Ludovico, viclean până în pânzele albe, reușise să ascundă rolul pe care îl jucase. Drept urmare, florentinii credeau că regele Carol le-a dat celor din Pisa dreptul de a-și hotărî propria soartă. Carol, proclamat de Savonarola drept campion al lui Dumnezeu care avea să-i aducă cetății Florența mare glorie, o trădase în schimb.

329

Și oamenii dădeau vina pe Savonarola. Pentru întâia dată, laudele lor s-au transformat în motive de nemulțumire.

Salai a fost cel care – incapabil să-și stăpânească entuziasmul – mi-a șoptit adevărul într-o bună zi, când îmi terminasem rugăciunile în capela familiei și plecam. Am zâmbit. Dacă așa arătau rezultatele trudei lui Leonardo, atunci puteam să-i accept absența cu inimă mai ușoară.

Iarna i-a făcut loc primăverii, care a adus cu ea ploi necontenite.

Zonele mai joase ale orașului au fost inundate, stricând multe dintre ateliere, inclusiv pe cele ale boiangiilor; drept urmare, profiturile prăvăliei de mătăsuri a lui Francesco și celei de lâneturi a tatei au scăzut.

Totuși, deocamdată, aveam mai multă mâncare decât ne trebuia – mai cu seamă datorită relațiilor lui Francesco.

În acele zile, soțul meu se arăta foarte vesel. Nu am aflat de ce până

într-o seară, la cină, când se dovedea din cale-afară de vorbăreț.

Furtuna de afară se potolise și cădea o burniță grea, monotonă. După

săptămâni întregi de vreme întunecată, în palatul nostru era frig și trăgea curentul, drept care noi trei – tata, Francesco și cu mine – stăteam cât mai aproape de foc.

Francesco își petrecuse după-amiaza la Palazzo della Signoria; era îmbrăcat în cel mai bun lucco, tunica lungă de culoarea vinului roșu garnisită

cu blană de samur la mâneci și la gât. A sosit acasă cu un zâmbet pe buze și veselia parcă i-a sporit și mai mult cu fiecare clipă. Când a venit vremea să

ne așezăm toți trei la masă – în clipa în care se turna vinul – Francesco nu s-a mai putut stăpâni.

— Vești bune, Ser Antonio! a zis el adresându-i-se tatei – bietul tata, slab și tras la față, care avea aceeași vârstă ca și Francesco, dar părea mult mai bătrân.

Ochii lui Francesco străluceau; obrajii și vârful nasului erau încă roșii de la drumul călare spre casă prin aerul rece și ploios. Bobite minuscule de umezeală se strânseseră în șuvițele lui argintii și luceau în lumina focului.

— Vă amintiți cu siguranță scrisoarea Papei de anul trecut, care îi cerea lui Fra Girolamo să-și înceteze predicile?

— Sigur, a răspuns tata fără entuziasm.

Predicile lui Savonarola continuaseră sfidând ordinul. Erau unii care spuneau că excomunicarea nu putea să mai întârzie mult.

— După ce a făcut investigații, Sanctitatea Sa și-a dat seama că lucrul pe care l-a cerut nu era drept. Astăzi, Signoria a primit vorbă de la el că Fra 330

Girolamo poate continua să predice atâta timp cât nu arată cu degetul spre Roma și mai ales către Sanctitatea Sa.

Francesco plesnea de bucurie. A băut din pocalul cu vin.

Am ascultat, dar mi-am păstrat pe față o expresie politicoasă, lipsită de interes. În sinea mea, m-am întrebat dacă Francesco aflase știrea chiar de la Signorie sau de la corespondentul lui de taină. M-am hotărât să-i scotocesc în birou la vreme de noapte.

— Atunci, a spus tata, cu atât mai bine dacă nu stârnește mânia celor de la Roma. Oamenii începuseră să se îngrijoreze, știi bine.

