1

JEANNE KALOGRIDIS

EU, MONA LISA

Traducere din engleză de

CARMEN SĂNDULESCU și MARIAN BRĂTESCU

EDITURA HUMANITAS

2012

2

„Jeanne Kalogridis a țesut o somptuoasă tapiserie în care se împletesccaracterele puternice, efervescența artistică, ambiția politică și exaltareareligioasă caracteristice Peninsulei Italice în secolul al XV-lea.“

Library Journal

„O poveste inteligentă despre pasiuni mistuitoare și intrigi politice.”

Publishers Weekly

„Succesiunea plină de dramatism a faptelor istorice îi oferă cititorului ocaptivantă experiență a lecturii.”

Philippa Gregory

3

Lui George, pentru totdeauna

4

Mulțumiri

Le sunt nespus de îndatorată următorilor oameni:

Soțului meu, care nu numai că a supraviețuit cancerului, chimioterapiei și complicațiilor din ultimul an, dar, mult mai impresionant, a supraviețuit cu voioșie și îngăduință scrierii acestui roman; Strălucirilor mei agenți, Russell Galen și Danny Baror, care au supraviețuit amândoi faptului de a mă avea drept clientă de peste douăzeci de ani;

Prietenelor mele, Kathleen O’Malley și Anne Moroz, care au parcurs acest manuscris dificil și și-au oferit cu gentilețe comentariile; și, cel mai mult: Editorilor mei, Charles Spicer, de la St. Martins Press și Emma Coode de la Harper Collins UK, amândoi niște profesioniști desăvârșiți, dăruiri cu o răbdare infinită. Charlie și Emma au făcut, fiecare în parte, eforturi extraordinare ca eu să pot petrece mai mult timp alături de soțul meu, ca să-l îngrijesc în timpul bolii. Ca rezultat, cartea a venit îngrozitor de târziu. Mi-aș dori să găsesc cuvinte care să exprime profunda mea recunoștință pentru bunătatea lor și regretul că au fost solicitați la limită ca să citească

manuscrisul pentru tipar. Vreau să le spun:

Mulțumesc, Charlie. Mulțumesc, Emma.

5

Lucruri ce s-au petrecut cu multi ani în urmă adesea ne par vii și maiaproape de prezent, iar multe lucruri care s-au petrecut de curând ne par lafel de îndepărtate ca zilele tinereții.

Leonardo da Vinci, Codex Atlanticus, fol. 29 v-a 6

PROLOG

Lisa

IUNIE 1490

I

Numele meu e Lisa di Antonio Gherardini, deși prietenilor le sunt cunoscută, simplu, drept Madonna Lisa, iar celor din plebe, drept Monna Lisa.

Înfățișarea mea a fost așternută pe lemn, cu ulei de in fiert și cu pigmenți scoși din pământ sau zdrobiți din pietre semiprețioase și aplicați cu pensule făcute din pene de păsări și din blana mătăsoasă a animalelor.

Am văzut portretul. Nu seamănă cu mine. Mă uit la el și văd în schimb chipul mamei și pe cel al tatălui meu. Le aud glasurile. Le simt dragostea și durerea și sunt martoră, din nou, la crima care i-a legat; crima care i-a legat de mine.

Fiindcă povestea mea începe nu cu o naștere, ci cu o crimă comisă cu un an înainte să mă nasc.

Mi-a fost dezvăluită prima oară la o întâlnire cu astrologul, cu două

săptămâni înainte de ziua mea de naștere, pe care mi-o serbam pe 15 iunie.

Mama m-a anunțat că voi putea să-mi aleg darul. Și-a închipuit că voi cere o rochie nouă, fiindcă nicăieri nu era lumea mai dornică să se împăuneze cu straie bogate decât în Florența mea natală. Tata era unul dintre cei mai bogați negustori de lână din oraș și legăturile sale de afaceri îmi permiteau să-mi aleg mătăsuri somptuoase, brocarturi, catifele și blănuri.

Însă nu-mi doream o rochie. Fusesem de curând la nunta unchiului meu Lauro și a tinerei sale mirese, Giovanna Maria. În timpul serbării de după aceea, bunica mea remarcase acră:

— Fericirea asta nu poate dura. Ea e Săgetător cu ascendent în Taur.

Lauro e Aries, Berbec. Se vor bate tot timpul cap în cap.

— Mamă… îi reproșase blând mama mea.

7

— Dacă tu și Antonio ați fi dat atenție unor astfel de lucruri… Bunica se oprise brusc în fața privirii tăioase a mamei.

Eram curioasă. Părinții mei se iubeau, dar nu fuseseră niciodată

fericiți. Și mi-am dat seama că nu discutaseră niciodată cu mine despre astrele mele.

Când am întrebat-o pe mama, am descoperit că nu mi se făcuse niciodată astrograma. Asta m-a șocat. Familiile florentine înstărite îi consultau adesea pe astrologi în chestiuni importante, iar nou-născuților li se trasa întotdeauna astrograma. Iar eu eram o creatură rară: copil unic, purtătoare a speranțelor familiei mele.

Și, copil unic fiind, știam prea bine ce putere am, așa că m-am miorlăit și am implorat, până când mama, fără tragere de inimă, s-a învoit.

De-aș fi știut ce avea să urmeze, n-aș fi stăruit atâta.

Pentru că mama nu era în siguranță dacă se aventura pe afară, nu ne-am dus noi acasă la astrolog, ci l-am chemat pe el Ia noi acasă.