"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » ,,Eu, Mona Lisa'' - de Jeanne Kalogridis

Add to favorite ,,Eu, Mona Lisa'' - de Jeanne Kalogridis

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Și, cum făceam de obicei înainte de a poza, am recitat conținutul scrisorii. M-a ascultat, ușor încruntat, și când am terminat, a zis:

— I-a cuprins disperarea. Dacă Savonarola nu-și primește miracolul, au să-l arunce la câini și au să caute altă strategie. Omul n-are să renunțe în ruptul capului.

— E clar că el – oricine ar fi – vrea să preia controlul asupra Florenței.

Am făcut o pauză. Dar cine este Știu că face parte din familia Pazzi, dar aș

vrea să înțeleg de ce e însetat de putere?

Leonardo nu a răspuns imediat. Am stăruit:

— Ce rău poate să-mi facă dacă știu asemenea lucruri? Dacă mă prind, oricum pot să fiu omorâtă pentru că știu de scrisori. La urma urmelor, știu că omul cu pricina a vrut să-l omoare pe Papa; știu că Ascanio Sforza și fratele lui, Ludovico, sunt amestecați.

M-a privit o clipă, după care a suspinat ușor. Amândoi știam că eu aveam dreptate.

— Îl cheamă Salvatore. Este fiul nelegitim al lui Francesco de Pazzi, a răspuns el. Avea cam zece ani în anul asasinării lui Giuliano, când mulți bărbați din familia lui au fost executați, la ordinul lui Lorenzo, iar restul au fost trimiși în exil. Au pierdut totul: pământurile, celelalte avuții… El și cu mama lui au fugit la Roma. Cei mai mulți din neamul Pazzi sunt oameni buni, onorabili; au trecut prin lucruri cumplite din cauza lui Lorenzo și, firește, a rămas în urmă foarte multă amărăciune. Dar nu voiau altceva decât să se întoarcă la Florența, casa lor din moși-strămoși. Dar mama lui Salvatore i-a picurat în suflet, de la o vârstă necoaptă, nu doar amărăciunea, ci și o ură

neîmpăcată. A fost un tânăr foarte precoce și ambițios; de la început și-a pus în gând să câștige Florența pentru neamul Pazzi, din răzbunare.

— Totul se repetă, am spus eu. Lorenzo s-a răzbunat, iar acum familia Pazzi vrea același lucru.

— Nu toată familia. Doar Salvatore. S-a folosit de poziția familiei, ca bancheri ai Papei, ca să intre în grațiile Sanctității Sale.

— Atunci de ce… avea nevoie să îl amestece pe Savonarola?

374

Leonardo și-a tras un scaun în fața mea.

— E o poveste foarte lungă, a zis el. A început cu Giovanni Pico, în tinerețe, era un mare crai și un filozof minunat. Papa era pornit să îl excomunice – ba chiar se gândea să-l ardă pe rug – pentru sincretismul lui oarecum necreștin. Lorenzo de Medici a fost cel care și-a folosit talentele diplomatice ca să-l salveze, în 1490, cu mult înainte ca relațiile dintre familia lui și papalitate să se răcească. Însă Pico a dovedit că stătea prost cu memoria. Și-a luat o metresă din neamul Pazzi, care l-a întors împotriva lui Lorenzo. Când Giuliano a murit și Lorenzo și-a dezlănțuit răzbunarea cumplită asupra familiei Pazzi, Pico a început să caute căi de a-i înrâuri pe oameni împotriva familiei Medici, în ideea de a-i aduce înapoi pe inamicii lor.

Când Pico s-a dus la Ferrara să-l asculte pe Savonarola, a dat peste un om foarte înflăcărat care se arăta potrivnic celor bogați și corupți. A văzut în el o șansă de a-i întoarce pe oameni împotriva lui Lorenzo. Iar Fra Girolamo este un om naiv și înfocat. Pico și-a dat seama că îi stătea în putere să-l convingă pe Savonarola să predice împotriva familiei Medici și, totuși, călugărul să fie încredințat că dă glas propriilor lui idei.

— Savonarola știe ceva despre familia Pazzi? Despre acest Salvatore?

A clătinat din cap.

