o pângărire.”

„Tocmai asta am de gând”, am zis.

„E-o pângărire”, a zis ea. „Ar trebui dat în judecată că se poartă

cu ea-n felu-ăsta.”

„O-ngroapă şi el cum poate mai bine”, am zis. Aşa că l-am găsit pe Jewel şi l-am întrebat de nu vrea să ia unu din catâri, să se ducă

peste câmp, la Bend, să vază ce-i cu Anse. El n-a zis nimic. S-a uitat numai la mine, cu fălcile lui albindu-se ca osu şi cu ochii ăia-ai lui, albi ca osu, apoi s-a dus şi-a-nceput să-l strige pe Darl.

„Ce-ai de gând să faci?” am zis.

El n-a răspuns. Darl a ieşit afară. „Haida”, a zis Jewel.

„Ce-ai de gând să faci?” a zis Darl.

„Sa trag căruţa”, a zis Jewel, peste umăr.

„Ce, nu eşti întreg?” am zis. „N-am vrut să zic nimica. N-ai ce-i face.” Şi Darl cam şovăia, dar nimic nu era pe placu’ lui Jewel.

„Tacă-ţi scârba aia de gură”, a zis el.

„Tot trebuie să stea undeva”, a zis Darl. „Cum se-ntoarce taica, pornim.”

„Zi, nu vrei să m-ajuţi?” zice Jewel. Ochii ăia albi ai lui cumva strigă şi obrazu îi tremură de parc-ar avea friguri.

„Nu”, a zis Darl. „Nu vreau. Aşteaptă pân’ se-ntoarce taica.”

Aşa că am rămas şi l-am urmărit cum se opinteşte şi smuceşte la

căruţa aia. Eram pe-un loc mai coborât şi, la un moment dat, am crezut că şi-a pus în gând să-mi facă praf fundu şoprului. Atunci a sunat de masă. L-am chemat, dar el nu s-a uitat în jur. „Hai la masă”, am zis. „Şi spune-i şi băiatului.” Dar el n-a răspuns, aşa că

m-am dus la masă. Fata aia a coborât să-l aducă pe băiat, dar s-a-ntors fără el. Cam pe la mijlocu mesei l-am auzit strigând iar, zburătăcind corbu ăla.

„E-o pângărire”, a zis Lula; „o pângărire.”

„Face şi el cum se pricepe mai bine”, am zis. „Nu te poţi tocmi cu Snopes în trei’j’de minute. Or să şadă la umbră toată după-amiaza şi-or să se târguiască.”

„Ce tot spui?” zice ea. „Ce spui? Şi-aşa s-a-ntins cam mult.”

Şi socot c-aşa-i. Beleaua-i că plecatu lui era tocma’ pe punctu să

ne pună şi pe noi în mişcare. El n-ar fi putut cumpăra nicio păreche de la nimeni, ca să nu mai vorbim de Snopes, fără să aibe ceva de zălogit, lucru pe care el încă nu ştia c-o să-l zălogească. Şi când m-am dus din nou la câmp, m-am uitat la catârii mei şi, întrun fel, mi-am luat rămas-bun de la ei, pentru o vreme. Şi când m-am întors în seara aia acasă şi cu soarele de-a bătut toată ziua pe şopru, n-am mai fost aşa de sigur c-o să-mi pară rău de asta.

El a intrat călare, chiar când eu mă duceam pe prispă, unde erau ceilalţi, cu toţii. El arăta oarecum hazliu, oarecum ceva mai ticăloşit ca de obicei şi într-o oarecare măsură şi mândru, de parcă

tocmai săvârşise ceva de care credea el că-i o mare ispravă, dar acuma nu mai era aşa de sigur cum or s-o primească ăilalţi.

„Am făcut rost de catâri”, a zis el.

„Ia zi, ai cumpărat o păreche de la Snopes?” am zis.

„Consider că Snopes nu-i singuru de se pricepe la neguţătorie-n ţara asta”, a zis el.

„Păi, da”, am zis. El se uita la Jewel, cu acel aer hazliu, dar Jewel şi coborâse de pe prispă şi se-ndrepta spre cal. Să cerceteze ce-i făcuse Anse, aşa cred.

„Jewel”, zice Anse. Jewel se uită-napoi. „Ia vină-ncoaci”, zice Anse.

Jewel s-a-ntors câţiva paşi şi s-a oprit din nou.

„Ce vrei?” a zis el.

„Aşaaa, şi zici c-ai făcut rost de catâri de la Snopes”, am zis.

„Cred c-o să ţi-i trimeaţă-ncoa, în astă-seară? O să trebuiască să

pleci mâine dis-de-dimineaţă, dacă zici că tre’ să dai prin Mottson.”

Apoi n-a mai avut aerul de-l avusese. Şi-a luat iar înfăţişarea obişnuită, de opossum, molfăind.

„Fac tot ce-mi stă-n putinţă”, a zis el. „’Naintea lu’ Dumnezeu, dac-a mai egzistat om pe lumea asta să sufere el cercările şi bajocurile de le-am îndurat io.”

„Un om care tocma’ l-a tăiat pe Snopes la tocmeală ar trebui să

se simtă-al dracului de bine”, am zis. „Şi tu, Anse, ce-i dai?”

Nu s-a uitat la mine. „O ipotecă mobilă pe cultivatoru meu şi pe semănătoarea mea”, a zis el.