— Domnul este cel care va salva Florența, nu eu. Păstrați-vă
devoțiunea pentru Dumnezeu, nu o risipiți asupra unui om, oricine ar fi el.
După care s-a oprit și a adăugat: Acum am altă treabă.
Ultimele cuvinte erau menite să-l îndepărteze pe preot, care se așezase exact la intrarea în sacristie blocând drumul, de parcă n-ar fi vrut să-l lase pe monah să treacă mai departe atâta vreme cât nu avea garanția unei binecuvântări. Numai că, în loc să plece, tânărul și-a întors ochii spre interiorul sacristiei.
— A, uite-o pe femeia muncită de mulți diavoli!
Fra Girolamo i-a aruncat o privire ascuțită.
— Să-l lăsăm pe Domnul să judece cauzele suferinței ei.
După care s-a uitat cu înțeles la Fra Domenico, care părea să manifeste o oarecare simpatie față de preot; fără voie, călugărul cel uriaș a făcut un pas către ușă.
Preotul s-a strecurat cu grație pe lângă dominican și a pătruns în încăpere înainte să poată fi oprit.
— Dar ai spus chiar Sfinția Ta, Fra Girolamo: Cel Rău a încercat să
abată atenția oamenilor ca să nu mai asculte mesajul pe care ți l-a trimis Dumnezeu. Nimeni n-ar fi putut să rostească vorbele pe care le-am auzit de la ea, dacă Diavolul însuși nu s-ar afla în spate. În ochii lui palizi ardea focul unei convingeri neliniștitoare. La fel a făcut și la Dom – a strigat cuvinte pe care numai Diavolul putea să i le pună cu forța pe buze.
Fra Domenico asculta, cu un aer vrăjit. Chiar și blajinul Fra Marciano s-a îndepărtat de grupul nostru ca să-l audă mai bine pe carismaticul preot.
— E adevărul adevărat, Babbo, i-a spus Domenico superiorului său.
Prezența Sfinției Tale are darul să-i provoace pe diavoli. Cât de mânioși 97
trebuie să fie pe Sfinția Ta! Cât de înfricoșați! Iată ocazia să arătăm adevărata putere a lui Dumnezeu!
Stingherit din pricina cursului pe care-l luase conversația, Savonarola a trecut pe lângă Domenico și preotul cel roșcat și s-a așezat lângă mama, fix în fața locului în care stăteau tata și Pico.
— E adevărat? l-a întrebat Fra Girolamo pe tata, cu o voce liniștită. A mai avut o asemenea criză în Dom și, înainte de ea, a rostit cuvinte stranii?
Într-o tăcere prudentă, tata s-a uitat la mine și la Zalumma. Zalumma și-a ridicat privirea cu îndrăzneală provocatoare. De-acum capul îi era descoperit și sălbăticia părului ei negru-albăstrui părea coroana de șerpi a Meduzei.
— Nu, a mințit ea. A mai avut crize din cauza unei lovituri la cap, dar nu e nici urmă de Diavol în ea.
Savonarola s-a apropiat de capul mamei și și-a așezat cu blândețe mâinile pe umerii ei. Orice urmă de timiditate se evaporase în clipa când a spus încrezător:
— Să ne rugăm în tăcere.
Toți ne-am supus, plecându-ne capetele; eu îndrăzneam să mai strecor câte o privire furișă pe sub pleoapele pe jumătate închise. Preotul și Domenico au înaintat câțiva pași, după ce călugărul a închis în urma lui ușa de bronz. Amândoi s-au grăbit să se așeze lângă Fra Girolamo. S-au împins până au ajuns pe partea dreaptă a trupului mamei, cât mai aproape cu putință de obiectul adorației lor; mișcarea lor ne-a silit pe Zalumma și pe mine să ne deplasăm, până când ne-am trezit pe undeva prin dreptul picioarelor mamei.
Tata – cu ochii tiviți de roșeață – și-a înclinat fruntea, dar își ținea ochii larg deschiși, iar privirea lor continua să fie mai curând fioroasă și vigilentă.
Se ținea pe partea stângă a mamei, cu Pico lângă el.
După o pauză lungă, sprâncenele lui Savonarola s-au mișcat a încruntare.
— Dumnezeu mi-a vorbit. Un păcat neispășit a cauzat boala acestei femei – un păcat pe care l-a ținut prea mult timp în ea, bine îngropat, și i-a atins sufletul. Am să mă rog ca Dumnezeu să-i deschidă inima și să-i ridice povara păcatului, ca să fie izbăvită de orice ispitire a celui rău. Și-a ridicat fața și, coborându-și vocea, l-a întrebat pe tata: Ai cunoștință, domnule, de vreun păcat mare pe care să nu-l fi vrut mărturisit?
98
Tata s-a uitat spre el cu o surprindere autentică; brusc, a fost copleșit de o asemenea emoție încât n-a mai fost în stare să spună o vorbă. N-a reușit decât să scoată un suspin plin de neliniște.
Pico s-a întors spre el.
— Antonio, prietene, trebuie să-ți pui nădejdea în Fra Girolamo.
Dumnezeu ne-a adus aici cu un scop. Și totul e spre binele Madonnei Lucrezia.
— E cineva lipsit de credință? Vrea cineva să plece de aici? Fra Girolamo ne-a privit cu intensitate pe fiecare.
— Am să mă rog alături de Sfinția Ta! a spus preotul, cu entuziasm.
Savonarola s-a uitat spre el cu aerul că-l previne.
— Cei care doresc pot să-și pună mâinile deasupra ei, alături de mine, și să urmeze în liniște rugăciunea pe care o fac.
— Rugați-vă doar să fie ferită de orice rău, a spus tata cu repeziciune.
Rugați-vă doar ca Dumnezeu să-i aducă vindecarea!
Savonarola i-a aruncat o privire care l-a amuțit pe loc. Preotul și Fra Domenico și-au așezat iute palmele pe brațele mamei și pe talie; tata și-a lăsat mâna peste brațul ei drept și Pico a făcut la fel. Zalumma și cu mine n-am mai avut ce să facem decât să ne punem palmele pe gleznele mamei.
Micul monah și-a ridicat mâinile, a strâns umerii mamei cu mai multă
fermitate și-apoi a închis ochii.