— Asemenea griji nu își au nici un temei, a zis Francesco. Iar oamenii uită cu prea mare ușurință tot ce a făcut Fra Girolamo pentru Florența. Carol ar fi putut să radă orașul de pe fața pământului dacă nu era el.

Tata a dat din cap încetișor și a rămas cu privirea pierdută în flăcările din cămin.

— Dar cum rămâne cu zvonul, am început eu cu un aer de nevinovăție prefăcută, cum că a fost găsită cândva o scrisoare, trimisă în Franța… de la Fra Girolamo către regele Carol?

Soțul meu s-a întors fulgerător spre mine.

— De unde ai aflat asemenea lucruri?

— Agrippina spune că așa a auzit vorbindu-se la piață. Lumea spune că

dominicanul l-a implorat pe Carol să vină în Italia pentru ca oamenii din Florența să creadă în profeția lui.

— Am auzit și eu zvonul, dar cum poți să crezi o minciună atât de gogonată?

— Am adus vorba despre ea tocmai pentru că știam că știi adevărul, am zis eu cu un ton atât de mătăsos încât m-a cuprins și pe mine mirarea. Și am mai auzit că Papa se gândește să iasă din Liga Sfântă: Papa Alexandru formase Liga – care era sprijinită de Neapole, Milano și de Sfântul împărat Roman – ca să-l alunge pe Carol din Italia. Firește că Savonarola era împotrivă, dar Roma exercita presiuni mari asupra Florenței ca să o determine să i se alăture.

Vorbele din urmă au avut darul să-l liniștească pe Francesco.

— Despre asta nu am auzit nimic. Tot ce se poate. Ar fi o veste bună

pentru noi. A făcut o pauză și a luat o altă înghițitură de vin, după care a strecurat o privire ghidușă spre tata. Ser Antonio, mă gândeam că ar cam fi timpul să te bucuri de un alt nepot. (Ochii i-au sticlit spre mine. Și a zâmbit lăsându-și privirile peste pocal.) Nu sunt un om tânăr. Am nevoie de fii care să preia negoțul de familie. Ce părere ai?

331

Îngrețoșată, mi-am lăsat ochii în jos și mi-am ațintit privirea asupra vinului din pocal. Îmi doream să mă pot îneca în el.

— Cred, a răspuns tata încet, că eu nu am avut decât un singur copil. Și nu am simțit nici o lipsă. Sunt foarte mândru de fiica mea.

— Da, suntem mândri de ea, a spus Francesco dintr-o suflare. Veselia lui nu putea fi întunecată cu una, cu două: Și, desigur, am greșit discutând asemenea lucruri fără să mă consult mai întâi cu iubita mea soție.

Și-a băut tot vinul din pocal și a mai cerut, după care a schimbat brusc subiectul trecând la starea vitregă a vremii și la consecințele ei.

— Prețurile au să crească peste măsură, a zis tata. S-a mai întâmplat și înainte, când eram eu băiat. Dacă nu se oprește ploaia, nu o să avem deloc grâne. Și, dacă se întâmplă una ca asta, are să se dezlănțuie foametea.

— Nu trebuie să ne facem griji, a spus Francesco cu tărie. Dumnezeu privește Florența cu bunăvoință. Ploaia se va opri.

Tata nu s-a lăsat impresionat.

— Dar dacă nu se oprește? Dacă o să ajungem să nu mai avem grâne?

Savonarola ar face bine să mijlocească cumva, dacă e să ne bucurăm iarăși de strălucirea soarelui.

Zâmbetul lui Francesco a mai pălit. Și-a întors ochii spre tata. — Ne vom bucura, Ser Antonio, vă spun eu că așa va fi.

— Inundațiile aduc ciuma, a zis tata. Foametea aduce ciuma. Am mai trăit așa ceva…

Cu gândul la Matteo, am tresărit. Tata a băgat de seamă. M-a luat de mână.

— N-am vrut să te sperii. Ciuma nu are cum să te atingă pe tine, Lisa.