Lauro e Aries, Berbec. Se vor bate tot timpul cap în cap.
— Mamă… îi reproșase blând mama mea.
7
— Dacă tu și Antonio ați fi dat atenție unor astfel de lucruri… Bunica se oprise brusc în fața privirii tăioase a mamei.
Eram curioasă. Părinții mei se iubeau, dar nu fuseseră niciodată
fericiți. Și mi-am dat seama că nu discutaseră niciodată cu mine despre astrele mele.
Când am întrebat-o pe mama, am descoperit că nu mi se făcuse niciodată astrograma. Asta m-a șocat. Familiile florentine înstărite îi consultau adesea pe astrologi în chestiuni importante, iar nou-născuților li se trasa întotdeauna astrograma. Iar eu eram o creatură rară: copil unic, purtătoare a speranțelor familiei mele.
Și, copil unic fiind, știam prea bine ce putere am, așa că m-am miorlăit și am implorat, până când mama, fără tragere de inimă, s-a învoit.
De-aș fi știut ce avea să urmeze, n-aș fi stăruit atâta.
Pentru că mama nu era în siguranță dacă se aventura pe afară, nu ne-am dus noi acasă la astrolog, ci l-am chemat pe el Ia noi acasă.
De la o fereastră a coridorului de lângă dormitorul meu, am urmărit cum trăsura poleită a astrologului, cu portiera împodobită cu blazonul familiei acestuia, trăgea în curtea din spatele casei noastre. Doi servitori eleganți l-au întâmpinat când a coborât din trăsură, îmbrăcat într-un farsetto, o haină bărbătească mulată pe corp, pe care unii o purtau în loc de tunică. Materialul era un tartan de un violet catifelat, iar deasupra purta o pelerină fără mâneci, din brocart, de o nuanță mai închisă a aceleiași culori.
Era un om slab, cu pieptul supt, cu o postură și niște mișcări imperioase.
Zalumma, sclava mamei, a înaintat, să-l întâmpine. Zalumma era o doamnă de companie îmbrăcată foarte elegant în acea zi. Îi era devotată
mamei, a cărei blândețe inspira loialitate și care-și trata sclava ca pe o prietenă îndrăgită. Zalumma era cercheză, din munții înalți din Răsăritul misterios. Oamenii din neamul ei erau renumiți pentru frumusețea lor, iar Zalumma – înaltă ca un bărbat, cu părul și sprâncenele negre și chipul mai alb ca marmura – nu făcea excepție. Buclele subțiri ale părului ei erau făcute nu de fierul încins, ci de Dumnezeu, fiind invidiate de toate femeile florentine. Uneori, murmura pentru sine pe limba ei, care nu suna ca nici o altă limbă auzită de mine vreodată. Ea o numea adîghabze.
Zalumma a făcut o reverență, apoi l-a condus înăuntru, să se întâlnească cu mama. Aceasta avusese emoții toată dimineața, pentru că
astrologul era cel mai renumit din oraș, desigur, și, când astrologul personal al Papei se îmbolnăvise, fusese consultat chiar de Sanctitatea Sa. Eu nu 8
trebuia să mă arăt. Această primă întâlnire era de afaceri și eu i-aș fi deranjat.
Am ieșit din camera mea și am pășit încet pe casa scării, încercând să
văd ce se petrecea la două etaje mai jos. Zidurile de piatră erau groase și mama închisese ușa camerei de primire. Nu distingeam nici măcar voci înăbușite.
Întâlnirea n-a durat mult. Mama a deschis ușa și a chemat-o pe Zalumma; i-am auzit pașii grăbiți pe marmură, apoi, o voce de bărbat.
M-am retras de pe scări și m-am repezit iar la fereastra de unde vedeam trăsura astrologului.
Zalumma l-a însoțit la ieșirea din casă, apoi, după ce a aruncat o privire în jur, i-a dat un obiect mic, poate o pungă. El a refuzat la început, dar Zalumma i-a vorbit deschis și stăruitor. După un moment de nehotărâre, el a băgat obiectul în buzunar, apoi s-a urcat în trăsură și a plecat.
Am presupus că ea îl plătise pentru o consultație, deși mă miram ca un om așa de important să-i citească astrele unei sclave. Sau poate că mama uitase, pur și simplu, să-l plătească.
Întorcându-se să intre în casă, Zalumma și-a ridicat privirea din întâmplare și a întâlnit-o pe a mea. Roșind fiindcă fusesem prinsă trăgând cu ochiul, m-am retras.
Mă așteptam ca Zalumma, căreia îi plăcea să mă necăjească atunci când făceam pozne, să aducă vorba despre asta mai târziu, dar ea a păstrat tăcerea asupra subiectului.
II
Trei zile mai târziu, astrologul s-a întors. Din nou, m-am uitat pe fereastra de la ultimul cat al casei cum coboară din trăsură și cum îl întâmpină Zalumma. Eram nerăbdătoare, mama fusese de acord să mă
cheme la momentul potrivit. Am bănuit că avea nevoie de timp, ca să
îndulcească veștile rele.
De data asta, astrologul își etala bogăția cu ajutorul unei tunici de damasc galben strălucitor, tivită cu blană de jder. Înainte să intre în casă, s-a oprit să vorbească ferit cu Zalumma; ea și-a pus o mână la gură, ca și cum ar fi fost uluită de ceea ce-i spusese el. El a întrebat-o ceva. Ea a clătinat din cap, apoi i-a pus o mână pe braț, ca și cum i-ar fi cerut ceva. El i-a dat un sul de hârtii, apoi s-a smucit, supărat, și a intrat cu pași mari în palazzo. Agitată, ea și-a băgat sulul de hârtie într-un buzunar ascuns în faldurile fustei și l-a urmat.
9
Am plecat de la fereastră și am rămas să ascult din capul scărilor, emoționată de întâlnire și nerăbdătoare să fiu chemată.
În mai puțin de un sfert de oră, am tresărit puternic când, jos, s-a deschis o ușă cu atâta forță, încât s-a trântit de perete. Am alergat la fereastră: astrologul se îndrepta, neînsoțit, spre trăsura lui.
Mi-am ridicat fustele și am țâșnit în jos pe scări în cea mai mare grabă, fericită că nu m-am întâlnit nici cu Zalumma, nici cu mama. Cu răsuflarea tăiată, am ajuns la trăsură chiar când astrologul îi dădea vizitiului semnalul de plecare.
Mi-am pus mâna pe lemnul lustruit al portierei și l-am privit pe omul dinăuntru.
— Vă rog, opriți-vă! am spus.
El i-a făcut semn vizitiului să-și țină caii și s-a încruntat spre mine cu acreală; dar privirea lui trăda și o compasiune curioasă.
— Deci tu ești fiica.
— Da.
M-a măsurat cu atenție.
