"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » ,,Eu, Mona Lisa'' - de Jeanne Kalogridis

Add to favorite ,,Eu, Mona Lisa'' - de Jeanne Kalogridis

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

— O, Doamne! a exclamat el, cu vocea tunătoare pe care o auzisem în timpul predicii, în fața ta stă o femeie, o biată păcătoasă…

Sub puterea mâinilor lui, mama a prins să se miște. Pleoapele au început să-i tresară. Și a șoptit, cu voce răgușită:

— Antonio?

Tata a luat-o de mână și i-a vorbit încetișor:

— Sunt aici lângă tine, Lucrezia. Totul are să fie bine. Fra Girolamo se roagă pentru însănătoșirea ta. Stai liniștită și pune-ți credința în Domnul.

Cât au vorbit ei, călugărul a continuat să se roage.

— Văd întunecime adânc îngropată aici, o cale pe care poate să

pătrundă Satana. Doamne! I-a lăsat trupul pradă hoției, l-a smuls de la ea…

Ochii mamei s-au mărit de frică. Deși era toropită, simțea degetele lui Savonarola încleștându-se pe umerii ei; se mișca Iară vlagă, ca și cum ar fi vrut să se scuture de toate mâinile care o țineau locului.

— Antonio! Ce spune el acolo? Ce s-a întâmplat?

Chiar atunci, preotul – care începuse să tremure sub imperiul fervorii –

a strigat:

99

— Diavolii o chinuie, o, Doamne!

— Da! a tunat și Domenico, cu voce adâncă. Diavolii, Doamne!

— Opriți-vă, a șoptit mama.

Zalumma a intervenit, iar cuvintele ei tăioase și rapide îi erau adresate mai ales preotului, dar și lui Savonarola. Intre timp, se împingea în spatele mare și lat al lui Domenico, încercând să ajungă la stăpâna ei.

— Opriți-vă! O înspăimântați! Trebuie să stea liniștită!

— Totul are să fie bine, Lucrezia, spunea tata. Totul are să fie bine.

Savonarola nu-i acorda atenție nici unuia; el dialoga sincer doar cu Dumnezeu.

— O, Doamne! Nimeni n-o poate salva în afară de Tine. Nici eu nu sunt demn să stau în fața Ta, dar Te implor cu toată smerenia: Salveaz-o din caznele păcatului. Vindec-o…

Preotul cu fața ciupită de vărsat, pierdut în vârtejul propriei frenezii, a continuat rugăciunea ca și cum totul ar fi venit de la el.

— Elibereaz-o din ghearele Satanei! Ascultă-mă bine, Diavole! Nu eu, ci Dumnezeu îți dă poruncă – pleacă de la femeia aceasta! în numele lui Isus Christos, fugi din trupul ei și elibereaz-o!

Împins de zelul preacucernic din vorbele preotului, Fra Domenico s-a aplecat și a înșfăcat zdravăn brațele mamei. Împroșcând stropi de salivă, i-a strigat chiar în dreptul feței:

— Piei de aici, Diavole, în numele lui Isus Christos!

Mama a exclamat cu voce slăbită:

— Ajută-mă, Antonio, pentru numele lui Dumnezeu…

În același timp, tata s-a prins cu mâinile de încheieturile groase ale lui Fra Domenico, urlând:

— Ia mâinile de pe ea! Las-o în pace!

Vocea lui Savonarola s-a ridicat cu asprime, ca o dojană severă la adresa preotului, a lui Domenico și a tatei.

— Cerem de la Tine iertarea păcatelor, vindecarea. Doar atunci, Doamne, își va slăbi cel Rău strânsoarea în care o ține.

— Opriți-vă imediat! a poruncit Zalumma, acoperind rugăciunile întretăiate. Chiar nu vedeți ce-i faceți?

Trupul mamei a devenit rigid. Fălcile au început să i se miște, picioarele au prins să lovească în masa de lemn. Capul i se smucea dintr-o parte în alta; sângele din limba rănită a țâșnit împroșcându-i pe bărbați.

100

Zalumma și cu mine am încercat să ne preluăm locurile dictate de situațiile urgente, dar călugării și preotul nu mi-au dat voie să mă apropii de capul mamei.

M-am așezat, alături de Zalumma, peste picioarele mamei – dar Fra Domenico ne-a împins cât colo cu o mișcare puternică a brațului, fără să ne arunce nici o singură privire. Tata s-a aplecat peste mama și și-a strecurat brațul sub umărul ei.

— Uite cum se arată Diavolul! a croncănit Domenico pe un ton triumfător și s-a pornit pe râs. Piei! Aici nu ai nici o putere!

— Să ne rugăm lui Dumnezeu! a tunat vocea lui Fra Girolamo. O, Doamne, ne rugăm pentru ca această femeie să fie eliberată de păcat, de influența Celui Rău. Cerem de la Tine vindecarea ei. Dacă există vreun obstacol, dezvăluie-l chiar acum, Doamne!

— Piei Satană, a continuat preotul, cu aceeași putere și fervoare, îndepărtează-te de aici, în numele Tatălui!

Cu trăsăturile grosolane luminate de o convingere înfricoșătoare, Fra Domenico era prins în focul încrucișat al rugăciunilor venite dinspre prior și dinspre tânărul preot. Preluând cuvintele superiorului său, a început și el să

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com