— Nimic. Savonarola ascultă de tatăl tău și de Fra Domenico, dar asta e o altă poveste. Cât despre Pico… datorită metresei sale, știa despre existența lui Salvatore, fiul lui Francesco de Pazzi. Când familia a fost alungată din Florența, Pico a început să corespondeze cu Salvatore. Și n-a făcut decât să

sporească furia băiatului cu povești despre faptele celor din neamul Medici, despre furtișagurile din fondul public. Când Salvatore a ajuns un tânăr în toată puterea cuvântului, nu voia altceva decât să smulgă Florența din mâinile familiei Medici. Și s-a sfătuit cu Pico întrebându-l cum ar putea fi câștigat orașul.

Pico a sugerat să fie folosit Savonarola, care să îi înrâurească pe locuitorii Florenței și a venit cu ideea otrăvirii lente a lui Lorenzo. Cunoștea familia Medici și știa că Piero nu e făcut din același aluat, deci va fi slab și ușor de îndepărtat. Planul a fost simplu: să-l omoare pe Lorenzo, să-l alunge pe Piero și să-l instaleze pe Salvatore la cârma Florenței. Din nefericire – sau din fericire, dacă vrei – Lorenzo a murit înainte ca Salvatore să adune trupe sau să capete sprijin îndestulător din partea Signoriei. Totuși, Salvatore reușise să-și câștige un partizan în rândurile administrației: un suporter al familiei Pazzi, Francesco del Giocondo pe numele său. El i-a pus în legătură

375

pe cei doi: Francesco și Giovanni Pico. Împreună, au pus la cale un plan menit să întoarcă Florența împotriva neamului Medici. Sunt convins să

reușita planului a fost cu mult mai mare decât s-ar fi așteptat ei vreodată.

După o vreme însă, Pico s-a simțit copleșit de vina uciderii lui Lorenzo.

Ba chiar a început să creadă în cuvintele lui Savonarola, să le pună la inimă; a început să se căiască. Prin urmare, era gata să facă mărturisiri. Și de aceea a fost omorât.

— De tata, am zis eu cu mâhnire adâncă.

— De Antonio di Gherardini, m-a corectat el cu blândețe. Antonio avea motivele lui pentru care ținea partea familiei Pazzi. N-a avut nici o clipă de gând să se lase prins în capcana unui joc politic.

Mi-am privit mâinile. Din obișnuință, le așezasem una peste alta, așa cum își dorea Leonardo să apară în tablou.

— Iar Francesco s-a căsătorit cu mine ca să îl poată controla pe tata.

Replica lui Leonardo s-a făcut auzită pe loc.

— Ești o femeie frumoasă. Soțul tău știe asta: am văzut cum se purta cu tine la botez.

Nu m-am lăsat măgulită.

— Și ce e cu scrisoarea profetului? Cum se face că le-a stricat toate jocurile?

Leonardo a zâmbit.

— Savonarola este un om greu de stăpânit. Într-un moment în care s-a simțit stăpânul lumii, le-a scris prinților Europei – printre alții, lui Carol al Franței, lui Frederic al Spaniei și împăratului Maximilian – îndemnându-i să

se unească și să scape de Papa. Le-a zis că Alexandru nu este creștin și nu crede în Dumnezeu.

— E nebun.

— Mai mult ca sigur.

— Și bănuiesc că ați avut de-a face cu asta, am zis eu. Cineva i-a dat scrisoarea ducelui Ludovico și el i-a dat-o mai departe fratelui său, cardinalul Sforza, care i-a înmânat-o Papei.

N-a dat nici un răspuns. Mi-a aruncat doar o privire binevoitoare.

— Dar dacă așa numitul miracol dă greș, am continuat eu… dacă

oamenii nu se unesc sub conducerea lui Savonarola… ce se va întâmpla atunci?

— Cu siguranță ceva violent, a răspuns el.

— Dacă nu au de ales și trebuie să-l împingă la pieire pe Savonarola –

dacă îl ucid – atunci nu mai au deloc nevoie de tata. De Antonio…

376

Trăsăturile i s-au muiat; se vedea că îi pare rău pentru mine, dar îmi dădeam seama și de reținerea pe care o simțea.

— Ce aș putea să fac? Credeam cu toată ființa în spusele mamei, cum că moartea profetului era pe aproape. Cu cât rămân mai mult aici, cu atât mai periculoase devin lucrurile pentru tata. Trebuie să ne ajutați. Scoateți-ne din Florența. Luați-ne cu dumneavoastră la Milano.

Are sens