strădanie se clatină! Pe seama cui ar trebui să pun acest eșec monstruos!
Intenția mea era doar să-i dau profetului frâu liber împotriva familiei Medici –
cum de-ai putut să înțelegi greșit? Știi că am lucrat ani de zile ca să am drumdeschis spre Papa, să-i câștig încrederea… și acum ești gata să asiști lazădărnicirea efortului meu? Sau ar trebui să te cred nevinovat și să pun totulpe seama lui Antonio? Dacă e adevărat că profetul își pleacă urechea laspusele lui înseamnă că e un om foarte puternic. Îndeamnă-l să-și folosească
toată puterea de convingere. Daca dă greș – poate din pricină că profetul și-apierdut încrederea în el sau din pricină că nu mai este la fel de hotărât –
rămâne să hotărăști daca te lipsești de serviciile lui cu totul sau te folosești defiică și nepot. Aici mă bizui pe alegerea dumitale, având în vedere că eștideparte de a fi o parte dezinteresată. Dacă Antonio dă înapoi, bazează-te dinnou, cum ai făcut cu mult timp în urmă, pe Domenico; el a dovedit că e în staresă facă orice se cere făcut.
Dacă Papa Alexandru trece la măsuri împotriva călugărului, nu preaavem de ales și va trebui să recurgem la metode extreme. Poate are să fiecazul să ne servim de Bernardo del Nero și ai săi Bigi și să facem din ei un exemplu în ochii poporului.
— Antonio, am șoptit eu.
M-am aplecat și m-am sprijinit de măsuța de lângă pat. Am rămas cu ochii la scrisoare, am citit-o și răscitit-o. Crezusem sincer că Francesco se căsătorise cu mine din pricina frumuseții mele.
350
Dacă Antonio dă înapoi, bazează-te din nou, cum ai făcut cu mult timpîn urmă, pe Domenico…
M-am gândit la tata, un om nefericit, cu o viață irosită. Mi-am amintit clipa aceea îngrozitoare din sacristia de la San Marco, când Fra Domenico se lăsase pe trupul mamei. Când înfruntase privirea tatei și apoi aruncase spre mine o privire cu înțeles.
O ameninţare.
Și tata se lăsase în genunchi. Furios, dar se lăsase în genunchi.
Mi-am amintit cum, mai târziu, mă implora să merg cu el să-l ascult pe Savonarola. Când am refuzat, a plâns. La fel cum plânsese și în ziua când m-am căsătorit cu Giuliano, când mi-a spus disperat că n-avea cum să mă mai apere.
Mi-am adus aminte de răceala care a apărut în prietenia tatei cu Pico, după moartea mamei. M-am gândit la moartea lui Pico și la nefericita prietenie actuală cu soțul meu.
… sau te folosești de fiică și nepot…
Nu puteam să plâng. Eram prea lovită, prea înfricoșată.
M-am ridicat; respirând anevoie mi-am întipărit fiecare cuvânt în memorie. Când am terminat, m-am întors în biroul soțului meu și am pus scrisoarea la loc, după care am încuiat.
M-am strecurat în sus pe scări spre odăile mele, am luat cuțitul și mi l-am strecurat la cingătoare. Înarmată, am traversat coridorul spre camera copiilor. Matteo dormea în pătuțul lui. Nu l-am trezit, dar m-am așezat pe podea lângă el până în momentul când l-am auzit pe Francesco venind acasă, până când am fost sigură că s-a băgat în pat, până când liniștea s-a așternut din nou asupra casei, până când soarele a prins în sfârșit să se ridice și s-a crăpat de ziuă.
LXIII
Dimineața devreme, am trimis-o pe Zalumma pe jos la atelierul tatei ca să-i spună că voiam să îl văd între patru ochi. S-a întors în nici două ore și mi-a spus că tata nu se simțea bine, că se ducea acasă și spera că aveam să-l vizitez acolo.
Sigur că nu era nici vorbă despre vreo boală. Și, în timp ce alături de Zalumma – cu Matteo așezat pe genunchii ei – ne legănam în trăsură spre casa tatălui meu, ea se uita la mine, fără să clipească. Până când, în cele din urmă, am spus:
351
— Tata este și el amestecat.
N-avea rost s-o mint. Îi povestisem deja ce conținea prima scrisoare pe care o descoperisem în biroul lui Francesco; știa că soțul meu era mână în mână cu Savonarola, știa că era cumva părtaș în sfârșitul lui Pico. Dimineață
mă găsise dormind lângă pătuțul lui Matteo și era departe de a fi proastă.
Din clipa în care o trimisesem cu vorbă la tata, tot aștepta să-i aduc lămuriri.
Cuvintele mele nu au părut să o surprindă.
— Împreună cu Francesco?
Am dat din cap că da.
Chipul i s-a întunecat.
— Și-atunci de ce te duci la el?
Mi-am întors privirea spre fereastră și nu am răspuns.
Tata mă aștepta în încăperea mare în care îl primise pe Giuliano, atunci când venise să îmi ceară mâna, aceeași încăpere unde mama se întâlnise cu astrologul. Era puțin după miezul zilei și draperiile fuseseră
trase ca să intre soarele; tata era așezat într-o fâșie de lumină crudă. Când am intrat, s-a ridicat. Nu era nici un servitor prin preajmă, iar eu am trimis-o pe Zalumma într-o altă cameră, să aibă grijă de Matteo.
Pe față i se citea îngrijorarea. Nu știam cum formulase Zalumma cererea mea sau la ce anume se aștepta tata. Sunt sigură însă că nu era deloc pregătit pentru vorbele mele.
În clipa în care Zalumma a închis ușa în urma ei, mi-am îndreptat ținuta și nici măcar nu am pierdut vremea cu un salut.
— Știu că dumneata și Francesco îl manipulați pe Savonarola. Glasul meu era de un calm uimitor. Știu și despre Pico.
Buzele i s-au întredeschis. Fusese gata să se apropie și să mă
îmbrățișeze; acum, s-a dat un pas înapoi și s-a așezat iar pe scaun.
