A clătinat din cap.
— Atunci, du-te singură, a spus ea cu un aer întunecat. Dar adu-ți aminte că ai un copil.
— Cum aș putea să uit?
Vizitiul m-a dus la Santissima Annunziata. I-am zis să mă aștepte în piața deschisă din fața bisericii, peste drum de grațioasele colonade ale căminului pentru copiii părăsiți. Chiar în clipa în care clopotele s-au pornit să-i cheme pe credincioși, am pășit pragul, am trecut pe lângă călugări și alți oameni care se aflau în sanctuar și m-am îndreptat spre mica noastră capelă.
Încăperea era goală. M-am simțit și dezamăgită, și ușurată. Nu se vedea nici un preot în așteptare. Lumânările nu fuseseră aprinse, în aer nu era nici fir de tămâie. Nu aranjasem nimic dinainte, doar Zalumma și vizitiul știau că
venisem aici. M-am liniștit spunând Rozariul. Când, în sfârșit, am auzit în spatele meu pași ușori și iuți, m-am întors.
Era Diavolul, care se uita la mine zâmbind, îmbrăcat în straiele de împrumut ale Slujitorilor Sfintei Fecioare. Capișonul îi acoperea obrazul. În mâini ținea o țesătură neagră împăturită în falduri.
— Vreți să veniți cu mine, Monna Lisa? a zis el. Încerca să fie politicos și prudent, dar nu putea să mascheze cu totul șiretenia care-i răzbătea în priviri.
Drept răspuns, m-am ridicat. Când am ajuns lângă el, a întins spre mine țesătura pe care o ținea în mâini. Faldurile s-au desfăcut, dând la iveală
o pelerină.
— Asta e o prostie, am spus eu mai mult pentru mine decât pentru el.
— Nicidecum, a răspuns el și mi-a ținut pelerina ca să o pot pune pe mine în timp ce privirea îi tot fugea spre ușa capelei. Se va dovedi utilă cât de curând.
L-am lăsat să mă înfășoare în pelerină, să ridice capișonul și să-l tragă
în față – ca să-mi acopere toca și vălul, să-mi umbrească fața. Bumbacul negru atârna până jos și mătura podeaua în urma mea, așa încât îmi ascundea și fustele.
— Veniți, a zis el.
298
M-a dus înapoi în stradă, departe de locul unde mă aștepta trăsura, în piață era mare forfotă: bărbați și copii și oameni ocupați să vândă, drept care nimeni n-a luat în seamă doi călugări. M-a ghidat către o căruță care abia se ținea legată de un stâlp. În ham era un cal bătrâior, cam rupt de șale.
— Dați-mi voie să vă ajut.
Mi-a făcut semn să mă urc pe capră.
— Nu.
Tânărul de față fusese în stare să se strecoare hoțește în casa mea. De unde puteam să știu că n-avea de gând să mă răpească și să mă ia la întrebări despre activitățile soțului meu?
A ridicat mâinile într-un gest fățiș de inocență indignată.
— Atunci nu veniți. Duceți-vă înapoi în palatul dumneavoastră cochet.
Închideți ochii.
Vorbea serios. Se dăduse un pas înapoi. Dacă voiam, puteam să-l las acolo și să mă întorc în capelă. Puteam să traversez piața și să ajung la vizitiul nostru.
— Ajută-mă să urc, am zis.
Așa a făcut, după care a dezlegat hățurile și s-a urcat lângă mine.
— Mai întâi, o simplă măsură de prevedere.
A întins mâna după o bucată de pânză care se afla pe locul dintre noi.
Cu gesturi iuți și îndemânatice, a desfăcut-o. Degetele dibace s-au îndreptat spre capișonul meu, mi-au înfășurat pânza peste ochi, și au legat-o chiar mai înainte ca eu să-mi dau seama ce punea la cale.
Eram legată la ochi. Mi-am ridicat mâinile, cuprinsă de panică.
A pocnit din limbă de parcă ar fi vrut să liniștească un animal.
— Gata, gata. Nu o să pățiți nimic rău. E pentru siguranța dumneavoastră, nu a mea. M-am cutremurat când am simțit o atingere moale pe obraz și m-am tras iar înapoi sub imperiul senzației că mi-au fost astupate urechile. Toate sunetele erau înfundate – zgomotul mulțimii din piață s-a transformat într-un zumzet neclar – dar îl auzeam pe Diavol vorbind. Ridicase vocea anume pentru mine.
— Acum ajungem…
Căruța s-a smucit și a luat-o din loc. M-am clătinat și am întins mâna să
mă țin de marginea locului pe care stăteam. Am mers așa preț de câteva minute. M-am străduit cât am putut să ascult zgomotele și să-mi dau seama încotro mergeam și atunci am înțeles de ce fusesem chemată la miezul zilei.
Clopotele tuturor bisericilor se și porniseră pe cântat; nici unul nu cânta cu 299
voce umană – care să aibă timbrul ei special – și să-mi spună în care parte a orașului ne găseam.
În sfârșit, căruța s-a oprit. Glasul tânărului diavol m-a instruit să mă
întorc spre dreapta. Am auzit o oarecare mișcare, am simțit cum cineva îmi întindea mâinile. Cu ajutorul acelui cineva, am coborât pe dibuite din căruță.
