— La botezul copilului.
Așa deci. Stătuse cu ochii pe mine când Sala! îmi înmânase biletul. A continuat:
— Îl iubești?
În glasul lui se strecurase amărăciunea. Am simțit că îmi ard obrajii.
Mi-am pironit privirea în podelele de piatră.
A suspinat și vocea i s-a muiat.
— Greșesc cumva sau relațiile dintre voi sunt încordate, cel puțin dinspre partea dumitale?
Mi-am ridicat fața.
— De unde știți?
Răspunsul meu a părut să-l mulțumească.
— Din ce am văzut cu ochii. E din cale-afară de greu să-ți ascunzi în întregime sentimentele. Și în gesturile dumitale nu am văzut cine știe ce afecțiune. Nu ar fi prima oară când am detectat… o asemenea nefericire între soț și soție și am avut dreptate.
— Eu…
Sentimentul de vinovăție a pus stăpânire pe mine. Mi-am amintit zilele îngrozitoare când m-am sacrificat de dragul lui Matteo, când mi-am călcat pe suflet și m-am lăsat tratată drept târfă.
— Îl arestaseră pe tata. Francesco s-a oferit să-l salveze dacă…
N-am fost în stare de termin. A dat din cap cum că nu era nevoie să
spun mai mult.
— Atunci trebuie să te întreb dacă îți păstrezi loialitatea față de Giuliano. Față de familia Medici.
Dintr-odată, am înțeles totul. Nu avea cum să știe că nunta cu Francesco îmi fusese impusă; nu avea cum să știe dacă eram la curent cu manevrele lui Francesco și dacă eram de acord cu ele.
— Nici în ruptul capului nu l-aș trăda pe Giuliano! L-am iubit…
Mi-am acoperit obrajii cu palma. Stătea nemișcat în fața șevaletului; cărbunele părea înțepenit deasupra desenului.
— Și acum nu-l mai iubești?
— Ba da. Lacrimile s-au pornit și nu s-au mai oprit. N-am făcut nimic ca să le opresc. Bineînțeles că da. Când a murit, am vrut să mor și eu. Și aș fi murit de mâna mea, dacă nu i-aș fi purtat copilul în pântece… Când mi-am dat seama ce am spus, m-a cuprins panica: Nu trebuie să spuneți nimănui –
nici măcar lui Salai! Dacă Francesco prinde vreodată de veste, are să mi-l ia.
308
— Giuliano… mort. Cu mișcări foarte lente a pus cărbunele la loc pe măsuță, fără să se uite la el. Sunt puțini cei care au auzit o asemenea veste.
Cei mai multi cred că este în viață.
— Nu. Francesco mi-a spus. Lau găsit trupul în Arno… Membrii Signoriei l-au luat și l-au îngropat în afara zidurilor orașului. Le-a fost teamă
știind ce s-a întâmplat cu Messer Iacopo.
A cugetat la ce îi spusesem.
— Înțeleg.
A rămas tăcut și momentul de liniște mi s-a părut lung, neplăcut – un moment în care m-am luptat să-mi recâștig stăpânirea de sine, să înăbuș
toată durerea pe care nu-mi îngăduisem niciodată să o revărs în voie. După
care a spus, căutându-și cuvintele cu mare grijă:
— Prin urmare, își păstrezi loialitatea față de familia Medici. Și nu te-ai da în lături să-l ajuți pe Piero să revină la putere în Florența? Și ești în stare să îți ții gura?
— Răspunsul e da, la amândouă întrebările. Aș face orice, atâta timp cât fiul meu Matteo n-ar avea nimic de suferit.
Mi-am șters lacrimile și mi-am ridicat privirile spre el. În ochi i se citea tulburarea, dar zidul dintre noi începuse să se năruie.
Mi-am dat seama că nu știuse. Nu știuse să știam despre moartea lui Giuliano. Poate că mă crezuse capabilă să-l trădez, să mă mărit cu Francesco deși primul meu soț ar fi putut să fie încă în viață. Totuși, continuase să fie cordial; ba chiar îmi ceruse să îi pozez.
— Crede-mă că îți înțeleg îngrijorarea față de copil. Nu ți-aș cere niciodată să faci ceva care l-ar putea pune în primejdie. Am fost destul de surprins când am primit scrisoarea dumitale, a spus el încet, din respect pentru lacrimile mele. Aveam… motive să cred că ți-ai găsit sfârșitul în noaptea când frații Medici au fugit din Florența. Nu-ți cunoșteam scrisul de mână, e de înțeles. Prin urmare, nu am răspuns. Mai târziu, am aflat că te-ai căsătorit cu Francesco del Giocondo…
— Am citit scrisoarea care a scăpat din mâna lui Salai, am zis eu întrerupându-l. Cea adresată soțului meu. Până în noaptea cu pricina, nu…
avusesem habar că are vreo legătură cu Savonarola. Nici măcar nu știu cine i-a trimis scrisoarea.
L-am privit cu atenție. Voia să mă creadă, dar ceva îl ținea în loc.
— E adevărat, a spus el mai mult pentru sine decât pentru mine. Când Lai văzut pe Salai la botez, ai fi putut să-i spui soțului tău că el era cel care-i luase scrisoarea din scrin. Dar n-ai făcut-o.
309
— Bineînțeles că nu. Ce ar trebui să fac? M-ați adus aici dintr-un motiv anume.
— Piero de Medici dorește să-ți vorbească, a zis el.
Am rămas cu gura căscată; arătam ca lovită cu leuca.
— Piero? Piero e aici?
— Vrea să pună iar mâna pe putere. Și are nevoie de ajutorul dumitale.
Poate să conteze pe el?
— Bineînțeles.
