strige: — Dezvăluie-l chiar acum, o, Doamne! Piei Satană, în numele Fiului!
Pe când îi ieșeau vorbele din gură, trupul mamei s-a săltat iar și spasmul a fost atât de violent încât bărbații au scăpat-o din mână. S-a instalat o tăcere ciudată; preotul și Savonarola au tresărit și s-au oprit din rugăciune. Drept răspuns, Domenico și-a lăsat palmele masive în jos, cu toată forța, și le-a așezat peste inima mamei.
— Piei, în numele Sfântului Duh!
În liniștea neașteptată, am auzit un sunet slab dar cumplit: un pocnet pe care învelișul de carne l-a înăbușit. Era sunet de oase sfărâmate: coșul pieptului mamei se făcuse zob. Am început să țip, fără să fiu conștientă de zbieretele Zalummei și de urletul furios al tatălui meu.
Ochii mamei au ieșit din orbite. Sângele a țâșnit de undeva din lăuntrul ei și s-a pornit să curgă pe la colțurile gurii și să-i intre în urechi. A vrut să
tușească și a inhalat numai sânge. Au urmat zgomotele înfiorătoare ale unei ființe care se sufoca: căuta cu disperare aer și dădea doar de lichid. Mama se îneca. Tata s-a luptat să-l îndepărteze pe Domenico de mama, apoi s-a așezat iar lângă ea. Fără nici un gând, m-am aruncat asupra trupului masiv al 101
călugărului și am început să-l bat cu pumnii, vag conștientă că și Zalumma îl lovea cât putea.
Venindu-mi în simțiri, m-am tras lângă mama. M-am aplecat până când umerii mi-au atins masa, mi-am tras fața lângă fața mamei, aproape de unde stătea și tata. Zalumma era și ea cu mine, își ținea umărul lipit de umărul meu. Călugării o abandonaseră. Fra Girolamo își îndepărtase mâinile și se uita la ea, cu o expresie de sinceră nedumerire și tristețe; preotul se retrăsese înfricoșat și își făcea întruna semnul crucii. Pico stătea la o oarecare distanță, încercând să găsească rostul acestui deznodământ cumplit.
Doar tata rămăsese lângă mama.
— Lucrezia! a prins el să strige. O, Doamne, spune ceva, Lucrezia!
Dar mama nu mai avea putere. Mâinile și picioarele i se mișcau tot mai slab, până s-au oprit de tot. Chipul îi căpătase culoarea pieptului de porumbel. Sângele îi bolborosea pe buze când încerca să tragă aer în piept.
Am căutat să-i fiu de ajutor în singurul fel pe care-l știam: mi-am lăsat fața și mai aproape de fața ei și i-am spus că o iubesc și că totul are să se termine cu bine.
Am văzut cum flacăra groazei i se stingea în ochi, odată cu viața însăși, și am fost martoră a clipei în care privirea ei a devenit opacă.
XVIII
Fără să-mi pese de sânge, mi-am pus capul pe pieptul mamei. Zalumma își lipise buzele de mâna ei; tata își apăsa obrazul peste obrazul ei. Toți trei am jelit-o o bucată de vreme; și-apoi m-a cuprins un val de furie. Mi-am ridicat fața udată de lacrimi și m-am întors să-l înfrunt pe Domenico. Dar n-am apucat să deschid gura și să-l acuz, pentru că tata s-a pornit să urle, cu o voce sfărâmătoare și crudă.
— Tu ai omorât-o! s-a năpustit asupra lui Domenico, mâinile i se transformaseră în gheare și se îndreptau spre gâtul gros al bărbatului. Tu ai omorât-o și o să plătești cu spânzurătoarea!
Chipul călugărului s-a întunecat; și-a ridicat brațul să se apere. Pico și preotul cu păr roșu s-au aruncat amândoi asupra tatălui meu și abia-abia au reușit să-l țină locului.
Am strigat la unison cu Zalumma, dând glas disperării noastre clocotitoare.
102
— Ucigașule!
Savonarola nu s-a amestecat. După ce preotul și Pico l-au mai domolit pe tata, Fra Girolamo s-a postat în fața lui Domenico. Care s-a făcut mic.
— Dumnezeu să mă ierte, a îngăimat el. Nu sunt în stare să fac rău cu bună știință; a fost un accident, un accident cumplit… O, te rog să mă crezi!
Și, din spatele meu, s-a auzit vocea tatei, adâncă și ucigătoare.
— N-a fost nici un accident. Ai avut în gând să o omori…
— Ia ascultați, a intervenit Pico cu un ton hotărât. A fost un accident și nimic mai mult. Și Fra Girolamo și Fra Domenico au venit aici cu gând de la Dumnezeu, dornici să o vindece.
Savonarola a făcut un pas în față și avea din nou aerul plin de încredere al celui care urcase treptele amvonului.
— Iată cuvintele pe care mi le-a dat Domnul. Madonna Lucrezia a fost eliberată de chinuri. În ceasul morții, s-a căit pentru toate păcatele și-acum sufletul ei se află în Purgatoriu. Veseliți-vă la gândul că sufletul ei va fi curând în ceata Domnului.
Spusele lui au rupt în două inima tatălui meu.
— E adevărat, a șoptit el. Dar nu e mai puțin adevărat că Domenico a omorât-o.
Fra Girolamo era de neoprit.
— Ce s-a petrecut aici a fost din voia lui Dumnezeu. Fra Domenico n-a fost decât un simplu instrument. Femeilor! Uscați-vă lacrimile! Bucurați-vă
că stăpâna voastră va fi curând în Ceruri.
Cu o privire înveninată, Zalumma a scuipat înspre el și-apoi s-a întors la suferința ei.
— Dumnezeu îi cunoaște pe cei vinovați, i-am răspuns eu. Dumnezeu știe ce crimă s-a comis aici și nici unul dintre cuvintele voastre frumoase nare cum să o ascundă vreodată vederii Lui. Și știu că are să aibă grijă ca și Fra Girolamo, și Fra Domenico să își primească judecata, în clipa de El aleasă. După care am adăugat: Dacă vreți să faceți ceva ca să vă mai spălați din păcat, găsiți o cale să o ducem cu bine la trăsură.
— Se poate aranja, a spus Savonarola. Apoi, am să mă rog la Dumnezeu să te ierte pentru cuvintele pline de ură. Cu timpul, vei ajunge să accepți ce s-a petrecut aici. Dar mai înainte de orice, o să ne rugăm pentru Madonna Lucrezia și să cerem ca șederea ei în Purgatoriu să fie de scurtă durată. Pe urmă, am să aduc un preot – aici mi s-a părut că l-a nesocotit anume pe cel care se afla printre noi – să o ungă cu mir. Ni se adresa tuturor, dar privirea 103
îi era îndreptată spre tata, care continua să stea acolo sfidător, imun la toate încercările lui Pico de a-l alina. Să îngenunchem, a mai zis el.
Pico, preotul și cei doi călugări s-au supus. Zalumma și cu mine am rămas lângă mama.
Tata a rămas în picioare, puternic, greoi, dintr-o bucată.
— El a omorât-o.
— El a fost Mâna lui Dumnezeu, a contracarat Savonarola. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre luând-o la el pe Lucrezia dumitale; curând, ea va fi alături de El, departe de orice chinuri. E o adevărată binecuvântare față
